Cum să ne raportăm față de întâmplările nefericite

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 101, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 187-188

„Ar fi fost de dorit ca prima scrisoare pe care ți-o trimit să aibă o temă mai de bucurie. În ceea ce mă privește, așa s-ar fi petrecut lucrurile, pentru că vreau ca toți câți și-au pus în gând să urmeze viața evlavioasă să pășească zi de zi tot spre mai bine. Dar întrucât Domnul, Care îndrumă totdeauna viața noastră după înțelepciunea Lui cea negrăită, spre folosul nostru sufletesc, a rânduit să aibă loc și alt fel de întâmplări, care ți-au adus multe dureri, m-a îndrumat cu iubire, ca pe unul care sunt legat de tine prin dragostea cea întru Dumnezeu, și cum am aflat de la frații noștri despre întâmplarea care a dat peste tine, am socotit de cuviință să-ți adresez un cuvânt de întărire și de mângâiere.  (...) Am preferat să-i fac modes­tiei tale o vizită măcar prin scrisoare, aducându-ți aminte că aceste întristări nu vin fără rost peste robii lui Dumnezeu, Care ne îndrumă viața ca să ne încerce dragostea adevărată față de El, Creatorul nostru. După cum pe atleți nevoințele alergării îi duc la răsplătiri, tot așa și pe noi, creștinii, încercarea ispitelor ne îndrumă spre desăvârșire dacă le primim pe cele rânduite de Dumnezeu cu răbdarea cuvenită și cu toată mulțumirea. Toate sunt îndrumate de bunătatea lui Dumnezeu. Nimic din cele ce se întâmplă nu trebuie să le primim cu întristare, chiar dacă ele ne-ar provoca pentru un timp vreo neplăcere. Căci și dacă n-am cunoaște motivele pentru care tot ce se întâmplă în viața noastră este văzut de Dumnezeu ca un lucru bun, totuși să fim convinși că oricum totul e în folosul nostru, fie ca răsplată pentru răbdare, fie pentru un suflet care ni s-a răpit; dacă ne-am lăsa copleșiți de răutatea care sălășluiește în lume, am ajunge să fim stăpâniți de păcat. Dacă nădejdea creștinilor s-ar mărgini numai la viața de pe pământ, desigur că s-ar crede că despărțirea timpurie a sufletului de trup ar fi ceva îngrozitor, dar dacă desfacerea sufletului de legăturile trupului e numai un început al adevăratei vieți pentru cei ce trăiesc după Dumnezeu, atunci de ce să ne întristăm ca și cei ce n-au nădejde (I Tesaloniceni 4, 13)? Roagă-te, deci, ca să nu fii copleșit de suferințe, ci să dove­dești că ești deasupra lor și că le-ai biruit deja.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)