Cum să privim frumosul

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre feciorie, Cap. XI, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, pp. 381-382

„Cei care privesc lucrurile în chip ușuratic și nechibzuit, atunci când văd un om sau alt­ceva dintre cele vizibile, nu îi interesează mai mult decât ce se vede. Le este de ajuns să vadă învelișul trupului, crezând că astfel au cunoscut omul în întregime. Dar cel care are vederea duhovnicească și iscusință nu se încrede doar în ochii trupești atunci când cercetează făpturile. Nu se oprește doar la cele vizibile, nici nu socotește că ce nu se vede nici nu există. El ia seama și la firea sufletului și la trăsăturile care se vădesc prin trup și le cercetează și împreună, și pe fiecare în parte. În mintea lui le desparte mai întâi pe fiecare de celelalte, iar apoi le privește împreună, pentru a înțelege în întregime ființa celui care îi stă înainte. Tot așa stau lucrurile și cu privire la cercetarea frumosului. Cel care nu are cugetare desăvârșită, atunci când vede un lucru care i se pare că răspândește în jur o oarecare frumusețe, crede că acel lucru este în esență frumos, pentru că îi atrage simțurile prin plăcere, și nu îl interesează nimic mai mult. Însă acela care are ochiul sufletului curat și poate vedea unele ca acestea lasă la o parte de bunăvoie materia care este supusă ideii de frumos. Se va folosi de cele văzute ca de o temelie pentru a contempla frumosul nematerial. De la acesta își trag existența și numele celelalte lucruri frumoase. Cred că, pentru cei mai mulți care au mintea greoaie, este greu să separe în cugetul lor și să deosebească materia de frumosul care este obiect al contemplației, așa încât să înțeleagă firea frumosului în sine. Iar dacă cineva ar vrea să vadă lămurit care este pricina părerilor rătăcite și rele, socotesc că va afla că nu este alta decât faptul că nu ne exersăm așa cum trebuie simțurile sufletului pentru a discerne frumosul de ceea ce nu este frumos (Evrei 5, 14). De aceea, oamenii s-au lepădat de dragostea pentru adevăratul bine și unii au alunecat în pofta trupului, iar alții și-au îndreptat dorirea către materia neînsuflețită a banilor. Pentru alții, binele înseamnă onoruri, faimă și putere. Sunt și unii pasionați de arte și științe. Iar cei mai servili dintre toți își pun gâtlejul și pântecele drept judecători ai binelui. Dacă aceștia s-ar îndepărta de înțelesurile materiale și de poftele pentru cele văzute și ar căuta firea binelui cea simplă, nematerială și fără formă, nu ar mai greși când trebuie să aleagă obiectul doririi lor. Nu ar mai cădea într-o asemenea rătăcire încât să nu vadă că plăcerea pricinuită de cele materiale este vremelnică și nu s-ar mai abate de la calea care îi duce la disprețuirea lor. Deci asta este calea care ne duce la descoperirea frumosului: pe toate acelea care atrag dorințele oamenilor, chiar dacă par bune și, prin aceasta, vrednice de a fi căutate și primite, trebuie să le lăsăm la o parte ca pe unele care sunt neînsemnate și vremelnice. Cu nici una dintre ele nu trebuie să ne irosim puterea de a iubi.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)