Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXIII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 292-293 „Ce? Nu trebuie să mustrăm pe cei ce păcătuiesc? Același lucru îl spune și Pavel, dar mai bine spus, Hristos prin Pavel, zicând: Tu de ce judeci pe fratele tău? Și tu de ce defaimi pe fratele tău? (Romani 14, 10) și: Cine ești tu cel ce judeci sluga străină? (Romani 14, 4); și iarăși: Așa, ca să nu judecați ceva înainte de timp, până ce va veni Domnul (I Corinteni 4, 5). Dar pentru ce în alte locuri Pavel spune: Mustră, ceartă, îndeamnă! (II Timotei 4, 2), și: Pe cei care păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor (I Timotei 5, 20); iar Hristos îi spune lui Petru: Mergi și-l mustră între tine și el singur; de nu te va asculta, mai ia împreună cu tine și pe altul; dar dacă nici așa nu te va asculta, spune-l Bisericii (Matei 18, 15-17). Dacă Domnul a poruncit să nu judecăm, pentru ce a rânduit aici atât de mulți oameni să judece; și nu numai să judece, ci să și pedepsească? Că a poruncit să fie socotit păgân și vameș cel care nu ascultă de nici unul din ei (Matei 18, 17). Pentru ce le-a mai dat ucenicilor Lui și cheile? Că dacă apostolii nu vor judeca, nu vor avea nici o autoritate; degeaba au primit puterea de a lega și dezlega. Și altfel spus: dacă în lume ar stăpâni această lege, de a nu fi judecat nimeni, atunci s-ar distruge toată ordinea și în biserici și în cetăți și în case. Dacă n-ar judeca stăpânul pe slugă, stăpâna pe slujnică, tatăl pe fii, prietenul pe prieten, atunci s-ar întinde răutatea. Dar pentru ce spun prietenul pe prieten? Dacă n-am judeca pe dușmani, niciodată n-am putea pune capăt dușmăniei, ci toate s-ar întoarce pe dos. Deci ce înțeles au cuvintele: Nu judecați, ca să nu fiți judecați?
Cum să-ți păstrezi prietenii
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Iosif, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 588-590
„Trebuie știut că, în general, acela are partea cea mai tare, care-și supune voința sa voinței fratelui și nu acela care ține morțiș să-și apere și să-și mențină părerile. Cel dintâi prin răbdare și stăpânire este pe locul foarte apropiat de cel sănătos și puternic, iar cel de-al doilea pe locul celui slab și bolnav, care trebuie să fie căutat și îngrijit, trebuind ca uneori, pentru liniștea și sănătatea lui, să lase ceva chiar dintre cele trebuincioase. Să nu creadă cineva că i s-a micșorat ceva din desăvârșirea sa dacă și-a coborât puțin pretențiile, ci, dimpotrivă, să știe că a dobândit mai mult prin îngăduința și răbdarea sa.
(...) Cei ce doresc să păzească neștirbit sentimentul tovărășiei, trebuie, după părerea noastră, ca mai întâi de toate să se stăpânească de la orice fel de injurii, iar monahul se cade să fie deplin liniștit în adâncul inimii lui. Totuși, dacă va simți că liniștea lui va fi cât de cât tulburată, să se păstreze într-o desăvârșită tăcere și să respecte ceea ce amintește Psalmistul: M-am tulburat și n-am vorbit și: Am zis, voi păzi căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea. Am pus pază gurii mele, când a stat păcătosul înaintea mea. Am amuțit, m-am umilit și am tăcut chiar despre cele bune. Să nu spună, stăpânit de starea prezentă, ceea ce-l împinge într-un moment tulburarea furiei sau ceea ce-i dictează sufletul deznădăjduit, ci să-și readucă în inimă harul dragostei trecute, să aibă în minte reîntregirea păcii și să se gândească mereu că ea nu se va reîntoarce chiar în timpul tulburării. Și, când se păstrează pentru plăcerea înțelegerii viitoare, el nu va simți amărăciunea certurilor prezente și va răspunde mai degrabă cele de care să nu se învinuiască el însuși și nici să-i reproșeze fratele ceva despre dragostea pe care au restabilit-o. În felul acesta va traduce în faptă acele cuvinte profetice: În mânie adu-ți aminte de milostenie.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)
.jpg)
