Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 315 „Spuneau iarăși ucenicii lui că în toată viața sa Cuviosul Paisie vărsa multe lacrimi când săv
Cum se manifestă mânia Domnului
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mânăstirești, Cartea a XI-a, Cap. 10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 243-244
„După semne atât de mari și de necrezut și după atât de strălucite dovezi de virtuți, iată cum istorisește Scriptura că a fost amețit de succesele sale (Iezechia): În zilele acelea, zice, s-a îmbolnăvit Iezechia de moarte, și s-a rugat Domnului: și Domnul l-a auzit și i-a dat semn (Paralipomena 32, 24): desigur acela cu întoarcerea soarelui care citim în Cartea a patra a Regilor că i-a fost dat prin prorocul Isaia: Însă Iezechia n-a fost recunoscător pentru binefacerea care i s-a făcut, căci s-a semețit în inima lui. Și a căzut mânia lui Dumnezeu peste el, și peste Iuda, și peste Ierusalim. Dar îndată ce Iezechia s-a smerit pentru mândria inimii lui, și cu el împreună și locuitorii Ierusalimului, mânia Domnului nu s-a mai pogorât asupra lor în zilele lui Iezechia (II Paralipomena 32, 25-26). Cât de primejdioasă și cât de gravă este boala mândriei! Atâta dreptate, atâtea virtuți, atâta credință și duh de jertfă, care au binemeritat o schimbare a însăși naturii și a legilor întregului univers, s-au spulberat numai pentru un moment de mândrie. Toate virtuțile fiind date uitării, ca și cum nici n-ar fi fost, și-ar fi atras îndată mânia Domnului, dacă nu l-ar fi îmblânzit revenirea lui la umilință.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)



.jpg)


