Cum se tratează invidia

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XI-a, V, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 196

„Trebuie să considerăm binele sufletesc ca o frumusețe naturală. Trebuie să iubim și să prețuim și pe cel care are multă bogăție, ca și pe cel cu funcție înaltă sau cu sănătate trupească, dacă le între­buințează după dreapta judecată, socotindu-le mijloace obștești de trai, când dă, de pildă, cu inimă largă din averea sa celor lipsiți, când își pune trupul în slujba celor bolnavi, când socotește toată averea sa nu atât a lui, cât mai mult a oricărui om în nevoie. Dar pe un om care nu întrebuințează așa aceste mijloace obștești de trai, pe el trebuie să-l socotim mai degrabă nenorocit decât de invidiat, ca pe unul ce are mai multe prilejuri de a fi rău, căci prisosul mijloacelor de trai și de bogăție este spre pierderea lui. Dacă bogăția ajunge un mijloc pentru săvârșirea nedreptății, atunci bogatul este vrednic de plâns; dar dacă bogăția este pusă în slujba virtuții, atunci nu mai poate da loc invidiei, că foloasele bogăției sunt puse în chip obștesc la îndemâna tuturor, afară numai dacă cineva, din pricina marii lui răutăți, piz­muiește propriul său bine. Și, pe scurt, dacă te ridici cu mintea deasupra celor omenești și privești la ceea ce este cu adevărat frumos și merită să fie lăudat, atunci niciodată nu vei socoti vrednic de fericit și de invidiat vreunul din lucrurile cele pământești și pieritoare. Dacă gândești așa și nu te minunezi de cele lumești ca de niște lucruri mari, atunci este cu neputință să te cuprindă invidia. Dar dacă dorești negreșit slava și vrei să te arăți mai presus de ceilalți oameni și nu suferi să fii al doilea că și starea aceasta dă naștere la invidie -, atunci mută-ți ambiția ta, ca pe un curent de apă, spre dobândirea virtuții.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)