Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146 „(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din
Cunoașterea lui Dumnezeu înfrânge puterea răului
Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Ed. Deisis (2001), pp. 199-200
„Lumină este Tatăl, Lumină este Fiul, Lumină este Duhul Sfânt! Vezi ce spui, frate! Vezi să nu greșești călcând pe lângă! Căci Cele Trei sunt o Singură Lumină, nu separată, ci unită fără contopire în Trei Persoane. Fiindcă Dumnezeu e cu totul indivizibil prin fire, iar prin ființă e cu adevărat mai presus de orice ființă; nu e tăiat în putere, în formă, în slavă, în înfățișare, căci Se vede întreg o Lumină simplă. În acestea Una sunt Persoanele, Una Cele Trei Ipostaze, căci Cele Trei sunt în Una și Una sunt Cele Trei, Cele Trei sunt o singură putere, Cele Trei sunt o singură slavă, Cele Trei sunt o singură fire, ființă și Dumnezeire. Ele sunt și Lumina cea Una Care luminează lumea (Ioan 1, 9; 18, 2); nu lumea aceasta văzută - să nu fie! - căci nu L-a cunoscut, nici nu poate să-L cunoască (Ioan 1, 10; I Corinteni 2, 14) lumea văzută, nici prietenii lumii, deoarece cine iubește lumea e vrăjmaș al lui Dumnezeu (Iacov 4, 4) -, ci numim lume (kosmos) omul pe care l-a făcut după chipul Său și asemănarea Lui (Facerea 1, 26), pentru că e împodobit (kosmeitai) cu virtuți, stăpânește peste cele pământești și, așa cum Acela are putere peste toate, tot așa și el împărățește peste patimi, aceasta înseamnă a fi după chip (ul lui Dumnezeu; kat’eikona Theou), supune pe demonii (Luca 10, 17) care meșteșugesc răutatea, calcă în picioare balaurul cel vechi și mare (Psalmi 90, 13; Fapte 12, 9) ca pe o vrabie umilă. Cum? Ascultă, copile! Stăpânitorul acesta, care a căzut pentru că a pierdut lumina, a ajuns în întuneric unde este împreună cu toți care au căzut împreună cu el din cer în întuneric (Luca 10, 18; Isaia 14, 2) și împărățește în el, adică în întuneric, peste demonii și peste oamenii ținuți întru el. Orice suflet care nu vede lumina vieții care strălucește zi și noapte e pedepsit, rănit, îmblânzit, dus, legat și străpuns de el în fiecare zi cu săgețile plăcerilor. Chiar dacă i se pare că se împotrivește, chiar dacă i se pare că nu cade, el are pururea război neîmpăcat cu acesta cu sudoare și multă osteneală, chin și durere. Dar orice suflet care vede Lumina dumnezeiască de unde a căzut acela, îl disprețuiește și, luminat de însăși Lumina cea neapropiată, calcă în picioare pe stăpânul întunericului ca pe niște frunze care au căzut la pământ dintr-un pom înalt; căci acesta își are puterea și stăpânirea în întuneric, iar în lumină se face un stârv mort cu totul.”
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 235, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 377
„Ceea ce însă mărturisim e faptul că, în realitate, cunoaştem despre Dumnezeu atât cât se poate cunoaşte, dar că e cu neputință să ştim ceea ce trece dincolo de puterea noastră de judecată. Aşa încât, dacă mă întrebi ce-i nisipul şi eu voi răspunde că ştiu, atunci desigur că vei râde de mine dacă ai cere să-ți spun îndată şi câte fire de nisip sunt, pentru că prima ta întrebare s-a referit la aspectul sub care se prezintă nisipul, pe câta vreme cealaltă întrebare era în legătură cu numărul firicelelor de nisip. Acest sofism seamănă cu ceea ce întreba cineva în felul acesta: Cunoşti pe Timotei? (Aristotel, Metafizica) Ei bine, dacă-l cunoşti, atunci îi cunoşti şi firea, căci doar ai recunoscut că-l cunoşti. În realitate, eu pot spune şi că-l cunosc şi că nu-l cunosc pe Timotei, dar în amândouă aceste feluri cunoaşterea mea e diferită. Căci felul în care-l cunosc nu-i acelaşi cu felul în care nu-l cunosc, ci unul e aspectul sub care pot spune că-l cunosc şi cu totul altul e cel sub care nu-l cunosc. Cu alte cuvinte, pe Timotei îl cunosc numai după înfățişare şi după alte note similare, ființa lui lăuntrică însă n-o cunosc. Căci, în final, tot în acelaşi fel spun că şi pe mine într-un fel mă cunosc, dar în alt fel nu.”
Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul Întâi împotriva arienilor, XII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 15, p. 168
„Iar dacă (creația - n.n.) a fost făcută prin Fiul şi toate subzistă în El, urmează numaidecât că cel ce priveşte în chip drept creația vede şi pe Cuvântul care a făcut-o şi prin El începe să cunoască şi pe Tatăl. Dar şi Mântuitorul a zis: Nimeni nu cunoaşte pe Tatăl decât Fiul şi cel căruia Fiul i-L descoperă (Matei 11, 27). Iar lui Filip, care i-a cerut: Arată-ne nouă pe Tatăl, nu i-a spus: Priveşte creația, ci Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (Ioan 14, 9). De aceea, pe drept cuvânt, Pavel - mustrând pe elini că, deşi privesc armonia şi buna întocmire a creației, nu cunosc pe Cuvântul făcător din ea (căci făpturile vestesc pe Făcătorul lor), ca prin El să cugete şi pe Tatăl şi să oprească de la închinarea la făpturi - a spus veşnica Lui putere şi dumnezeire, ca să arate pe Fiul. Iar sfinții spunând: Cel ce este înainte de veci şi prin Care a făcut veacurile, vestesc nu mai puțin veşnicia Lui, prin care arată şi pe Tatăl.”