Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXXVII, 10-11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 248-249 „Întrebare : Deci ce poruncește Scriptura omului ca
Cuvântul lui Dumnezeu
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 2, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 43-45
„(...) De aceea L-a numit Cuvânt, pentru că a vrut să arate că Acest Cuvânt este Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut. Ca să nu creadă cineva că această naștere este pătimașă, a prevenit aceasta și a înlăturat orice rea bănuială prin faptul că L-a numit Cuvânt și a arătat limpede că Fiul este din Tatăl și că nașterea Lui este fără de patimă. Vezi că, așa cum spuneam, nu L-a trecut cu vederea pe Tatăl atunci când a vorbit despre Fiul? Iar dacă aceste exemple nu sunt de ajuns pentru a înfățișa totul, să nu te miri, căci cuvântul nostru este despre Dumnezeu, despre Care nu se poate grăi sau gândi după vrednicie! De aceea nici Sfântul Ioan nu folosește nicăieri numele de ființă, pentru că nu se poate spune ce este Dumnezeu după ființă. Peste tot ni-L face cunoscut prin lucrările Lui. Dar ar putea observa cineva că puțin mai departe Acest Cuvânt este numit și lumină, iar apoi lumina este numită viață (Ioan 1, 4). Dar nu a fost aceasta singura pricină pentru care L-a numit Cuvânt. Aceasta a fost cea dintâi, iar a doua pricină a fost faptul că El urma să ne facă cunoscute cele ale Tatălui. Căci zice: Toate câte am auzit de la Tatăl, vi le-am făcut cunoscute (Ioan 15, 15). Îl numește, de asemenea, viață și lumină, pentru că prin cunoaștere ne-a dăruit lumină, și prin aceasta viață. Un singur nume sau două sau trei sau mai multe nu sunt nicidecum de ajuns pentru a ne învăța cele despre Dumnezeu. Dar este de ajuns dacă fie și numai așa, prin multe nume, putem să ajungem la cunoașterea Lui, chiar dacă în chip nedeslușit. Deci nu L-a numit doar Cuvânt, ci, prin adăugarea articolului hotărât, L-a deosebit de celelalte. Vezi, dar, că nu degeaba spuneam că acest Evanghelist ne vorbește cele din cer. Iată cum încă de la început a întraripat sufletul celor care îl ascultă și le-a înălțat mintea. Căci a așezat-o mai presus de toate cele cerești, mai presus de pământ, de mare și de cer. A călăuzit-o mai sus de Îngeri, de Heruvimi și de Serafimi, de Tronuri, de Începătorii și de Stăpânii. Într-un cuvânt, a făcut-o să călătorească dincolo de orice lucru creat. (...) Evanghelistul, după ce ne-a ridicat mai presus de toată creația și ne-a dus în veacul de mai înainte de aceasta, ne îndreaptă privirile în sus fără să pună vreo stavilă acestei înălțări, pentru că nici nu există.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)