De ce amână Dumnezeu pedepsele

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 254

„Că n-a adus Dumnezeu neamul omenesc pe lume ca să-l pedepsească, ci cu totul dimpotrivă, ca să-i dăruiască desfătarea cu nenumărate bunătăți. De asta Îl vezi mereu amânând, mereu amânând pedepsele.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 306-307

„Așa are Dumnezeu totdeauna obiceiul! Pentru că are mare grijă de mântuirea noastră, ne prezice pedeapsa, pe care vrea să o aducă peste noi, tocmai ca să n-o aducă. Că dacă ar vrea s-o aducă, nici nu ne-ar mai spune-o; dar anume o spune, ca noi să aflăm de ea și, cumințiți de frica mâniei Lui, să ne schimbăm, ca să facem fără putere hotărârea Lui.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvâr­șirea prin virtute, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 86

„Deci, când, deși păcatul e văzut deopotrivă în mai mulți, mânia lui Dumnezeu nu se pornește asu­pra tuturor, ci numai asupra unora, se cuvine să vedem în aceas­ta îndreptarea urmărilor prin iubirea Lui de oameni, care nu-i lovește pe toți, dar îi aduce pe toți la înțelep­ciune, prin loviturile venite peste unii, abătându-i pe toți de la rău.”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 112, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 196

„...nu există om care după ce a comis o greșeală mică sau mare să scape de pedeapsă!”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 260, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 422

„Cea mai grea pedeapsă pentru cei înțelepți este despărțirea de Dumnezeu. (...) Pentru cine judecă drept, rușinea e cea mai aspră dintre pedepse. Ea va rămâne în picioare și la Dreapta Judecată - așa am înțeles -, pentru că unii vor învia pentru o viață veșnică, alții pentru o rușine și batjocură veșnice.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)