„Decalogul Noului Testament“

"Decalogul Noului Testament" se numără printre scrierile mai puţin cunoscute ale Sfântului Grigorie Palama, deşi cuprinde o serie de învăţături importante pentru credincioşii laici.

Cunoscut drept un sistematician desăvârşit, cu o vastă cunoaştere spirituală, Sfântul Grigorie Palama nu a fost decât rareori prezentat ca păstor de suflete preocupat de creşterea duhovnicească a creştinilor. Traducerea acestei scrieri oferită pentru prima dată în limba română de părintele diacon Ioan I. Ică jr ne pune în faţa unui întâistătător preocupat totodată şi de starea duhovnicească a laicilor, nu doar de cea a monahilor, aşa cum se crede de obicei după o lectură superficială a operelor sale principale.

Contextul scrierii

Părintele diacon Ioan I. Ică jr oferă în cuprinzătoarea sa introducere la volumul al II-lea al scrierilor Sfântului Grigorie Palama şi câteva detalii legate de această scriere, care a trecut aproape neobservată în cursul timpului. El afirmă, pe baza concluziilor precizate de editorul grec al scrierilor palamite, P. Christou, că Decalogul Noului Testament a fost redactat în forma sa iniţială în cursul captivităţii otomane îndurate de Sfântul Grigorie între luna martie a anului 1354 şi luna aprilie a anului 1355 (o părere diferită are Soterios Mouselimas, care atribuie scrierea perioadei de început a episcopatului sfântului, fără a oferi însă nici un argument, în "Saint Gregory Palamasâ the Decalogue of the Law according To Christ, that is, the New Covenant", Greek Orthodox Theological Review, XXV ş1980ţ, 3, p. 298). Părintele Ică jr subliniază că "aici Sfântul Grigorie s-a confruntat cu grupul aşa-numiţilor "chioni", populaţie de origine greacă care căuta să-şi salveze identitatea în faţa ocupaţiei otomane asumând o poziţie intermediară între islam, iudaism şi creştinism, bazată doar pe ce e comun tuturor acestor religii: monoteismul şi Decalogul. Pentru a evita orice sincretism, la întoarcerea din captivitate, Grigorie Palama ar fi redactat în toamna lui 1355 acest text de prezentare a variantei creştin-ortodoxe a Decalogului, insistând pe modificările şi nuanţele noi impuse de plinătatea revelaţiei divine aduse de Hristos" (Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol. II, studiu introductiv şi trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 108). Deşi scrierea s-a născut dintr-o polemică, ea este extrem de utilă pentru creştini, deoarece demonstrează diferenţele clare între poruncile esenţiale vechi-testamentare şi cele nou-testamentare. Legea Nouă nu a propus ceva contrar Legii Vechi, dar a ridicat standardele acesteia la un nivel cu totul diferit. Aşa cum afirma şi părintele John Meyendorff: "Decalogul legislaţiei după Hristos sau al Noului Testament este un mic rezumat al moralei creştine întemeiat pe cele zece porunci ale lui Moise. Scopul autorului este acela de a arăta cum, transformate de realitatea Întrupării, aceste porunci se adaptează Noului Testament" (Introduction à lâétude de Grégoire Palamas, Paris, 1959, p. 389 apud op. cit., p. 107).

Monoteismul vechi-testamentar şi Treimea nou-testamentară

Vom merge în continuare pe linia Decalogului vechi-testamentar pentru a arăta în ce mod au fost îmbogăţite aceste porunci de Legea nou-testamentară. Citatele vechi-testamentare nu corespund în întregime cu cele actuale pentru că Sfântul Grigorie Palama folosea un text scripturistic uşor diferit. Astfel, prima poruncă din Decalog, citată de Grigorie Palama este: "Domnul Dumnezeul tău unul este" (Deuteronom 6, 4). Cum se modifică această poruncă în Noul Testament? Unitatea lui Dumnezeu a fost păstrată inclusiv în creştinism, pentru că există o singură Fiinţă a Dumnezeirii, însă Ea este existentă în trei Ipostasuri sau Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. După citarea poruncii vechi-testamentare amintită anterior, Sfântul Grigorie Palama spune: "Cel cunoscut în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt: în Tatăl nenăscut, în Fiul născut fără început, fără timp şi fără patimă ca un Cuvânt şal Luiţ, Care ungând şchrisasţ apoi prin Sine Însuşi firea luată de la noi S-a numit Hristos şâ Unsulţ; şi în Duhul Sfânt ieşit şi El din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Acesta este singurul Dumnezeu, acesta este Dumnezeul Cel adevărat, Domnul Cel Unul într-o treime de ipostase, nedivizat însă prin fire, voinţă, slavă, putere şi activitate, şi prin toate cele în care se recunoaşte Dumnezeirea" (Decalogul Noului Testament, în: op. cit., p. 429). Observăm că legea vechi-testamentară susţinea un simplu monoteism, fără a face referire la Sfânta Treime sau la posibilitatea Întrupării Domnului. Întreaga credinţă ortodoxă stă pe baza acestor doi piloni fundamentali: mărturisirea Sfintei Treimi (o Fiinţă în trei Ipostasuri) şi a Întrupării Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Respingerea idolatriei şi cinstirea icoanelor şi a moaştelor

"Să nu-ţi faci nici o asemănare a nici unui lucru din câte sunt sus în cer, sau jos pe pământ şi din câte sunt în apele cele de sub pământ, ca să le slujeşti lor sau să le slăveşti ca dumnezei" (Ieşirea 20, 4; Deuteronomul 5, 8). Sfântul Grigorie Palama oferă o turnură parţial neobişnuită acestui pasaj. Probabil din punctul său de vedere idolatria nu mai reprezenta un pericol la adresa credinţei creştine, deoarece ne aflăm deja în cursul secolului al XIV-lea, însă una dintre problemele care măcinaseră adânc credinţa ortodoxă în urmă cu câteva secole şi care încă mai constituia o problemă pentru teritoriile aflate sub dominaţie musulmană era cinstirea icoanelor şi a moaştelor. Islamul condamna făurirea imaginilor din teama de idolatrie, la fel cum o făcuseră în secolele VIII şi IX împăraţii iconoclaşti. Însă, după ce afirmă binefacerile cinstirii icoanelor şi necesitatea păstrării cultului lor, întemeindu-l pe Întruparea Domnului, Care S-a arătat în trup şi astfel poate fi reprezentat în icoană, Sfântul Grigorie Palama trece la criticarea atitudinii idolatre care poate apărea la unii credincioşi faţă de imaginile sfinte. De aceea precizează: "Cele din Sfânta Sfintelor erau o prefigurare a celor mai presus de ceruri, iar Sfânta purta icoana întregii lumi, iar Moise le-a numit sfinte slăvind nu creaturile, ci prin ele pe Dumnezeu Făcătorul lumii. Aşadar şi tu să nu faci dumnezei icoanele Stăpânului Hristos şi cele ale sfinţilor, ci prin ele să te închini Celui ce mai întâi ne-a făcut după icoana/chipul Lui pe noi, iar mai apoi a binevoit pentru negrăita Sa iubire de oameni să ia asupra Sa icoana/chipul Său din noi devenind circumscris" (op. cit., p. 431). De asemenea, Sfântul Grigorie afirmă necesitatea cinstirii semnului Sfintei Cruci şi a moaştelor sfinţilor. Argumentul folosit pentru cinstirea moaştelor trebuie redat deoarece este de maximă importanţă astăzi, când multe persoane se îndoiesc de folosul acetui gest: "Să te închini de asemenea şi sfintelor lor racle, încă şi rămăşiţelor osemintelor lor, fiindcă harul lui Dumnezeu nu s-a depărtat de ele, aşa cum nici dumnezeirea nu s-a depărtat de cinstitul Trup al lui Hristos la moartea Lui făcătoare de viaţă" (op. cit., p. 432).

Luarea numelui lui Dumnezeu în deşert şi jurământul

"Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert" (Ieşirea 20, 7; Deuteronomul 5, 11). Cu privire la această poruncă, Sfântul Grigorie Palama osândeşte în primul rând utilizarea oricărui fel de jurământ, astfel încât creştinul să scape de posibilitatea efectuării unui jurământ mincinos. Soluţia propusă este destul de simplă: "Grăind adevărul în toate cuvintele tale, să le dai tăria unui jurământ". În zilele noastre, numim un om care face ceea ce spune fără a fi nevoit să se jure, "un om de cuvânt". În situaţia în care ne-am jurat să facem un lucru, avem două posibilităţi din punctul de vedere al Sfântului Grigorie Palama. Dacă am jurat pentru un lucru bun, atunci să facem lucrul respectiv, mărturisindu-ne însă păcatul jurământului, iar dacă am jurat pentru un lucru rău, să nu îl facem niciodată pentru a nu cădea în osânda lui Irod, care l-a ucis din pricina jurământului pe Sfântul Ioan Botezătorul. Vom continua analiza textului şi în materialul următor.