Desăvârșirea omului

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 473-474

„Se cuvine deci ca fiecare dintre voi să așeze, ca pe o temelie tare și statornică, frica și dragostea în sufletul său și să o hrănească cu fapte bune și cu rugăciune neîncetată. Căci nu se sădește în noi în chip simplu și de la sine dragostea de Dumnezeu, ci prin multe și mari griji și prin împreună-lucrarea lui Hristos. (...) Iar aflând frica de Domnul și cunoștința de Dumnezeu și înțelegându-le pe acestea, vei dobândi ușor și ceea ce urmează, adică iubirea aproapelui. Căci odată dobândit cu osteneală primul lucru, și cel mai mare, cel de al doilea, mai mic și mai fără osteneală, va urma celui dintâi. Dar nefiind de față acela, nici cel de-al doilea nu va urma în chip curat. Pentru că cel ce nu iubește pe Dumnezeu din toată inima și din tot cugetul, cum se va îngriji în chip sănătos și fără viclenie de iubirea de frați?”

Origen, Despre principii, Cartea Întâia, VIII, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, p. 79

„Fiecare din cei ce gustă din părtășia cu Hristos ca Înțelep­ciune, cunoaștere și sfințire se desăvârșesc și urcă tot mai sus pe treptele virtuților, sfințindu-se prin participarea la lucrarea Duhului Sfânt, curățindu-se tot mai mult și mai deplin, și primind cu tot mai multă vrednicie darul înțelepciunii și al cunoașterii. Iar după ce s-au îndepărtat de orice pată a necurăției și a neștiinței, se ajunge la o atât de înaltă treaptă de integritate și de curăție, încât ființa pe care au primit-o de la Dumnezeu revine la o stare vrednică de Dumnezeu, Care, se știe, i-a dat ființa într-un chip cu mult mai curat și mai desăvârșit: abia atunci creatura ajunge vrednică de Creatorul ei (conf. Ioan 1, 34). Căci, cel care va ajunge la starea în care l-a vrut Creatorul va înțelege că, bazându-se pe ajutorul lui Dumnezeu, puterea lui e vie în toată bună vremea și va rămâne în veci. Dar ca să se întâmple așa ceva și pentru ca făpturile să se lipească în chip neîntrerupt și nedespărțit de Cel ce există din veci, numai Înțelepciunea dumnezeiască le poate lumina calea și le poate îndruma spre desăvârșire prin Duhul Sfânt, care le întărește și le sfințește în toată vremea, pentru că numai așa pot și ele înțelege pe Dumnezeu.” 

Viața Sfântului Macarie Egipteanul, II, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 54-55

„(...) Cum poate să ajungă cineva la desăvârșire? (...) La desăvârșire omul ajunge numai dacă are în inima și în trupul său smerenie; dacă nu-i dă importanță pentru vreun lucru, ci mai degrabă se socotește pe sine mai prejos decât orice creatură; dacă nu judecă pe nimeni, ci numai pe sine; dacă suferă insulta și alungă din inima sa orice răutate; dacă se silește să fie milostiv, bun, iubitor de frați, înțelept, cumpătat pentru că s-a scris: Împărăția cerurilor este a celor ce o iau cu asalt (Matei 11, 12); dacă nu privește chiorâș; dacă își păzește limba; dacă își întoarce auzul de la tot ce este zadarnic și vătămător; dacă face dreptate cu mâinile sale; dacă inima îi este curată înaintea lui Dumnezeu, iar trupul neîntinat; dacă își amintește în fiecare zi de moarte; dacă îndepărtează din sufletul său mânia și răutatea; dacă se leapădă de cele materiale și de plăcerile trupești; dacă se leapădă de diavol și de toate lucrurile lui și dacă se roagă neîncetat; dacă în tot timpul și locul, în toate cugetele și lucrurile este asistat de Dumnezeu. (Altfel), nu poate exista desăvârșire.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia VIII, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 128-129

„Spune-ne nouă, tu pe care treaptă (a desăvârșirii) te afli (acum)?
- După (ce s-a arătat în lume) semnul crucii, harul în așa fel lucrează și aduce pace în toate mădularele și în inima (omului), încât sufletul, copleșit de bucurie, se arată ca un copil lipsit de răutate, care nu mai osândește (pe nimeni), fie acesta grec sau iudeu, păcătos sau doritor de desfătări lumești. Omul său lăuntric privește cu ochi curat (la toți), se bucură de toată lumea și vrea să-i slujească și să iubească (pe toți), pe greci și pe iudei. (Un astfel de om), ca un fiu de împărat, își pune încrederea în Fiul lui Dumnezeu ca într-un părinte, i se deschid ușile și intră în multe cămări; și cu cât intră (în ele), cu atât i se deschid altele; dintr-o sută în alte sute de cămări și se îmbogățește. Și cu cât se îmbogățește, pe atât alte lucruri noi și minunate i se arată. Și i se încredințează, ca unui fiu și moștenitor, lucruri ce nu pot fi înțelese de firea omenească și de gura și limba (omenească) nu se pot spune.” 

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, A doua convorbire cu părintele Chaeremon, Cap. VIII, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 521-522

„De altfel zadarnic va discuta cineva despre scopul oricărei arte și învățături, dacă n-a urmat mai întâi cu cea mai mare stăruință și virtute toate cele ce duc la practicarea lor. Dacă, de exemplu, eu afirm că se poate scoate un fel de miere din grâu, sau ulei tot din grâu, ca și din semințele de nap și de in, un necunoscător al acestor lucruri, care mă va auzi, va spune oare că ele sunt contra naturii și nu va râde de mine ca de un tâlcuitor de minciuni sfruntate? Și dacă îi voi arăta prin dovezi nenumărate, care-i vor demonstra că asemenea lucruri a văzut, a gustat și a făcut și el, dacă îi voi  da la iveală și explicația asupra ordinii în care se transformă acele plante fie în ulei gros, fie în miere, iar el, stăruind cu încăpă­țânare în părerea sa, va tăgădui că se poate scoate din aceste se­mințe ceva dulce sau unsuros, oare nu trebuie numită absurdă și vicleană susținerea lui mai de grabă decât să fie luat în râs adevărul cuvintelor mele, care se întemeiază pe seriozitatea multor mărturii demne de încredere, ci și pe fapte ce se pot controla și verifica prin experiență?”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia II, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 44-45

„Viața voastră să fie pe măsura învățăturilor, iar învățăturile să predice viața, căci credința fără fapte este moartă (Iacov 2, 26), iar faptele fără credință sunt tot moar­te. De avem învățături sănă­toase, dar viața ticăloasă, de nici un folos nu ne sunt învăță­turile; și iarăși, dacă avem viață curată, dar șchio­pă­tăm în ce privește învățăturile, nici așa nu avem vreun câștig. De aceea trebuie ca din amândouă părțile să întărim această zidire duhovni­cească. Tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele, spune Hristos, și le face pe ele, se va asemăna bărbatului înțelept (Matei 7, 24). Vezi, dar, că Hristos vrea ca noi să nu auzim numai, ci să și facem și să ne arătăm prin fapte ascultarea.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)