Despre cele două schime monahale

În primele zece secole a existat o singură schimă monahală. În cele din urmă, s-a luat decizia ca monahii care trăiesc în obşti să poarte schima mică, iar pustnicii şi cei care trăiau în schituri izolate cu alţi doi sau trei tovarăşi să poată primi schima mare. Este singura împărţire în cadrul monahismului răsăritean, fără ca prin aceasta să rezulte două ordine monahale diferite.

Ne-am propus să oferim un material care să discute decizia de a dori la un moment dat trecerea la schima mare. Considerăm că există suficienţi monahi care însetează după pustnicie. Călăuza noastră în acest sens va fi Sfântul Grigorie Palama.

Neîmpărţirea celor două schime

Sfântul Grigorie Palama a primit o scrisoare de la ieromonahul Pavel Asan, care îl întreba dacă este bine să primească schima mare. Sfântul Grigorie începe să îi explice că nu există o diferenţă fundamentală între cele două schime, de vreme ce scopul este acelaşi. Este clar că, în secolul al XIV-lea, încă nu era definită clar separarea celor două schime monahale. Sfântul Grigorie afirmă: "Aceasta este marea schimă monahală. Iar o schimă mică monahală Părinţii nici nu cunosc şi nici n-au predat, dar unora dintre cei de mai târziu li s-a părut potrivit să împartă în două unitatea ei, măcar că nici ei n-au împărţit-o în mod real, fiindcă dacă observi bine în amândouă, vei găsi aceleaşi renunţări şi făgăduinţe. De aceea şi cel întru sfinţi Teodor Studitul, care ca nimeni altul a rânduit în chip foarte riguros cele ale monahilor, interzice să se vorbească sau să se dea o schimă monahală mică şi mare. Mie însă mi se pare că aceia care au împărţit ulterior schima în veşmintele rânduite au reţinut şi luat de la începători analavul şi culionul ca unele prea de cinste pentru cei ce le văd şi care-i atrag uşor spre etalarea lor pe cei începători abătându-i de la sfânta smerenie" (Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol. II, trad. diac Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 402). Sfântul Grigorie Palama face un scurt rezumat istoric al existenţei unei singure schime monahale. El consideră că ambele schime au un scop comun, iar diferenţierea petrecută ulterior a fost rodul unei pedagogii adresate începătorilor. Probabil că unii începători se lăudau cu frumuseţea propriilor veşminte, iar câteva dintre acestea (analavul şi culionul) au fost păstrate doar pentru cei care făceau dovada unei smerenii profunde. Astăzi, însă, schima mare se oferă mai mult celor care duc o intensă viaţă pustnicească. În timp, chiar şi regulile au început să se diferenţieze în funcţie de schima primită, tocmai pentru că viaţa de obşte şi cea pustnicească au grade de nevoinţă diferite. Scopul, însă, este acelaşi: îndumnezeirea. De asemenea, renunţările şi făgăduinţele sunt aceleaşi, dar nevoinţa pustnicească este mai aspră în dese rânduri decât cea din obşte.

Necesitatea schimbării conduitei

Sfântul Grigorie Palama nu îl împiedică pe ieromonahul Pavel Asan să îmbrace veşmintele considerate ca aparţinând schimei mari. Cu toate acestea, nu uită să-i reamintească de lucrarea esenţială a virtuţilor. "Tu deci, dacă vrei să le îmbraci cu binecuvântare şi pe acestea, fiindcă nu ai fost văzut până acum purtându-le, bine vei face, dar întăreşte-ţi mai întâi gândul şi învaţă-l, ca să nu fii ca unii care, doar ca să pară că sunt oameni mari şi că şi-au schimbat viaţa, sunt inaccesibili şi invizibili pentru cei mulţi petrecând cea mai mare parte a vieţii lor în lucruri de nepătruns" (Scrieri, vol. II, p. 403). Îmbrăcarea schimei mari nu trebuie să transforme monahul într-o persoană înfumurată şi orgolioasă. Schima mare nu reprezintă o creştere în rang, ci un simbol al desăvârşitei smerenii. O smerenie plină de dragoste şi care se jertfeşte în rugăciune şi lucrarea virtuţilor. De aceea, Sfântul Grigorie Palama afirmă în continuare: "Câştigând astfel şi celelalte virtuţi prin cele pe care le vei realiza cu ajutorul lui Dumnezeu şi dobândind pe lângă ele şi smerenia prin cele de care te vei lovi într-o împrejurare sau alta readucându-te mereu înapoi la calea mântuirii, în vremea morţii vei primi completarea celor ce lipsesc de la iubirea de oameni a Celui ce a legiuit cu iubire de oameni neamului omenesc pocăinţa. Fiindcă pe drept cuvânt frica de moarte îţi va aduce aminte de schimbarea în mai bine a vieţii. Trebuie să ştii, însă, ca unul ce prin harul lui Hristos eşti înţelegător, că folositoare este nu simpla schimbare a hainelor, ci ameliorarea conduitei. Dar ce conduită, ce făgăduinţă a ei, ce simboluri ale unei vieţi mai desăvârşite mai sunt pentru cei ce zac în morminte sau pentru cei ce lasă acum viaţa şi sunt gata pentru mutarea de aici?" (Scrieri, vol. II, p. 404). Întrebarea ieromonahului Asan se referea, după cum observăm aici, la posibilitatea primirii schimei mari în caz de boală gravă sau apropiere de ceasul morţii. Sfântul Grigorie Palama îl îndeamnă să păstreze gândul la momentul trecerii la cele veşnice, dar să nu se folosească de el pentru a obţine un rang mai înalt. Chiar dacă trecerea la schima mare ne schimbă hainele, doar vieţuirea virtuoasă ne poate schimba conduita. O simplă schimbare a hainelor nu ne va aduce niciodată o creştere a pocăinţei. De aceea, nu simbolurile ne fac mai drepţi şi nici înţelegerea lor desăvârşită, ci dorinţa de a sluji lui Dumnezeu şi a ne oferi chiar şi viaţa pentru El. Sfântul Grigorie Palama îl îndeamnă pe Pavel Asan să nu rămână concentrat doar asupra frumuseţii veşmintelor schimei mari sau asupra slavei pe care acestea le aduc pentru cel care le poartă. Lucrul cel mai important este observarea atentă a vieţii virtuoase şi păstrarea ei desăvârşită. "Aşadar, nu frica din pricina bolii care ameninţă cu moartea, întrucât face aşteptat sfârşitul vieţii, ci frica de ameninţările care-i aşteaptă după moarte pe cei trândavi şi dorinţa bunătăţilor făgăduite celor sârguincioşi să te aducă la asumarea conduitei plăcute lui Dumnezeu, a făgăduinţelor şi simbolurilor ei, atunci când eşti mai în putere şi poţi nu numai să făgăduieşti, ci să şi împlineşti potrivit celui ce porunceşte în psalmi: "Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului Dumnezeului nostru" şPs. 75, 12ţ (Scrieri, vol. II, p. 404). Înainte de primirea unui dar, trebuie să ne întrebăm dacă suntem vrednici de el. Prin urmare, înainte de a primi schima mare, gândul nostru trebuie să fie îndreptat asupra modului în care ne-am comportat vrednic de ea. Smerenia nu cunoaşte sfârşit, de aceea ne permitem să considerăm că nimeni nu îşi poate dori în chip smerit o demnitate care îi depăşeşte puterea fără binecuvântarea duhovnicului.

Conotaţia actuală

Nu scriem acest material pentru a da un sfat celor aflaţi în obştile monahale. Singurul scop este să oferim prezentarea unei învăţături patristice asupra unui aspect de obicei mai puţin cercetat. Analizând scrisoarea Sfântului Grigorie Palama, am ajuns la două concluzii fundamentale. În primul rând, ambele schime monahale au un scop comun: îndumnezeirea omului, unirea tot mai strânsă cu Dumnezeu. În acest sens, cel care îmbracă schima mare nu primeşte un plus de sfinţenie, iar cel care se săvârşeşte purtând schima mică nu va avea un loc mai puţin binecuvântat în Împărăţia cerurilor. În al doilea rând, Sfântul Grigorie Palama consideră că trebuie să căutăm mai întâi virtuţile şi viaţa sfântă, iar rangurile primite nu trebuie să ne determine comportamentul în nici un fel. De aceea, dacă duhovnicul ne recomandă să primim schima mare, vom face ascultare. Dacă ne-o dorim noi înşine, să nu o acceptăm fără binecuvântare. Este o mare greşeală să ne considerăm vrednici de o treaptă mai înaltă, uitând astfel de cuvântul Mântuitorului: "Care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă" (Mc. 10:44). Cel care slujeşte se ascunde şi nu doreşte să fie remarcat. Aceasta este adevărata smerenie.

" Aceasta este marea schimă monahală. Iar o schimă mică monahală Părinţii nici nu cunosc şi nici n-au predat, dar unora dintre cei de mai târziu li s-a părut potrivit să împartă în două unitatea ei, măcar că nici ei n-au împărţit-o în mod real, fiindcă dacă observi bine în amândouă, vei găsi aceleaşi renunţări şi făgăduinţe."

Sfântul Grigorie Palama