Sfântul Ioan Casian, Convorbiri, Cartea a Noua, Cap. II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 319-320 „Desăvârșirea inimii și scopul oricărui monah constă în a ajunge la o stăru
Discernământul gândurilor
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 3, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 48-50
„Trebuie, așadar, să distingem bine toate gândurile care ne vin și să le opunem mărturii din Scripturile insuflate de Dumnezeu și din învățăturile Sfinților Părinți duhovnicești și, dacă le găsim conglăsuind și având același înțeles cu acestea, să le ținem cu toată puterea și să le punem în lucrare cu îndrăzneală; iar dacă nu conglăsuiesc cu Cuvântul adevărului (Efeseni 1, 13), să le alungăm cu furie departe de la noi, precum este scris: Înfuriați-vă și nu greșiți! (Psalmi 4, 5). Ca de o întinăciune și de un ac al morții (I Corinteni 5, 56), așa trebuie să fugim de atacul care vine de la gândurile pătimașe. Deci e nevoie de multă trezvie, de multă sârguință, de multă cercetare a dumnezeieștilor Scripturi. Fiindcă, arătându-ne folosul care vine din acestea, Mântuitorul a zis: Cercetați Scripturile (Ioan 5, 39). Cercetați și țineți cu toată exactitatea și credința cele citite (Luca 8, 15) pentru ca, știind cu exactitate din dumnezeieștile Scripturi voia lui Dumnezeu (Luca 12, 47; Romani 2, 18), să puteți distinge fără greșeală binele de rău (Evrei 5, 14; Ioan 5, 19) și să nu plecați urechea la orice duh (I Ioan 4, 1), nici să fiți supărați de gândurile vătămătoare (Efeseni 4, 14). Fiți încredințați, frații mei, că nimic nu este atât de ușor spre mântuirea noastră ca faptul de a urma dumnezeieștilor porunci ale Mântuitorului. Dar de multe lacrimi, de multă frică, de multă răbdare și rugăciune stăruitoare e nevoie ca să ni se arate puterea fie și numai a uneia singure dintre vorbele Domnului, ca să cunoaștem marea taină ascunsă în cuvinte mici și să ne punem sufletele noastre (I Ioan 3, 16) până la moarte chiar și numai pentru o singură cirtă (Matei 5, 18) din poruncile lui Dumnezeu. Căci cuvântul lui Dumnezeu e ca o sabie cu două tăișuri, care taie și desparte sufletul (Evrei 4, 12) de toată pofta și simțirea; și nu numai aceasta, el este și ca un foc arzător (Ieremia 20, 9), care ne ațâță înflăcărarea sufletului făcându-ne să disprețuim toate lucrurile triste ale acestei vieți și să socotim bucurie orice încercare (Iacov 1, 2) care vine, precum și să dorim și să îmbrățișăm moartea cea înfricoșătoare pentru ceilalți oameni ca fiind o viață și dătătoare de viață.
Lupta duhovnicească nu cunoaște odihnă. De aceea, vă rog, să ne trezim odată, frații mei, și să ne îmboldim unii pe alții prin mângâierea cuvântului spre zelul și imitarea binelui, să alergăm cu sârguință, să ne grăbim cu zor și cu râvnă aprinsă să ne despărțim de afecțiunea pătimașă a lumii, să ne unim prin smerenie de sfinții cei din veac (Luca 1, 70; Fapte 3, 21), să ne dezbrăcăm de omul cel vechi (Coloseni 3, 9) prin tăierea voii pământești și prin omorârea cugetului celui pământesc, să ne îmbrăcăm în Adam cel Nou, Iisus Hristos (I Corinteni 5, 45), prin rugăciune curată și nematerială, spălându-ne prin lacrimi necontenite.”
(Pr. Narcis Stupcanu)