Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Dreptatea și... nedreptatea

Dreptatea și... nedreptatea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 04 Feb 2023

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul CXIV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, p. 342

„Milostiv este Domnul și drept (Psalmi 114, 4). Pretutindeni Scriptura unește dreptatea cu îndurările lui Dumnezeu, ca să ne învețe că nici mila lui Dumnezeu nu este lipsită de judecată și nici judecata nu este lipsită de milă. Dar, chiar când miluiește, Dumnezeu măsoară celor drepți, cu judecată, îndurările Sale; iar când judecă, ne judecă, gândindu-Se la slăbiciunea noastră; și ne răsplătește mai mult cu iubirea Sa de oameni decât cu măsurarea cea deopotrivă.”

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea V, 15.4., în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 14, p. 275

„... adevărata, cereasca înțelepciune, ne cere mult mai degrabă să ne lăsăm nedreptățiți decât să nedreptățim noi pe alții, iar la vreme de restriște să fim gata de suferință; în nici un caz să răspândim suferința; fiindcă, dacă ținem seama cât de rău este să faci nedreptate, bine este să ne pătrundem de gândul că nu cel nedreptățit, ci dimpotrivă, cel ce nedreptățește va avea parte de pedeapsa cea mai cruntă. Or, unuia care face voia lui Dumnezeu nu-i este greu nici să nu facă nedreptatea, nici să nu pătimească de pe urma ei. Fiindcă unul ca el se lasă în seama lui Dumnezeu, Care Se află pururi alături de noi și Se îngrijește ca nici unul dintre ai Săi să nu sufere vătămare.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XLII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 503

„… cel care știe să sufere cu curaj nedreptatea este oțel, cui și foc, pe când cel care pune la cale și săvârșește nedreptatea este mai slab decât lutul. Așadar nu e rău să fii nedreptățit, ci e rău să nedreptățești și să nu știi să înduri nedreptatea. Câte nedreptăți n-a îndurat David? Câte nedreptăți n-a făcut Saul? Și cine a ajuns mai puternic și mai fericit? Cine a ajuns mai de plâns și mai de jelit? Nu, oare, Saul, cel care a nedreptățit? Uită-te! Saul i-a făgăduit lui David că dacă va răpune pe Goliat, îl va face ginere și-i va da cu dragă inimă pe fiica sa de soție. David a răpus pe Goliat, dar Saul nu s-a ținut de cuvânt; nu numai că nu i-a dat pe fiica lui, dar căuta să-l și omoare. Și cine a ajuns mai strălucit?”