Dumnezeu așteaptă să-I cerem 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 290

„Să ne apropiem de Dumnezeu cu timp și fără timp; dar, mai bine spus, niciodată nu te apropii fără timp; fără timp este când nu te apropii de El mereu. Totdeauna este cu timp să ceri de la Cel Ce dorește să-ți dea. După cum niciodată nu-i fără timp să respiri, tot așa nu-i fără timp să ceri de la Dumnezeu; să nu ceri este fără timp. Și după cum avem totdeauna trebuință de respirație, tot așa avem totdeauna trebuință de ajutorul Lui. Dacă vrem, Îl atragem cu ușurință lângă noi. Profetul, vrând să ne arate că Dumnezeu este totdeauna gata să ne facă bine, spune: Gata ca zorile Îl vom găsi (Osea 6, 3). Ori de câte ori ne apropiem de El, Îl vedem că așteaptă cererile noastre. Iar dacă nu scoatem nimic din izvorul cel pururea curgător al binefacerilor Sale, a noastră e întreaga vină. Învinuirea aceasta o aducea și iudeilor, spunându-le: Iar mila Mea ca norul cel de dimineață și ca roua din zori se trece (Osea 6, 4). Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune așa: V-am dat toate bunătățile Mele! Dar voi, prin marea voastră răutate, ați pus stavilă nespusei Mele dărnicii, așa precum căldura soarelui risipește și norul cel de dimineață și roua cea din zori. Și acesta-i iarăși un semn al purtării Sale de grijă. Când vede că suntem nevrednici de binefacerile Lui, nu ne mai face bine, ca să nu ajungem trândavi. Dacă, însă, ne schimbăm puțin, atât cât să recunoaștem că am păcătuit, își revarsă peste noi binefacerile Sale cu mai multă bogăție decât izvoarele apele lor și ne scaldă cu darurile Sale cu mai multă dărnicie decât scaldă marea țărmurile sale. Cu cât primim mai mult, cu atât se bucură mai mult. Aceasta Îl face să dea și mai mult. Că Dumnezeu soco­tește mântuirea noastră propria Sa bogăție și o dă din belșug celor ce o cer. Acest lucru l-a arătat Pavel prin cuvintele: Îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă (Romani 10, 12). Se mânie atunci când nu-I cerem; ne întoarce spatele atunci când nu-L rugăm. Pentru asta a sărăcit, ca să îmbogățească (II Corinteni 8, 9); pentru asta a suferit patimile, ca să ne îndemne să-I cerem.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)