Dumnezeu-Cuvântul Cel mai înainte de veci pe pământ Se naşte

Taina Naşterii lui Hristos pe pământ este evenimentul preafericit şi începutul unei întregi serii de fapte dumnezeieşti, ce au drept scop mântuirea omului. Pentru Sfântul Grigorie Teologul, Taina Întrupării Cuvântului este plinirea dumnezeieştii iconomii şi nu poate fi concepută în afara lui Dumnezeu Celui veşnic şi în Treime închinat. Omul, în calitatea sa de destinatar al planului dumnezeiesc, este chemat să participe la aceste fapte, în care timpul se uneşte cu veşnicia şi dumnezeiescul cu omenescul. În acest sens, vom reda în cele ce urmează un fragment revelator din Cuvântul la Bobotează al Sfântului Grigorie Teologul.

„Căci pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate, şi noi întru El, şi un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate, şi noi prin El“ (1 Cor. 8, 6) şi un singur Duh Sfânt, în Care sunt toate. Particularizările din Care şi prin Care şi în Care nu înseamnă despărţirea firilor (căci în acest caz nu s-ar mai fi schimbat prepoziţiile, sau ordinea numirilor), ci caracterizează însuşirile firii celei una şi neconfundate. Iar împreună se adună şînsuşirileţ întru Unul, dacă nu în treacăt va citi cineva ceea ce acelaşi Apostol spune, adică „de la El şi prin El şi întru El sunt toate“; a Lui să fie slava în veci. Amin“ (Rom. 11, 36).

[După cum observăm, pentru Sfântul Grigorie principiul existenţei omului este Sfânta Treime, iar mărturisirea Treimii este un act de credinţă fundamental, care, departe de a fi unul pur formal şi abstract, este o împărtăşire de puterea de viaţă a Treimii; sălăşluirea doxologică în sânul Treimii fiind starea adevărată şi firească a omului.]

Dumnezeu Cel veşnic Se face om, ca pe omul cel pierdut să-l afle şi celor de sus să-l facă părtaş

„Deoarece acestea, sau aceasta, sunt în acest fel, şi deoarece trebuia ca închinarea şlui Dumnezeuţ să nu fie mărginită numai la cele de sus, ci să fie şi jos şpe pământţ anumite făpturi închinătoare, pentru ca slava lui Dumnezeu să le umple pe toate, fiindcă toate aparţin lui Dumnezeu; şi pentru acesta este zidit omul, fiind cinstit în calitate de făptură a mâinilor Lui şi de chip al lui Dumnezeu. Dar nu a lui Dumnezeu este ceea ce prin pizma diavolului şi prin gustul amar al păcatului s-a făcut, când în chip vrednic de milă s-a văzut despărţit şomulţ de Dumnezeu, făcătorul său. Aşadar, ce se întâmplă acum? Şi ce este această mare taină pentru noi? Se înnoiesc firile lui Dumnezeu şi Dumnezeu om se face; şi Acela care „ S-a suit peste cerul cerului, spre răsăritul“ slavei şi strălucirii Sale, este slăvit la apus de către micimea şi smerenia noastră, şi Fiul lui Dumnezeu primeşte să Se facă şi să fie numit Fiu al omului. Nu primind schimbare Cel ce era (căci neschimbabil este), ci pentru că a asumat ceea ce nu era El (iubitor de oameni fiind), pentru ca Cel necuprins să devină cu putinţă a fi cuprins, prin mijlocirea trupului împreună cu noi petrecând şi convorbind, ca din spatele unui acoperământ, căci a suporta Dumnezeirea Sa pură nu este cu putinţă firii create şi stricăcioase. Pentru aceasta, cele de neamestecat se amestecă; nu numai Dumnezeu cu creaţia, nici numai mintea cu trupul, nici numai temporalul cu atemporalul, nici numai mărginitul cu nemărginitul, ci şi naşterea cu fecioria, şi Cel ce este mai presus de orice cinstire cu necinstirea, şi cel nesupus vreunei patimi cu patima, şi Cel nemuritor cu stricăciunea. Deoarece, socotindu-se a fi de nebiruit meşterul răutăţii, amăgindu-ne (momindu-ne) pe noi cu nădejdea dobândirii dumnezeirii, prin arătarea în trup el însuşi a fost amăgit (momit); pentru ca pe Adam atacându-l, de Dumnezeu să fie prins şi lovit, şi în acest chip Noul Adam pe cel vechi să-l redobândească, şi osândirea trupului să fie dezlegată, de vreme ce prin trup a fost omorâtă moartea“.

[Dumnezeu-Cuvântul Se îmbracă în trup omenesc şi Se pogoară la omul cel căzut prin pizma diavolului, pentru că în alt chip nu ar fi fost cu putinţă ridicarea făpturii din moartea păcatului, nici omul nu ar fi putut suporta o relaţie cu Dumnezeu fără ca Acesta să-Şi protejeze lucrul mâinilor Sale prin asumarea trupului omenesc. Dar prin trupul lui Hristos este lovit şi vicleanul diavol, care a crezut că se luptă doar cu un urmaş al lui Adam, iar nu cu Fiul lui Dumnezeu. În acest chip, prin moartea şi învierea Mântuitorului a fost omorâtă moartea şi Adam izbăvit de sub robia diavolului.]

Omul este invitat să prăznuiască Naşterea lui Hristos şi să devină martor ocular al evenimentelor ce au însoţit Taina cea negrăită

„Odată cu Naşterea şlui Hristosţ ,cele după cuviinţă am prăznuit, şi eu începătorul praznicului, şi voi, şi toate făpturile ce sunt în lume, şi cele mai presus de lume. Am călătorit împreună cu steaua şi împreună cu magii ne-am închinat (Mat. 2, 1), împreună cu păstorii am fost străluciţi de lumină şi împreună cu îngerii am înălţat doxologii, împreună cu Simeon (Lc. 2, 13) l­am primit în braţe, şi împreună cu Ana (Lc. 2, 36), cea bătrână şi înţeleaptă, să-L lăudăm pe Dumnezeu; şi mulţumire (recunoştinţă) se cuvine Celui ce a venit într-ale Sale în chip străin, căci Cel străin a fost slăvit. Acum despre o altă faptă a lui Hristos va fi vorba, şi despre o altă taină. Nu­mi este cu putinţă a-mi stăpâni desfătarea, eu cel mic devin plin de Dumnezeu şi, precum Ioan, voi binevesti chiar şi dacă nu sunt înainte-mergător, însă din pustie o voi face (voi vorbi). Hristos Se luminează, împreună cu El să ne luminăm, Hristos Se botează, împreună cu el să ne scufundăm, pentru ca şi noi să ne ridicăm împreună cu El“.

[În viziunea Sfântului Grigorie Teologul, naşterea lui Hristos este un praznic nu doar al oamenilor şi al lumii în general, ci chiar şi al puterilor celor mai presus de lume. Este un praznic universal la care omul nu este un simplu spectator, ci este chemat la o împreună-participare cu martorii evenimentelor biblice, la conştientizarea faptului că se află acum faţă-n-faţă cu Pruncul Hristos.]

Hristos Se botează ca să ne arate modul corect al curăţirii şi al primirii harului mântuitor

„Iisus Se botează; doar acest fapt, sau şi altele e nevoie să le ţinem cu silinţă? Adică Cine a fost şbotezatţ? Şi de către cine? Şi în ce vreme? Că El a fost curat şi de către Ioan a fost botezat, şi şde atunciţ S-a făcut începutul semnelor? Pentru ca ce anume să învăţăm şi în ce anume să fim educaţi? Faptul că mai înainte de toate trebuie să ne curăţim şi să avem smerita-cugetare, şi să vestim cuvântul (să propovăduim) atunci când am ajuns la vârsta desăvârşită trupească şi duhovnicească. Primul lucru ştrebuie să-l spunemţ către cei ce vor a se apropia de botez şi nu s-au pregătit cum se cuvine mai înainte, nici nu li s-a hărăzit o liberare sigură, prin făptuirea binelui. Căci dacă harul (pentru că într-adevăr este har) dăruieşte lăsarea celor din trecut, atunci cu mai multă vrednicie să se îndrepte spre cele ale evlaviei, iar nu spre vechea vărsătură să se întoarcă (Pilde 26, 11). Al doilea, îi priveşte pe cei ce se trufesc în faţa iconomilor Tainelor (preoţilor), ţinându-se a fi mai vrednici decât aceia“.

[Evenimentul care urmează imediat după Naştere în spaţiul liturgic este Botezul. Hristos Se botează nu din alt motiv, ci ca să ne arate modul corect al curăţirii, care a fost precedată de o corectă pregătire. Botezul înseamnă eliberarea de omul vechi al păcatului prin primirea harului mântuitor; de asemenea, înseamnă că făptuirea binelui pentru om devine un lucru firesc.]

Hristos este modelul comportamentului cuviincios şi smerit, legea propăşirii duhovniceşti în Biserica Sa

„Al treilea lucru este spus către cei ce se sprijină pe curajul lor tineresc şi au părerea că orice împrejurare este potrivită învăţării şaltoraţ, sau prezidării şîn adunăriţ. Hristos primeşte curăţirea; şi tu nesocoteşti (dispreţuieşti) curăţirea? El este curăţit de către Ioan; iar tu te împotriveşti celui ce-ţi predică? Hristos era de treizeci de ani; iar tu, înainte de a-ţi fi crescut barba, îi înveţi pe cei bătrâni, sau crezi că-i înveţi, deşi nici după vârstă, nici după modul de a fi nu eşti vrednic de cinste? Apoi îţi va veni în minte în această împrejurare exemplul lui Daniel şi al altor tineri judecători. Căci oricine nedreptăţeşte pregătit este spre îndreptăţire. Dar nu constituie lege a Bisericii lucrul care este rar; aşa cum cu o singură rândunică nu se face primăvară, nici geometrie cu o singură linie, sau marinar printr-o singură călătorie cu corabia“.

[Buna rânduială a lucrurilor din Biserică se ţine prin discernământ şi experienţa dobândită odată cu înaintarea în vârstă, iar nu printr-un entuziasm individualist şi lipsit de o prealabilă curăţire de patimi a celui ce doreşte să-i înveţe pe alţii. Întru toate să privim spre Hristos, modelul comportamentului cuviincios şi smerit, lege a propăşirii duhovniceşti în Biserica Sa.]

Traducere şi comentarii de drd. Nicuşor DECIU