Dumnezeu nu ne părăsește

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 337

„Când auzi că Hristos S-a pogorât la iad și a eliberat sufletele care erau legate acolo să nu socotești că acest fapt se deosebește de cele ce se săvârșesc acum (în inima omului). Pentru că inima este un (adevărat) mormânt, iar (sufletul împreună cu) cugetele și mintea (sunt ca și sufletele din iad), îngropate în ea și înconjurate de un întuneric adânc. Deci, (după cum atunci), Domnul a venit la sufletele din iad, care strigaseră către El, (acum) coboară întru adâncul inimii și-i poruncește acesteia: Eliberează sufletul cel închis (în tine), care M-a chemat să-l izbăvesc. Și ridicând piatra care zace peste mormânt, îl deschide, înviază sufletul care era mort cu adevărat și-l eliberează din temnița cea întunecoasă. Se întâmplă uneori ca diavolul să vorbească cu viclenie inimii tale și să-i zică: Știi câte rele ai făcut! Ți s-a umplut sufletul de nelegiuiri și te-ai îngreuiat cu păcate (multe). (Eu, însă, zic): Să nu te lași și sub pretextul smereniei să nu ajungi la disperare! (Să știi că) de la călcarea poruncii a intrat în lume răutatea și de atunci vorbește în fiecare moment sufletului, precum vorbește un om către alt om și-i sugerează lucruri nebunești. (La insinuările diavolului) să răspunzi: Am în scris asigurarea lui Dumnezeu că: Nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă prin pocăință și să fie viu (Iezechiel 23, 11). De altfel, ce rost a avut coborârea (Fiului lui Dumnezeu printre oameni) dacă nu ca să mântuiască pe cei păcătoși, să lumineze pe cei dintru întuneric și să dea viață celor morți?”

(Pr. Narcis Stupcanu)