Dumnezeu pedepsește păcatul

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 305-306

„Este, iubite, o pedeapsă și mai mare și mai înfricoșată! Pedeapsa veșnică, pedeapsa din veacul ce va să fie! Unii păcătoși suferă pedepse și aici pe pământ, dar nu scapă nici de pedeapsa de dincolo; dar pedeapsa de dincolo le este mai ușoară, pentru că pedepsele de aici micșorează pedeapsa de dincolo. Ascultă-L pe Hristos, că nefericește Betsaida, spunând: Vai ție, Horazime, vai ție Betsaida, că de s-ar fi făcut în Sodoma minunile care s-au făcut în voi, de mult cu sac și cenușă s-ar fi pocăit. De aceea vă spun vouă: Mai ușor va fi pământului Sodomei și Gomorei în ziua judecății decât vouă (Matei 11, 21-22). Vezi, iubite, că prin cuvântul mai ușor a arătat că vor fi pedepsiți și pe lumea cealaltă și aceștia care au fost pedepsiți aici cu o pedeapsă atât de mare, suferind arderea aceea de vii nemaivăzută și nemaiîntâlnită, dar vor fi pedepsiți mai ușor, din pricină că s-a dezlăn­țuit și aici pe pământ asupra lor mânia lui Dumnezeu! Prin urmare, pentru ca nu cumva oamenii de pe vremea lui Noe să se facă vinovați de o pedeapsă și mai mare, Stăpânul, ca un bun și iubitor de oameni, văzând că nu se pocăiesc, le-a scurtat timpul pe care-l făgăduise din pricina îndelungii Lui răbdări. După cum Dumnezeu, pentru bunătatea Sa, revocă sentința pronunțată asupra unor păcătoși, când îi vede că se îndreaptă, Se apropie de cei ce se pocăiesc și îi scapă de pedeapsa care-i ame­nință, tot așa Își retrage și făgă­duința făcută, când vede că sunt nevrednici cei cărora le-a făgăduit fie să le facă vreun bine, fie să le dea vreme de pocăință. De asta spunea și prin profetul Ieremia: La sfârșit voi vorbi asupra neamurilor și a împărăției, ca să le pierd și să le surp; și dacă se vor pocăi, mă voi căi și Eu de cele ce am grăit că am să le fac lor (Ieremia 18, 7-8); și iarăși: La sfârșit voi grăi asupra neamurilor și asupra împărăției, ca să le zidesc; iar dacă vor păcătui, mă voi căi și Eu de cele ce am grăit că am să le fac lor (Ieremia 18, 9-10). Ai văzut că noi Îi dăm lui Dumnezeu prilej fie să-Și arate față de noi iubirea Sa de oameni, fie să Se mânie pe noi?” 

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul VII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 393-394

„Dar atunci care este pricina pentru care nu aduce grabnică pedeapsă peste cei ce păcătuiesc? Pentru că este îndelung-răbdător, nu aduce mânie în fiecare zi. Dacă nu vă veți întoarce, sabia Lui o va luci (Psalmi 7, 12). Cuvântul este amenințător: el îi face să se întoarcă pe cei zăbavnici în pocăință. [Dumnezeu] nu ame­nință îndată cu răni, cu lovituri și cu moarte, ci cu luciri de arme, îi pregătește oarecum pentru apărare. Căci, după cum cei care-și curăță armele arată prin aceasta că pornesc la război, tot așa și cuvântul, voind să arate pornirea lui Dumnezeu spre pedepsire, a spus că El Își va luci sabia. (...) Săgețile Lui le-a lucrat pentru cei care ard (Psalmi 7, 13). După cum focul a fost lucrat de Ziditor pentru materia care arde - căci n-a fost creat pentru materia indestructibilă care nu este topită de foc, ci pentru lemnele care ard -, tot așa și săgețile lui Dumnezeu au fost lucrate de El pentru sufletele care ard cu ușurință, pentru că ele sunt alcătuite din mult material și din ceea ce este propriu nimicirii. Așadar, primesc săgețile lui Dumnezeu cei care au primit mai dinainte și au în ei săgețile aprinse ale diavolului. Pentru aceasta a spus [psalmistul]: Săgețile Lui le-a lucrat pentru cei ce ard deja. Ard și topesc sufletul: iubirile trupești, pofta de bani, mânia aprinsă, întristarea și teama ce înstrăinează de Dumnezeu. De­sigur, rămâne neatins de săgețile cele aducătoare de moarte cel care nu este rănit de săgețile dușmanului și este îmbrăcat cu panoplia lui Dumnezeu.“

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)