Euharistia - hrană sufletească spre viețuire veșnică

Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul IX, 58, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 24-25

„(...) Biserica însăşi, văzând atâta har, îndeamnă pe fiii ei, îndeamnă pe cei mai apropiați, ca să alerge la Sfintele Taine, zicând: Mâncați, prietenii mei, şi beți şi vă îmbătați, frații mei! (Cântarea Cântărilor 5, 1). Ce să mâncăm, ce să bem, i-a arătat clar în altă parte Duhul Sfânt, zicând prin gura prorocului: Gustați şi vedeți că bun este Domnul! Fericit bărbatul care nădăjduieşte într-Însul! (Psalmi 33, 9). În acea taină este Hristos, deoarece al lui Hristos este trupul; nu este, aşadar, hrană trupească, ci duhovnicească. De aceea, şi Apostolul spune despre preînchipuirea ei simbolică: Fiindcă părinții au mâncat hrană duhovnicească şi au băut băutură duhovnicească (I Corinteni 10, 3-4). Căci trupul lui Dumnezeu este trup duhovnicesc: este trupul Duhului dumnezeiesc; fiindcă duh este Hristos, după cum citim: Duh înaintea feței noastre este Hristos Domnul (Plângerile lui Ieremia 4, 20). Şi în Epistola lui Petru avem scris: Hristos a murit pentru noi... (I Petru 2, 21). În sfârşit, hrana aceasta întăreşte inima noastră, iar băutura aceasta înveseleşte inima omului, după cum a grăit prorocul (Psalmi 103, 16).”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 368

„(...) Să se înțeleagă cei botezați ca unii ce au gustat harul dumnezeiesc care le va fi spre folos dacă nu le e greu să se ostenească în biserici, primind vreme îndelungată binecuvântarea lui Hristos. Căci, despărțindu-se timp îndelungat de binecuvântarea lui Hristos, arată spre paguba lor o evlavie prefăcută, nevrând să se împărtăşească tainic de El. Iar prin aceasta se exclud de la viața veşnică, ocolind să fie făcuți vii. În acest caz se fac cursă şi sminteală, deşi această ocolire pare să fie în ei rod al evlaviei. Căci trebuie mai degrabă să se silească să folosească puterea şi râvna lor ca să se arate grăbiți spre curățirea de păcate şi să încerce să trăiască o viață frumoasă şi să alerge astfel cu mare silință spre împărtăşirea de viață. Dar, deoarece Satana este variat în rătăcirile produse, nu le îngăduie să cugete cu înțelepciune cele ce se cuvin, ci, împingându-i la rele, îi convinge să se teamă de har. Prin aceasta îi cheamă la răutatea plăcerii, la vin şi beție, ca la ceea ce le este de folos să vadă şi să cugete. Deci, rupând lanțul aceluia şi scuturând jugul lăcomiei ce ne stăpâneşte, să slujim cu frică Domnului, precum s-a scris, şi, arătându-ne prin lucrare mai tari ca plăcerile trupului, să venim la harul dumnezeiesc şi ceresc şi să urcăm la sfânta împărtăşire de Hristos. Căci astfel vom birui şi amăgirea diavolească, făcându-ne părtaşi firii dumnezeieşti (II Petru 1, 4). Aşa vom urca la viață şi nestricăciune.”