Făgăduințele Domnului

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 14, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 176-177

„Deci care sunt făgăduințele făcute de Însuși Domnul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Ascultă și pricepe ce anume ne făgăduiește nouă: Amin zic vouă că bucurie se face în cer pentru un singur păcătos care se căiește (Luca 15, 17), și iarăși: Pe cel ce vine la Mine - pe o asemenea cale - nu-l voi scoate afară (Ioan 6, 37), și iarăși: Cine însetează să vină la Mine și să bea (Ioan 7, 37), și: Cel ce crede în Mine nu va vedea moartea în veac (Ioan 11, 26), și altundeva: Apropiați-vă de Mine și Eu Mă voi apropia de voi (Iacov 4, 8; Zaharia 1, 3), și: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu voi odihni pe voi (Matei 11, 28), și altundeva: Cine are poruncile Mele și le păzește pe ele, acesta este cel ce Mă iubește; și cine Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu, și Eu și Tatăl vom veni - prin Duhul - și ne vom face la el sălaș (Ioan 14, 21-23), și: Dacă voi, fiind oameni răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel ceresc va da Duhul Sfânt celor ce se roagă de El (Matei 7, 11; Luca 11, 13). Așadar, nădăjduind cu credință neșovăitoare în aceste făgăduințe și promisiuni ale lui Dumnezeu, precum spuneam, săvârșește fără zăbavă, cu multă râvnă și cu imbold nestăvilit toate poruncile Lui. Iar întâia poruncă aceasta este: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor (Matei 4, 17) și iarăși: Cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide; căci tot cel ce cere va lua și cel ce caută va găsi și celui ce bate i se va deschide (Matei 7, 7-8). Vrând însă Dumnezeu să ne învețe despre acestea, cum anume trebuie să cerem și prin ce vorbe și fapte, a zis: Cine vrea să fie între voi întâiul să se facă cel din urmă dintre toți, rob al tuturor și slugă a tuturor. Căci cel ce se va înălța pe sine însuși se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța (Marcu 10, 43; Luca 14, 11). Deci toate acestea și altele asemenea acestora, gândindu-le cu mintea și simțirea și lucrându-le cu sârguință, cel ce le ține neîncetat în gândul său și în ele își petrece ziua și noaptea se desparte puțin câte puțin de amintirea lumii, a lucrurilor vieții, a banilor, a rudelor și alor săi, și pe măsura acestei despărțiri se apropie de cele duhovnicești. Și înaintând așa în fiecare zi, simte cum puțin câte puțin se depărtează gândurile apucăturilor dinainte și cum se micșorează patimile însele, iar inima înmuiată vine la smerenie; și cum, la rândul ei, aceasta naște gânduri care insuflă smerită-cugetare. Simțind însă astfel aceste lucruri, vine prin toate acestea la străpungere și lacrimi.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)