Fapta și răsplata

Marcu Ascetul, Cuvânt despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc din fapte, Cap. 24-34, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 236-237

„Tot lucrul bun, pe care-l săvârșim prin firea noastră, ne face să ne reținem de la răul contrar, dar nu ne poate adăuga un spor de sfințenie, fără har.

Cel ce se înfrânează se reține de la lăcomia pântecelui; cel ce dispre­țuiește avuția, de la zgârcenie; cel liniștit, de la vorbărie; cel curat, de la iubirea de plăceri; cel cuviincios, de la desfrânare; cel ce se ajunge cu ce are, de la iubirea de argint; cel blând, de la turburare; cel cu cuget smerit, de la slava deșartă; cel supus, de la iubirea de vrajbă; cel ce mustră, de la fățărie. De asemenea, cel ce se roagă e străin de deznădejde; săracul, de multă avuție; mărturisitorul, de tăgăduire; mucenicul, de slujirea la idoli. Vezi cum toată virtutea săvârșită până la moarte nu e altceva decât reținerea de la păcat. Iar reținerea de la păcat e un lucru al firii, nu ceea ce aduce răsplata Împărăției.

Omul de-abia păzește cele ale firii lui. Hristos însă, prin cruce, dăru­iește înfierea.

Este o poruncă restrânsă și este alta cuprinzătoare. Prin cea dintâi se poruncește să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua se poruncește lepădarea de toate avuțiile.

Este o lucrare a harului, necunoscută celui slab la minte; și este o altă lucrare, a păcatului, care seamănă cu adevărul. Dar e bine să nu cercetăm prea stăruitor aceste lucruri, ca să nu rătăcim. Ci toate să le aducem, prin nădejde, lui Dumnezeu, căci El știe folosul amândurora.

Cel ce vrea să străbată marea spirituală rabdă îndelung, cugetă smerit, veghează și se înfrânează. De se va sili să treacă fără acestea patru, se va turbura cu inima, dar de trecut nu va putea.

Liniștirea e reținerea de la rele. Iar de-și va lua cineva cu sine și cele patru virtuți, pe lângă rugăciune, nu va avea alt ajutor mai sigur spre starea de nepătimire.

Nu se poate liniști mintea fără trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele fără liniștire și rugăciune.

Trupul poftește împotriva duhului și duhul împotriva trupului (Galateni 5, 17). Iar cei ce umblă în duh nu vor împlini pofta trupului.

Nu există rugăciune desăvârșită fără o chemare a minții. Iar cugetul care strigă neîmprăștiat va fi auzit de Domnul.

Mintea care se roagă neîmprăștiat strâmtorează și frânge inima; iar inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmul 50, 19).”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)