Faptele milei

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia a LXIV-a, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 744

„Dacă luăm aminte de noi înșine, putem să ne mântuim căutând leacurile milosteniei, ca să ne vindecăm rănile. Nu însănăto­șează untdelemnul atât de mult trupul cât însănătoșează milostenia sufletul; milostenia face sufletul de nebiruit, iar diavolul nu-l poate doborî; ori de unde l-ar apuca îi scapă din mâini, că untdelemnul acesta nu-i îngăduie diavolului să ne apuce de spate. Să ne ungem, dar, necontenit cu acest untdelemn. Este temei de sănătate, dătător de lumină, pricină de bucurie.

- Dar cutare, îmi spui tu, are atâția și atâția talanți de aur și nu face deloc milostenie.

- Și ce te privește? Vei fi și mai admirat dacă, în sărăcia ta, ești mai darnic decât el. Lucrul acesta l-a făcut pe Pavel să admire pe macedoneni; nu că au dat milostenie, ci că au dat, deși erau săraci (II Corinteni 9, 2).

Nu te uita, dar, la cei care nu fac milostenie, ci la Învățătorul obștesc al universului, care nu avea unde să-și plece capul (Matei 8, 20).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 607-608

„Fiți milostivi, spune Hristos, ca şi Tatăl vostru (Luca 9, 36). Să învățăm, dar, să fim milostivi pentru toate aceste pricini, dar mai cu seamă pentru că şi noi avem nevoie de multă milă. Să nu socotim că trăim, atâta vreme cât nu facem milostenie.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)