Fiul Omului - Domn al sâmbetei

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 483

„Uită-mi-te însă cât de felurite şi de potrivite dovezi aduce Domnul pentru desființarea sâmbetei. Când a făcut tină şi a vindecat pe orbul din naştere într-o sâmbătă nici nu-Şi îndreptățeşte fapta Sa (Ioan 9, 1-41), deşi L-au învinuit fariseii şi atunci; era însă de ajuns chipul în care a creat ochii orbului, ca să arate că El este Stăpânul legii. Când a vindecat pe slăbănogul de la Vitezda, când slăbănogul şi-a luat patul (Ioan 5, 1-18) şi când fariseii L-au învinuit, Domnul Îşi justifică fapta şi ca om, şi ca Dumnezeu; ca om, când spune: Dacă omul primeşte tăiere împrejur sâmbăta, ca să nu se strice legea - şi n-a spus ca să se folosească omul -, pe Mine vă mâniați că am făcut sâmbăta pe un om întreg şi sănătos (Ioan 7, 23); ca Dumnezeu, când spune: Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez (Ioan 5, 17). Când fariseii i-au învinuit pe ucenici că nu păzesc sâmbăta, le-a spus: N-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei dimpreună cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile punerii înainte? (Matei 12, 3-4), şi le-a adus ca martori şi pe preoți (Matei 12, 4). Şi acum iarăşi îi întreabă: Este îngăduit sâmbăta a face bine sau a face rău? (Marcu 3, 4); (...) Domnul cunoştea dragostea lor de bani; ştia că sunt mai mult iubitori de bani decât iubitori de oameni.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XXXV, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 243

„Odinioară, în vremea sabatului celui prefigurativ, deşi (oamenii) se odihneau cu trupul, sufletele lor erau încătuşate în răutăți şi păcate. Or, acesta este sabatul cel adevărat, odihna cea adevărată, când sufletul este curat şi nu împlineşte cugetele lui satan, când se odihneşte în liniştea şi bucuria cea veşnică a Domnului.”