Foamea sărmanilor

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a VIII-a, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 151-153

„Foamea, boala înfometatului, este chin plin de jale. Foamea este capul nenorocirilor omenești; moartea prin foamete este cea mai cruntă moarte. Căci în toate celelalte primejdii de moarte sfârșitul vine îndată: ascuțișul sabiei pune iute capăt vieții; furia focului stinge îndată viața; dinții fiarelor sălbatice sfâșie mădularele cele mai de seamă și nu îngăduie să se prelungească deloc chinurile. Foamea, însă, este un chin prelungit, o sufe­rință care durează, o boală cuibărită în noi înșine, ce nu mai dispare, o moarte veșnic prezentă și veșnic amânată. Foamea usucă umezeala firească a trupului, îi împuținează greutatea și-i sleiește puțin câte puțin puterea. Carnea se înfășoară împrejurul oaselor ca o pânză de păianjen; fața își pierde culoarea; roșeața din obraji dispare, că se topește sângele; albeața feței piere, că slăbiciunea o înnegrește; trupul se învinețește, că din pricina sufe­rinței ajunge un trist amestec de gălbeneală și negreală; genunchii tremură și se mișcă greu; glasul este subțire și slab; ochii, slăbiți în găurile lor, stau în zadar în orbite, ca miezurile de nucă acoperite în cojile lor; burta, goală, scofâlcită, fără formă și volum, cu măruntaiele care și-au pierdut elasticitatea firească, lipită de oasele spatelui. De câte pedepse nu-i vrednic oare unul care trece cu vederea un astfel de trup? Există oare cruzime mai mare ca aceasta? Nu este vrednic, oare, să fie numărat printre fiarele sălbatice și să fie privit ca un blestemat și osândit ca un ucigaș cel care poate vindeca un rău atât de mare, dar, de bunăvoie, întârzie să ajute din pricina zgârceniei? (...) Însuși Dumnezeul nostru trece adeseori cu vederea alte suferințe, dar Îl cuprinde mila de cei flămânzi. Mi-e milă de popor (Matei 15, 32), a spus Hristos. De aceea, la judecata din urmă, când Domnul va chema pe cei drepți, locul cel dintâi îl are cel darnic; cel care i-a hrănit pe cei flămânzi este în fruntea celor cinstiți de Dumnezeu; cel care a dat pâine este chemat înaintea tuturor; cel bun și larg la inimă este trimis îna­intea celorlalți drepți în viața veșnică (Matei 25, 34-36), pe când cel care n-a împărțit nimănui din avuția sa și cel zgârcit este dat focului înaintea tuturor păcătoșilor (Matei 25, 41-43)”. 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)