Fundamentul mântuirii firii omeneşti din stricăciune

Credinţa este cea care îl face pe om capabil să îşi însuşească taina cea mare a înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Păcatul poate fi distrus doar prin participarea la lucrarea mântuitoare a lui Hristos, Care îl izbăveşte pe om de tirania stărilor nefireşti.

Sfântul Grigorie Palama insistă adeseori în Omiliile sale asupra importanţei pe care o au întruparea şi Învierea lui Hristos pentru firea omenească în întregimea ei.

Credinţă şi viaţa cea nouă

Credinţa potenţează această mântuire obiectivă, oferind premisele unei vieţi înnoite pentru cel credincios: "Dar a venit Hristos, eliberatorul firii noastre, Cel Care a prefăcut blestemul obştesc în obştească binecuvântare şi Care, luând firea noastră cea vinovată din Fecioară fără prihană, a înnoit-o în ipostasul Său, nemaifiind ea părtaşă la sămânţa cea veche, ci vădindu-se prin El ca nevinovată şi dreaptă, astfel încât şi cei născuţi din El după Duh, apoi tot neamul omenesc rămân în afară de acel blestem şi de acea osândire. Ce înseamnă aceasta? Oare nu a dat El o parte din harul Său fiecăreia din persoanele noastre şi oare nu a primit fiecare de la El iertarea greşelilor proprii, întrucât El nu a luat de la noi cutare ipostas, ci însăşi firea noastră, pe care a înnoit-o, unindu-Se cu ea în propriul Său ipostas? Şi oare în ce chip Cel Care vrea ca toţi să se mântuiască, pentru toţi aplecând cerurile, S-a pogorât şi ne-a vădit prin fapte şi prin cuvinte şi prin patimile Sale, întreagă calea mântuirii, întorcându-Se apoi iarăşi în ceruri şi trăgându-i acolo pe toţi câţi au crezut în El? Aşadar, nu numai pentru firea omenească în general, cea împărtăşită de El cu noi într-o unire de nedespărţit, a hărăzit El izbăvirea deplină, ci şi pentru fiecare dintre cei ce cred în El. A făcut aceasta şi n-a pregetat în lucrarea Sa, şi prin El însuşi ne-a împăcat cu Tatăl şi ne-a întors pe fiecare dintre noi spre ascultare, vindecând pe deplin toată neascultarea noastră". Am redat întreg fragmentul acesta pentru a putea avea o perspectivă globală asupra modalităţii prin care Sfântul Grigorie reuşeşte să încadreze într-o omilie, destul de concentrat, explicaţii ale unei teologii pe care am putea-o numi soteriologică. Aceste precizări, rezumate pe câteva rânduri, cuprind esenţa acestei teologii şi sunt esenţiale demersului catehetic în ansamblul său. Nu găsim nici o diluare a adevărurilor de credinţă, chiar dacă spaţiul oferit de o simplă cuvântare nu era probabil foarte generos.

Mântuire doar cu ajutorul lui Dumnezeu

Nicolae Cabasila va prelua maniera şi structura de prezentare a Sfântului Grigorie Palama. Plecând de la aceeaşi premisă, realitatea supunerii firii umane de către legea păcatului, Nicolae Cabasila vorbeşte şi el de întruparea lui Hristos, care este actul prin excelenţă eliberator şi tămăduitor pentru firea umană. Ca şi Sfântul Grigorie Palama, Nicolae Cabasila atrage atenţia asupra faptului că realitatea păcatului era atât de bine înrădăcinată în firea umană, încât omul nu mai avea puterea să iasă de sub stăpânirea aceasta doar prin el însuşi. Sfântul Grigorie Palama spune: "Cu toţii aveam înainte de venirea lui Hristos blestemul acela strămoşesc şi osânda obştească, care de la strămoşul nostru dintâi s-a revărsat peste toţi, blestem înrădăcinat în neamul nostru şi moştenit de firea din noi; fiecare om, prin faptele pe care le săvârşeşte el însuşi, îşi atrage fie osândă, fie laudă din partea lui Dumnezeu. Dar omul nu putea să facă nimic faţă de acest blestem obştesc şi faţă de această moştenire păcătoasă dată lui şi prin el tuturor urmaşilor lui". Nicolae Cabasila adaugă: "Căci în vremea de demult, înainte de a se fi coborât Domnul printre noi, nu exista nici o dreptate pe pământ. Aşa, într-o zi, cum nu-I scapă Lui nici cea mai mică taină, S-a aplecat din înălţimea cerului să vadă dacă va afla, oare, dreptate pe pământ şi n-a aflat deloc. Iar când celor ce şedeau în întunericul minciunii şi în umbra morţii le-a răsărit adevărul, atunci şi dreptatea s-a pogorât din cer şi s-a arătat oamenilor pentru prima oară în toată desăvârşirea ei. Atunci s-a făcut îndreptarea noastră, căci prin moartea pe Cruce a Celui atotdrept s-a şters vina ce era asupra noastră, au căzut de la noi cătuşele fărădelegilor şi ale nedreptăţilor, la care singuri ne-am osândit, iar în urma acestei morţi răscumpărătoare a Domnului noi am ajuns să fim şi prieteni şi aleşi ai Lui".

Tainele Bisericii - arvună a părtăşiei la taina cea neînserată a Împărăţiei

Prin tainele Bisericii, fiecare credincios devine părtaş la taina cea mare a învierii firii omeneşti din robia păcatului. Cabasila spune: "Fiindcă prin moartea Sa, nu numai că Domnul ne-a slobozit din patimi şi ne-a făcut cetăţeni ai altei împărăţii, ci ne-a şi unit cu El atât prin trupul pe care l-a luat asupră-Şi, cât şi prin Cel ce ni-l împărtăşeşte sub forma Sfintelor Taine. Aşa că în acest chip Însuşi Domnul face să răsară în sufletele noastre dreptatea şi viaţa Sa, dreptatea cea adevărată pe care oamenii ajung s-o cunoască şi s-o trăiască prin Sfintele Taine". Sfântul Grigorie Palama vorbeşte despre taine în acelaşi context: mântuirea personală, ca activare a mântuirii obiective, a vindecării aduse de Hristos în firea întreagă, este posibilă prin viaţa Bisericii, concretizată în participarea la tainele acesteia. Botezul şi Euharistia îl introduc pe om în realitatea diferită a lumii înnoite, care oferă puterea dezlipirii de urmele şi înlănţuirile păcatului aducător de moarte: "Din aceste pricini, aşadar, El a orânduit şi dumnezeiescul Botez, a statornicit legi mântuitoare, a vestit tuturor pocăinţa şi Şi-a dat chiar trupul şi sângele Său. Căci nu singură firea, ci şi persoana fiecăruia dintre credincioşii care primesc Botezul şi trăiesc potrivit poruncilor dumnezeieşti se cuminecă şi cu pâinea cea sfinţitoare şi cu potirul". În acest loc: "Şi-a dat chiar trupul şi sângele Său", traducerea în limba română este ambiguă. Textul grecesc, dar şi contextul general al frazei indică faptul că este vorba despre o referire la taina Euharistiei şi nu la răstignirea de bunăvoie pe Cruce. Traducerea în limba engleză, chiar dacă oferă o variantă interpretativă, este mai aproape de sensul textului: "To this end, He established holy baptism and gave us saving laws. He preached repentance and shared His own body and blood with us". Putem accepta şi varianta de interpretare care se referă la faptul că prin Întrupare, Hristos Se împărtăşeşte de aceeaşi fire pe care o au toţi oamenii. Personal, cred însă că fragmentul de faţă face referire directă la Euharistie. De asemenea, utilizarea, de către traducătorul în limba română, a adverbului de întărire "chiar" nu îşi găseşte justificare: "Şi Şi-a dat chiar trupul şi sângele Său". Există riscul de a deturna sensul de bază al textului, oferind bazele unei traduceri şi interpretări eronate.

" Şi oare în ce chip Cel Care vrea ca toţi să se mântuiască, pentru toţi aplecând cerurile, S-a pogorât şi

ne-a vădit prin fapte şi prin cuvinte şi prin patimile Sale, întreagă calea mântuirii, întorcându-Se apoi iarăşi în ceruri şi trăgându-i acolo pe toţi câţi au crezut în El?"

Sf. Grigorie Palama