Globalizare și universalitate

Am avut ocazia să citesc în diverse studii faptul de‑a dreptul uluitor că globalizarea este un fenomen ireversibil al lumii moderne. Dar, sincer, m‑am mirat şi mai mult când am văzut această afirmație preluată și de unii teologi ca atare, fără vreo critică. Este adevărat că în mediile noastre universitare se încearcă o anume explicare a fenomenului, dar, din câte se poate observa, fără o erminie ortodoxă a filosofiei acestui fenomen, iar aceasta se vede şi din faptul că se ia ca un dat incontestabil, la care noi trebuie să ne adaptăm! Însă conștiința mea de ortodox pune serios la îndoială ireversibilitatea acestui fenomen. De ce? Pentru că termenul ireversibil subsumează în acest caz conceptele de evoluție și infinitate sau de simulare a infinităţii. Avem de‑a face aici cu o formă de expresie foarte palpabilă a acelui mit al progresului infinit specific culturii occidentale laicizate, descris de Adriano Tilgher în cartea sa Viața și nemurirea în viziunea greacă. Or, potrivit învățăturii creștine, destinul omului nu este nicidecum un progres infinit în cadrele acestei lumi, această teză semănând mai mult cu reducţionismul întâlnit în erezia hiliastă. Cosmologia Bisericii, care diferă de orice religie sau filosofie panteistă, a determinat în momentul creaţiei ex nihilo un început bine definit al lumii, ceea ce implică şi finitudinea timpului și a cosmosului. Iar eshatologia creștină vorbește despre un sfârșit clar al acestei lumi, care se strică prin firea ei, ca și omul de altfel. Doar inter­venția lui Dumnezeu poate schimba destinul lumii din stricăciune și finitudine în nestricăciune și nesfârșire. Dar acest lucru se va întâmpla doar după momentul Apocalipsei, în veacul ce va să fie, când lumea va fi transfigurată din temelii şi va fi cu totul diferită de ceea ce ne cade acum sub simțuri, atunci când coordonatele lumii noastre vor fi penetrate de atotprezenţa dumnezeiescului, încât se va schimba și se va numi „pământ nou și cer nou” (Apoc. 21, 1). Şi doar în Împărăţia veşnică va putea avea loc progresul infinit. A vorbi însă în coordonatele acestei lumi despre un progres infinit și ireversibil înseamnă a promova un concept străin creștinismului, nimic mai puţin decât tăgăduirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Care este esenţa globalizării acum? Globalizarea dorește să cuprindă totul, întregul pământ; dorește ca viața întregii lumi să devină un tot interdependent. Pământul trebuie să devină prin mijlocirea progresului tehnologic un sat global, după expresia lui Marshall McLuhan, cu o uniformitate specifică a vieţii. Aşadar, globalizarea se dorește a fi noul principiu al existenţei lumii și al oamenilor, dar un principiu lipsit de transcendenţă. Dincolo de bizareriile sale filosofice, globalizarea nu poate să nu ne amintească de un concept echivalent, și anume universalitatea. Or, în acest caz, termenul  „globalizare“ nu poate să nu izbească sensibilitatea teologică a crești­nului. Universalismul nu este nimic altceva decât una dintre trăsăturile fundamentale ale Bisericii, pe care o consemnează Crezul. Noi afirmăm în Simbolul Credinţei universalitatea Bisericii prin termenul de „sobornicitate”, care traduce originalul grecesc „katholiki”, adică calitatea Bisericii de a fi pretutindeni, de a fi totul, de a fi plenitudinea. Dar Biserica nu este universală atât printr‑o cuprindere spațială a tuturor lucrurilor sau prin uniformizare, ci mai ales prin faptul că participă la cel ce este Totul şi prin faptul că este Trupul lui Hristos, Dumnezeu‑Omul.

Prin urmare, din perspectiva creștină globalizarea nu este decât un abuz conceptual, un rapt ideatic, răpirea unei însușiri dintre atributele Bisericii și aplicarea sa lumii căzute. Și, ca orice abuz, dă naștere unei pseudorea­lități, unui idol, care vrea să se substituie Trupului lui Hristos chiar dacă globalizarea nu‑și arogă în mod explicit atribute divine. Totuși, ea se dorește a fi fenomenul ce determină viața întregii lumi!

Orice gest omenesc este întemeiat pe o credință. Orice teorie presupune la bază o credință, o filosofie. De aceea, prin asumarea statutului de creștin cred şi, potrivit credinței mele, nu pot admite că globalizarea este un proces ireversibil, ci că va avea un sfârșit clar, ca orice lucru finit. Aceasta ne lasă să înțelegem şi Apostolul Pavel când zice că „știința se va sfârși” (1 Cor. 13, 8), urmând Mântuitorului care spune: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mat. 24, 35).