Grăbește-Te, Doamne, să mă ajuți!

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Isaac, Cap. X, 8-11, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1990), vol. 57, pp. 484- 485

„Voiesc să dau o îndreptare statornică gândurilor cu ajutorul cititului, dar mă împiedică durerea de cap și în cel de al treilea ceas, copleșit de somn, pun obrazul pe sfânta pagină, sau sunt împins să măresc timpul de odihnă, începându-l mai devreme sau prelungindu-l, sau, în timpul slujbei, puterea prea mare a somnului mă face să întrerup citirea canonică a psalmilor; de asemenea, trebuie să strig: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți. În multe nopți îmi fuge somnul și sunt stăpânit de insomnii aduse de diavolul, astfel că mă văd obosit că n-am închis deloc ochii toată noaptea; cu suspine trebuie să mă rog: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți. În lupta cu viciile, încă mă îmboldesc pe neașteptate chemările trupului și încearcă cu blândă mângâiere să mă atragă în timpul somnului, ispitindu-mă să le primesc; pentru ca nu cumva focul cel străin aprinzându-se să ardă florile de bună mireasmă ale neprihănirii, trebuie să strig: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți. Simt că mi s-au stins ațâțările poftelor și că a ațipit în mădularele mele dorința trupului; pentru ca această virtute cu ajutorul lui Dumnezeu să dureze cât mai mult, sau să rămână în mine pentru totdeauna, trebuie să spun cu încordare: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți. Sunt neliniștit și constrâns de imboldurile mâniei, ale arghirofiliei, ale tristeții, să întrerup starea de bunătate, pe care mi-am propus-o și care mi-a devenit prietenă; ca să nu fiu tulburat de furie și împins în amărăciunea fierei, cu cel mai adânc geamăt trebuie să strig: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți. Mă ispitește dorința de mărire, glorie deșartă, trufie, și-mi pare bine când îi văd pe alții în nepăsare și stare călduță; ca să nu mă învingă această înrâurire primejdioasă a diavolului, cu inimă plecată trebuie să mă rog: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți. Prin umi­lință și simplitate am învins îngâmfarea și trufia; ca nu cumva iarăși să-mi vină picioarele trufiei și să mă miște mâna păcătosului, ca nu cumva adică să mă prăbu­șesc din înălțimea victoriei mele, trebuie să strig din toate puterile: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți. Sunt frământat de felurite sentimente care pribegesc uneori, nu sunt în stare să-mi strâng gândurile împrăștiate, nu pot să-mi fac rugăciunea fără să intervină sau să-mi apară în minte chipuri, vorbe sau fapte fără rost și mă simt copleșit de atâta deșertăciune, cu sufletul atât de gol și de sterp, încât îmi dau seama că nu se zămis­lesc în inima mea simțiri duhov­nicești și generoase; ca să merit a mă curăți de solzii aceștia ai sufletului, de care nu mă pot scăpa gemetele și suspinele, în chip nece­sar voi striga: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, gră­bește-Te să mă ajuți.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)