Hai la Dumnezeu!

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 647-648

„Fiind la parohie în comuna Brâncoveni, Părintele (Protosinghel) Iosif (Rusu) era așa de blând și milostiv cu oamenii, că toți îl iubeau și-l căutau. Numele lui se făcuse cunoscut prin sate și mulți bolnavi veneau la el și se vindecau.

Părintele Iosif iubea până la jertfă pe Dumnezeu și pe oameni, biserica și săracii. Iar dintre faptele bune, cel mai mult iubea rugăciunea și milostenia.

Pentru acest cuvios părinte, în biserică era Însuși Dumnezeu. De aceea, ziua și noaptea zăbovea în biserică și săvârșea cele sfinte cu bucurie și cu lacrimi. Uneori îl întrebau fiii săi duhovnicești:

- Unde mergi, Părinte Iosif?

- Tată, mă duc la Dumnezeu!, răspundea bătrânul plin de bunătate. Apoi intra în biserică.

Îndată ce auzea toaca sau clopotul, Părintele Iosif zicea către ucenica sa:

- Achilino, mamă, hai la Dumnezeu! Ne cheamă clopotul. Aceasta este calea mântuirii. Aceasta este calea către Împărăția cerurilor. Eu aș vrea să fie biserica cât mai departe, ca să mă ostenesc mai mult, că îngerii lui Dumnezeu ne numără pașii spre biserică.

Acest minunat duhovnic punea toată nădejdea mântuirii călugărului în ascultare și participare permanentă la slujbele bisericii. De aceea mereu sfătuia pe fiii săi duhovnicești:

- Veniți, tată, cât mai mulți la biserică. Și cel bogat și cel sărac și cel flămând și cel sătul, cu toții să vină la Dumnezeu!

Timp de 26 de ani, Părintele Iosif a slujit zilnic Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dintr-un Lemn, căci era singurul preot și duhovnic. După slujbă citea la bolnavi, spovedea obștea, sfătuia și mângâia pe credincioși, împărțea milostenie la săraci, se ruga și iarăși venea la biserică.

(...) Pentru o petrecere ca aceasta, satana mult îl zavistuia și îi făcea mereu ispite, căci uneori îi ieșea aievea în față, alteori venea în chipul unui câine negru, îl apuca de rasă și îl trăgea în altă parte, să nu nimerească ușa bisericii. Și cum bătrânul era gârbov, uneori ajungea la poartă, alteori la grajd, până îl găseau maicile și îl aduceau la biserică. Deci zicea bătrânul:

- Vrăjmașul, tată, mi-a făcut ispită!

Apoi intra cu chip luminat în biserică, făcea trei metanii la icoana Maicii Domnului și dădea binecuvântare de Utrenie.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)