Hristos - Arhetipul bunătăților

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 83 c-d, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 224-225

„Cuvântul îi pregătește, prin nădejde ca, primind Arhetipul bună­tă­ților, să se însuflețească și să se facă icoane vii ale lui Hristos, ba mai mult, aceiași cu El, după har sau asemănare. Dar poate și Însuși Domnul, dacă nu pare unora cuvântul greu de purtat, e numit aici de purtătorul-de-Dumnezeu-învă­țător, «înainte-mergător» al Său Însuși, ca Cel ce Se descoperă pe Sine, proporțional cu cei ce-L primesc, prin Vechiul și Noul Testament, mergând Însuși înaintea Sa prin ghicituri, cuvinte și tipuri și, prin acestea, călăuzind spre adevărul din afară de acestea. Aceasta o mărturisește Însuși Domnul prin cuvintele Sale, prin care a spus: încă multe am a vă spune, dar nu le puteți purta acum (Ioan 16, 12). Prin aceasta a indicat învățătura mai înaltă decât cea anterioară, dar inferioară față de cea de după ea, care li se va da despre El prin Duhul dumnezeiesc. De aceea cu dreptate a adăugat: Dar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi întru tot adevărul (Ioan 16, 13). Iar în altă parte zice: Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului (Matei 28, 26). Aceasta nu pentru că după aceea nu va mai fi deloc cu ei, ci pentru că va fi mai mult decât Cel mai de jos pe care L-am cunoscut, având să Se facă cunoscut după puterea lor. Căci fiind pururea la fel pentru Sine și neprimind nici o prefacere prin schimbare, nici vreo creștere sau micșorare, li Se va face tuturor toate, pentru covârșirea bunătății: smerit, celor smeriți, înalt, celor înalți și Dumnezeu prin fire, celor îndumnezeiți pentru El. Astfel, toate chipurile și tainele proniei referitoare la om din veacul de față, fie ele cât de mari, sunt o anticipare și o preînchipuire a celor viitoare. Deci și cuvântul Domnului, pe care îl putem cuprinde acum, comparat cu cel mai tainic ce li se va da ucenicilor (sau prima Lui venire, comparată cu cea de-a doua), ne apare ca un înainte-mergător al Său. Căci El arată de fapt în Sine, dar în chip întunecos, după puterea primitorilor, dar nu descoperă acum toate tainele ce le are în chip tăcut ascunse în Sine, pentru faptul că sunt cu totul neîn­țelese făpturii. Căci tot ce cade, cum s-a zis, sub litere și cuvinte, chiar dacă e inteligibil prin sine și chiar dacă e duhovnicesc, față de ceea ce nu cade deloc sub litere și rostire, are rolul de glas față de cuvântul pur.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)