„Iată ziua pe care a făcut-o Domnul!“

Este vremea cuvenită şi în armonie deplină şi potrivit cu clipa de faţă să-i dăm crezare Sfântului Psalmist David, atunci când zice aceste cuvinte, la care noi ne alăturăm îndată, cântând: „Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“. Cu adevărat „să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“, fiindcă am văzut ceea ce am dorit să vedem, fiindcă am pipăit ceea ce am căutat, fiindcă am înţeles ceea ce am aşteptat, fiindcă a răsărit primăvara creştinilor, au înmugurit florile sfinţilor, au crescut crinii celor nou-luminaţi, fiindcă strălucesc pruncii din scăldătoarea botezului. Cu adevărat „aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“. O, zi, ziua tuturor zilelor! O, zi, care ai pus capăt întunericului neştiinţei şi ai răspândit lumina cunoştinţei! O, zi, care ai vădit zădărnicia nopţii din sinagogă şi ai arătat aurora Învierii! O, zi, care ai risipit întunecimea necredincioşilor şi ai liniştit gândurile celor credincioşi! O, zi, care i-ai arătat deopotrivă pe împărat şi pe omul simplu! O, zi, care pe diavol l-ai prădat şi nu i-ai mai lăsat nici un datornic! O, zi, care pe robii de dinainte i-ai sfinţit acum preoţi ai stăpânilor lor! O, zi, care ai adus înaintea altarului de jertfă asemenea porumbiţe duhovniceşti!

Critici la adresa sabatienilor

Unde se hrănesc acum corbii sabatienilor2? Unde sunt problemele lipsite de folos ale celor care au prădat sărbătoarea Paştilor? Când şi-a pierdut diavolul copiii cu nemiluita, atunci sau acum? Când a prins plasa învăţăturii Stăpânului atâţia puişori duhovniceşti, atunci sau acum? Când a arătat cerul Învierii atâtea stele duhovniceşti pe pământ, atunci sau acum? Când au întrecut luminile hrănite cu untdelemn şi cu ceară razele soarelui, atunci sau acum? Când au avut ferestrele, vestibulele şi porticurile caselor atâtea torţe aprinse pe margini, atunci sau acum? Nu te înduplecă aceste cuvinte pe tine, care petreci Paştile pe ascuns? O, de te-ar convinge aceste îndemnuri! Nu vezi că astăzi toate cele de sub cer se înfrumuseţează cu veşminte strălucitoare? Tu însă n-ai purtat haină curată nici în pretinsa ta zi de Paşti, fiindcă erai pătruns de teamă, şi n-ai îmbrăcat veşmânt strălucitor nici acum, la sărbătoarea întregului popor, fiindcă te ruşinezi. Cum, dar, ai prăznuit tu, care nicicând nu te-ai înveşmântat în haine curate? Este foarte probabil ca unul dintre ei să zică: „Cum poate un veşmânt curat să-l mântuiască pe om? Dacă cineva, când prăznuieşte, nu se îmbracă în veşminte ¤de sărbătoareĄ, înseamnă că nu prăznuieşte?“ Ascultă, tu, care spui acestea! Propriu-zis, un veşmânt curat nu-l mântuieşte pe om, ci un suflet strălucitor şi o viaţă în virtute; trebuie însă, în orice chip, ca acela care sărbătoreşte Învierea să poarte un veşmânt potrivit cu sărbătoarea, în măsura în care îl are, nu în măsura în care nu-l are. Căci astăzi, la noi, chiar şi săracii se împodobesc cu veşminte împărăteşti pentru a-şi aduce jertfa la altar.

Fiii Învierii trebuie să îmbrace în această zi o haină nouă

De aceea, trebuie ca noi, „fiii Învierii“, să fim strălucitori şi curaţi şi prin haina duhovnicească, şi prin cea trupească, ca nimeni vreodată să nu ne găsească vreun neajuns. Să auzim de la mirele Hristos: „Prietene, cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă?“ Căci tot aşa şi El, Hristos, Cel Ce are biruinţa Învierii, prefigurând Învierea în Muntele Schimbării la Faţă, nu numai că Şi-a arătat faţa strălucitoare, dar şi veşmântul Lui a strălucit mai viu decât fulgerul, aşa cum aminteşte unul dintre evanghelişti, zicând: „Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe ca zăpada, cum n-ar putea înălbitorul pe pământ să înălbească“. De aceea, şi „fiii Învierii“, după cum vedeţi, poartă nu numai veşmântul strălucitor, ci şi încălţămintea de aceeaşi înfăţişare, dezbrăcaţi de vechimea lui Adam şi îmbrăcaţi în haina cea nouă a Stăpânului Hristos, după cum zice fericitul Pavel: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat“, fiindcă trebuie ca la Înviere pe toate să le avem albe şi strălucitoare, nu numai pe pământ, ci şi în ceruri.

Să petrecem această zi în veselie şi în bucurie!

L-ai auzit pe ¤EvanghelistulĄ Matei zicând: „După ce a trecut sâmbăta, în zorii zilei de duminică, au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul lui Iisus. Şi iată s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei; şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada“. Cu adevărat „aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“, fiindcă nu ne mai apasă jugul Legii, ci vioiciunea harului ne cheamă aproape. „Să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“, fiindcă nu numai arca îl salvează pe Noe, ci Cel Născut din Fecioară mântuieşte lumea întreagă. „Să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“, fiindcă nu se mai prăbuşeşte o casă de uriaşi, ci se înalţă o casă de rugăciune, fiindcă nu mai plouă cu foc asupra Sodomei, ci ploaie de rouă se coboară asupra Fecioarei, fiindcă femeia lui Lot nu se mai preface în stâlp de sare, ci Mireasa Domnului se slăveşte într-o zi a luminii. „Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!“

Prorocia lui David şi a lui Sofonie despre Înviere

Să ne bucurăm! Căci iudeii sunt îndoliaţi, necrezând prorocului David, cu toate că acesta de multă vreme vorbeşte despre Învierea nestricăcioasă a Domnului şi zice astfel: „Sufletul Lui n-a fost lăsat în iad şi nici trupul Lui n-a văzut stricăciune“. Ce spui, iudeule? Dacă altul s-a ridicat din morţi nestricat, spune şi noi credem! Iar dacă nu este nimeni altul, afară de Stăpânul Hristos, Care de demult a strigat prin prorocul către poporul păgân: „Aşteaptă-Mă până în ziua Învierii Mele, zice Domnul, căci judecata Mea este să strâng laolaltă neamurile“, de ce nu alergi degrabă, ci fugi? Căci cu mult mai bine este să alergi acum la El din proprie alegere şi să fii mântuit, decât „să-L priveşti - într-o bună zi, fără voia ta - pe Cel pe Care L-au împuns“ şi să fii osândit. Aceasta este ziua mântuirii, iar ziua care va veni va fi a Judecăţii. „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!“

Prorocia lui Iacob despre leul adormit

Să ne bucurăm! Căci copiii fariseilor sunt îndoliaţi. De ce? Fiindcă nu cred în Patriarhul Iacob, cel care, încă de multă vreme, a strigat cu glas mare despre împărăteasca Înviere a Domnului, zicând aşa: „Culcându-se, a adormit ca un leu şi ca un pui de leu. Cine-l va deştepta?“ Ce zici, iudeule? Dă-ne nouă pe altul care s-a sculat ¤din morţiĄ împărăteşte, ca un leu, şi noi credem cuvintelor tale. Iar dacă nimeni altul, afară de singur Stăpânul Hristos, n-a dormit timp de trei zile ca un leu şi nu s-a sculat ca puiul de leu - aşa cum Îl putem auzi pe Domnul Însuşi zicând foarte demult înaintea întrupării Sale: „Eu sunt ca o panteră a lui Efraim şi ca un leu al casei lui Iuda“ -, pentru ce nu te închini Celui înviat? Cu siguranţă putem spune ce lucruri a făcut Domnul în mormânt în chip de leu şi de ce. De ce? Datorită deprinderii fireşti a leului: leul, când doarme în peştera în care se culcă, îşi ţine ochii deschişi. Tot aşa şi Stăpânul Hristos, adormind timp de trei zile întru moarte, nu Şi-a închis ochii Dumnezeirii. Aceluia slava şi puterea în vecii vecilor. Amin! (Traducere din limba elină de Octavian Gordon)

Note:

1 Despre acest Leontie, omonim şi adesea confundat cu vestiţii Leontie al Bizanţului sau Leontie al Ierusalimului, nu se cunosc decât puţine date biografice. Ştim că a trăit în veacul al VI-lea şi că a fost preot în Constantinopol. Manuscrisele îi atribuie numeroase predici, dar stadiul incipient al cercetărilor filologice nu confirmă încă paternitatea acestora.

2 Sabatienii, ucenici ai lui Sabatie (sec. IV-V), reprezintă o grupare eretică din sânul novaţienilor. Aceştia sărbătoreau Paştile odată cu iudeii (de unde şi întrebările retorice ale lui Leontie: „[…] atunci sau acum?“) şi purtau necontenit veşminte cernite şi murdare, chiar şi în zile de sărbătoare (vezi şi comparaţia cu „corbii“, în antiteză cu „porumbiţele“ de mai sus). Leontie se foloseşte de exemplul negativ al acestor sabatieni, pe care îi ironizează şi îi condamnă, pentru a sublinia, prin acelaşi joc de antiteze, importanţa primenirii cu ocazia marii Sărbători Pascale (cf. infra).