Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XLVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, p. 312 „Nici un alt acuzator nu va sta atunci lângă tine; înseși faptele, fiecare cu
Iisus este Fiul lui Dumnezeu
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 38, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 354-355
„(...) Afirmația Tatăl Meu lucrează; și Eu lucrez (Ioan 5, 17) este a Unuia Care Se arată pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. Căci a arătat că nu este nici o diferență între Ei. Nu a zis: Acela lucrează, iar Eu lucrez ca un supus al Lui, ci: Așa cum Acela lucrează, tot așa și Eu. A arătat că egalitatea dintre Ei este desăvârșită. Dacă El nu ar fi vrut să susțină aceasta, ci iudeii ar fi bănuit așa fără temei, nu ar fi lăsat ca ei să rămână în această părere greșită, ci ar fi îndreptat-o. Nici evanghelistul nu ar fi tăcut referitor la asta, ci ar fi spus limpede că iudeii bănuiau așa, dar El nu Se făcea pe Sine egal cu Dumnezeu, așa cum a făcut în alt loc atunci când a văzut că una a spus El, și altceva au bănuit ei. Așa, de pildă, vorbind despre trupul Său, Hristos a zis: Dărâmați templul acesta și Eu în trei zile îl voi ridica (Ioan 2, 19). Dar iudeii, neînțelegând aceasta, ci crezând că vorbește despre templul iudaic, ziceau: În patruzeci și șase de ani s-a zidit templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile? (Ioan 2, 20). De vreme ce El spunea una, iar aceia bănuiau alta - căci El vorbea despre trupul Lui, iar aceia credeau că a zis aceasta despre templul lor -, evanghelistul, semnalând acest lucru sau, mai degrabă, corectând bănuiala lor, a adăugat: Dar El vorbea despre templul trupului Său (Ioan 2, 21). Așa și aici, dacă Hristos nu S-ar fi făcut pe Sine egal [cu Tatăl], nici nu ar fi vrut să afirme aceasta, ci iudeii doar ar fi bănuit așa, atunci [evanghelistul] ar fi corectat și aici bănuiala lor și ar fi zis: Iudeii credeau că Se face pe Sine egal cu Dumnezeu, dar El nu despre egalitate vorbea. Și nu numai el și doar în acest loc, ci și alt evanghelist se arată în alt loc făcând același lucru.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)