Împărtășania - armă împotriva demonilor

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Prima convorbire cu părintele Serenus, Cap. XXIX, Cap. XXX, 1-2, Cap. XXXI, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 430-431

„Ghermanus: Cum se face că-i vedem pe astfel de oameni (chinuiți de demoni) nu numai disprețuiți și urâți de toți, dar chiar ținuți mereu departe de Sfânta Împărtășanie, potrivit acestor cuvinte ale Evangheliei: Nu dați câinilor ceea ce este sfânt, nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, dacă este de crezut despre ei că, așa cum spui, umilința acestei ispite le este dată pentru a dobândi purificarea?

Serenus: Dacă vom avea această știință, sau mai degrabă credință, că toate se fac cu ajutorul lui Dumnezeu pentru folosul sufletelor, nu numai că nu-i vom disprețui, dar chiar ne vom ruga neîncetat pentru ei, ca pentru membrele noastre, și-i vom compătimi din toată inima, cu sentiment deplin (căci «Dacă suferă un mădular, suferă împreună toate mădularele»), știind că fără ei, care sunt membri ai comunității noastre, nu ne putem desăvârși. (...) Iar Sfânta Împărtășanie nu-mi amintesc să le fi fost interzisă vreodată. Ba mai mult, se socotea că ea trebuie să le fie dată zilnic. Ați înțeles greșit aceste cuvinte ale Evangheliei: Nu dați câinilor ceea ce este sfânt, ­fiindcă nu trebuie să se creadă că Sfânta Împărtășanie are menirea de a hrăni pe om, ci că, dimpotrivă, scopul ei este de a fi purificare și pavăză trupului și sufletului. Aceasta, primită de oameni, este ca un foc ce arde și alungă duhurile care au intrat în oameni și caută să se ascundă în membrele lor. (...) Duș­manul îl va asalta mai mult și mai mult pe cel asediat, dacă-l va vedea despărțit de Doctorul Cel ceresc și-l va ispiti cu atât mai des și mai primejdios, cu cât îl va simți mai îndepărtat de leacul cel duhovnicesc.

De altfel, trebuie să-i judecăm ca pe niște nenorociți și vrednici de dispreț pe cei pătați de toate crimele și ticăloșiile fără să arate vreun semn văzut că sunt stăpâniți de diavol și mai ales fără să fi trecut prin vreo încercare potrivită cu faptele lor, sau prin vreo pedeapsă de îndreptare. Nu merită lecuirea repede și ușoară a acestui timp cei a căror inimă este împietrită și nepocăită. Pedeapsa lor va depăși viața prezentă.”

(Pr. Narcis Stupcanu)