Împărtăşania, unire cu Hristos

Taina Euharistiei l-a preocupat pe Sfântul Grigorie Palama. Chiar dacă nu ne-a lăsat scrieri focalizate exclusiv pe acest subiect, remarcile întâlnite în unele lucrări au influenţat destul de mult gândirea teologică din secolele care i-au urmat.

Există asemănări constatate de specialişti între multe din lucrările Sfântului Grigorie Palama (în special Omiliile) şi cele ale lui Nicolae Cabasila.

Unirea intimă dintre Hristos şi credincios

Una dintre temele comune celor doi părinţi este unirea intimă dintre Hristos şi credincios, posibilă datorită Euharistiei, care îi face concorporali. Ideea este prezentă în Omilia a 56-a a Sfântului Grigorie: "O, minune a minunilor, slavă mărimii iubirii pe care Dumnezeu o revarsă peste noi! Căci ne-a născut pe noi din nou de sus în Duhul Sfânt şi suntem un duh cu El, precum zice şi Sfântul Pavel: "Cel ce se lipeşte de Domnul un duh cu El este" (I Cor. 5, 17). Dar pentru că nu numai cu duhul, ci şi cu trupul să fim una cu El, "trup din trupul Lui şi os din oasele Lui" (Fac. 2, 23), ne-a dăruit nouă unirea cu El prin această pâine. De aceea orice iubire în unire îşi are împlinirea ş...ţ. Acela care face înţelegerea pentru nuntă pare să aibă ceva mai mult decât alţii, "căci de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup". Acolo, zice, se vor alipi şi vor fi un singur trup, însă nu şi un singur duh. Dar noi prin primirea pâinii acesteia dumnezeieşti nu numai că ne lipim şi devenim un singur trup cu Hristos, ci ne şi amestecăm cu trupul lui Hristos. Şi nu numai că devenim un trup cu El, ci şi un singur duh. Vezi prin urmare mărimea cea covârşitoare a dragostei lui Dumnezeu faţă de noi, că se arată şi se împlineşte prin împărtăşirea pâinii şi a vinului?". Textul lui Nicolae Cabasila urmăreşte aceleaşi idei generale: imaginea soţilor, uniţi într-un singur trup, este insuficientă pentru a oferi o reflecţie suficientă a unirii realizate între Hristos şi credincios prin Taina Euharistiei: "Nici una din aceste imagini nu lămureşte deplin unirea duhovnicească a omului cu Dumnezeu, căci toate se dovedesc neputincioase în a arăta adâncimea acestei taine. Se pare că unirea şi legătura dintre soţi, pe de o parte, şi armonia ascultării mădularelor de cap, pe de altă parte, ar lămuri cel mai bine această unire tainică. Totuşi, până şi aceste imagini sunt slab grăitoare şi rămân departe de ceea ce ar trebui ele să spună". Hristos făgăduieşte omului nu doar un sprijin exterior, ci unirea, concorporalitatea de care vorbeşte şi Sfântul Grigorie Palama în Omilia a 56-a: "Creştinii se împărtăşesc cu trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi prin aceasta se unesc cu El şi cu duhul şi cu trupul şi sunt desăvârşiţi prin El în chip dumnezeiesc". Nicolae Cabasila insistă la rândul său asupra faptului că Dumnezeu nu face o făgăduinţă care să aibă în vedere doar efecte exterioare: "Domnul n-a făgăduit creştinilor numai să le stea în ajutor, ci le-a făgăduit şi mai mult: că-şi face sălaş înlăuntrul lor. Când vorbeşte despre unirea noastră cu Dumnezeu, Sfântul Pavel zice că atât ne va covârşi dragostea Lui, încât vom deveni împreună cu El un singur duh. ş...ţ Atât de neîntrecută şi de neajunsă este unirea duhovnicească a credincioşilor cu Dumnezeu, încât mintea nu poate născoci nimic ca să se poată asemăna cu ea".

"Concorporalitate"

Termenul "concorporali" este întâlnit atât în Omilia a 56-a, cât şi în Omilia a 59-a. Este preluat şi de Nicolae Cabasila, care oferă o imagine complexă a unirii profunde care se produce prin Euharistie şi prin Taine în general: "Prin mijlocirea acestor Sfinte Taine, Hristos vine la noi, îşi face sălaş în sufletul nostru, se face una cu El şi-l trezeşte la o viaţă nouă. Odată ajuns în sufletul nostru, Hristos ne dă din însăşi viaţa Sa şi din propria Sa desăvârşire". Nicolae Cabasila utilizează destul de des termenul "concorporalitate" în scrierile lui. Întreaga Omilie a lui Palama despre "Sfintele şi înfricoşătoarele taine" pare astfel să aibă ecouri în teologia lui Cabasila. Insistenţa asupra necesităţii spovedaniei înainte de apropierea de împărtăşanie este şi ea comună ambilor părinţi. Trebuie însă specificat faptul că această insistenţă are ca bază, atât la Nicolae Cabasila, cât şi la Sfântul Grigorie Palama, premisa că nimeni nu se poate apropia de momentul declanşării stării de "concorporalitate", fără o pregătire corespunzătoare. Din nou observăm că ideile se centrează în jurul unirii dintre Hristos şi credincios, unire care depăşeşte orice altă formă de participare tainică la viaţa lui Hrisos: "Căci dacă vom întinde mâinile către Hristos şi ne vom ruga însă nu ne vom curăţi de aceste păcate şi nici nu ne vom lepăda de la noi orice ură şi orice cuget care se naşte în suflet ş...ţ şi dacă nu vom avea îndrăznire către Dumnezeu, pentru că nu am dobândit o conştiinţă mustrătoare, cum Îl vom putea avea în noi înşine pe Dumnezeu şi să devenim un trup cu El, dacă nu vom lepăda păcatele noastre prin mărturisire?". Nicolae Cabasila pare a completa cele spuse de Sfântul Grigorie: "Din cele spuse până aici urmează că trebuie să dorim fierbinte apropierea de Sfintele Daruri, dar că mai înainte de a ne atinge de ele trebuie să ne curăţim sufletele în chip deosebit, căci e lucru lămurit că împărtăşania nu numai că nu stă mai jos decât celelalte Taine, dar e mult mai presus de ele".

Prietenie duhovnicească

Bineînţeles că ideea aceasta a strânsei uniri dintre credincios şi Hristos prin împărtăşanie nu este deloc una specifică doar teologiei palamite sau secolelor XIV-XV. Ceea ce vreau să arăt însă în paginile de faţă este faptul că Nicolae Cabasila împrumută într-o anumită măsură de la Sfântul Grigorie maniera de abordare a subiectului. Întâlnim aproape acelaşi plan de dezvoltare a unor idei în ambele lucrări, ceea ce presupune o legătură de prietenie duhovnicească destul de strânsă între cei doi (deşi, aşa după cum este cunoscut, Cabasila nu a aderat întru totul, de la bun început, la teologia palamită, ceea ce avea să întârzie într-o anumită măsură apropierea celor doi). Părintele Meyendorff ne oferă unele informaţii în acest sens: "Printre partizanii cei mai entuziaşti ai lui Cantacuzino găsim şi adepţi, dar şi adversari ai lui Palama, dar de asemenea şi indecişi. Acestei ultime categorii îi aparţineau cei doi prieteni intimi ai Marelui Domestic, Dimitrie Kydones şi Nicolae Cabasila, uniţi nu doar de legături politice, ci de asemenea şi de un interes comun faţă de studiile profane pe care Cantacuzino le patrona. Dimitrie nu face nici o aluzie la controversa teologică în scrisorile sale care datează din această perioadă; mai târziu, antipalamismul s-a adăugat simpatiilor sale pentru Occidentul latin. În ceea ce îl priveşte pe Nicolae Cabasila, care în timpul Războiului Civil avea ezitări faţă de teologia palamită, acesta va deveni, spre deosebire de Dimitrie, palamit convins (deşi la început era ezitant, faptul este demonstrat de două situaţii: Achindin a făcut apel la bunăvoinţa sa, iar David Dushypatos i-a adresat un lung tratat în care îi explică teza palamită: tonul acestui tratat lasă să se înţeleagă că Nicolae Cabasila nu împărtăşea încă punctul de vedere al isihaştilor)". În orice caz, din cele prezentate mai sus reiese faptul că Omiliile palamite au avut un ecou în epocă, iar la această concluzie ne conduce o cercetare atentă a întregii literaturi omiletice a secolelor XIV şi XIV.

"Noi prin primirea pâinii acesteia dumnezeieşti nu numai că ne lipim şi devenim un singur trup cu Hristos, ci ne şi amestecăm cu trupul lui Hristos. Şi nu numai că devenim un trup cu El, ci şi un singur duh. Vezi prin urmare mărimea cea covârşitoare a dragostei lui Dumnezeu faţă de noi, că se arată şi se împlineşte prin împărtăşirea pâinii şi a vinului?" - Sf. Grigorie Palama