Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor și a gândurilor, 1-3, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 48-50 „Dintre demonii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă,
14 Noi, 2024
Încredințarea celor nădăjduite
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. II, 8.3-4, 9.1-9.4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 118
„Cum poate cuprinde sufletul contemplația minunată a acestor lucruri, când în lăuntrul lui necredința dă luptă cu învățătura dreptei credințe? Credința, pe care o hulesc elenii, socotind-o deșartă și barbară, este acceptare de bunăvoie, este consimțământ al cinstirii de Dumnezeu, este încredințare a celor nădăjduite, dovedite a lucrurilor nevăzute, după cum spune dumnezeiescul apostol, că mai ales prin aceasta au primit mărturie cei de demult (Evrei 11, 1-2). Dar fără credință este cu neputință a bine-plăcea lui Dumnezeu (Evrei 11, 6). Alții au definit credința consimțământ care ne unește cu un lucru nevăzut, așa precum dovada este consimțământ văzut al unui lucru necunoscut. Credința este o stare sufletească; această stare sufletească este începutul unei acțiuni, urmează că credința este început al acțiunii, temelie conștientă a stării sufletești; iar prin credință este primită cu anticipație dovada. Este început de înțelepciune a te alipi de ceea ce îți este de folos. O stare sufletească fără întreruperi dă un mare ajutor gnozei (cunoașterii). Astfel, practica credinței ajunge știință fixată pe o temelie sigură. Filozofii definesc știința o disciplină care nu poate fi zdruncinată de rațiune. Este oare o altă stare adevărată ca aceasta, în afară de credința în Dumnezeu, al cărei Dascăl este singur Cuvântul? Eu nu cred!”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)
.jpg)
