Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146 „(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din
Îngrășarea trupului periclitează sănătatea duhovnicească
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 41, pp. 341-342
„Atunci când trupul se simte bine și se îngrașă de mâncăruri ce i se potrivesc, acestea nu sunt de nici un folos bietului suflet. Iar sufletului îi răsare mare vătămare din cele potrivnice. Căci îl duc spre focul veșnic, deoarece e necesar ca cei ce nu și-au procurat nici un bine să ajungă la osândă pentru aceasta. Iar cel ce se înfrânează prin cugetarea cuvenită și se supune legilor Duhului se mântuiește în mod necesar în amândouă (în suflet și în trup). Este deci una dintre cele mai mari nebunii să ne îngrijim de trupul trecător, care încă nu s-a stricat, câtă vreme ar trebui să cugetăm că nimic din cele iubite de el nu va rămâne și că trebuie să-l socotim ca trecător. Deci se cuvine să ne dăruim cu atât mai mult grijilor pentru suflet, cu cât acesta e mai înalt decât trupul. Astfel, dând întâietate celor superioare față de cele inferioare și alegând astfel dreapta judecată, vom deveni judecători credincioși și înțelepți, și nu vom dărui altora dreptatea în gândurile bune, ci le vom atribui capetelor proprii. Să nu lucrăm deci, cum zice Mântuitorul, pentru mâncarea pieritoare. Căci ajungând în stomac și însetând pentru foarte scurt timp de o plăcere josnică, mintea noastră pleacă spre cele lepădate și se întoarce iarăși spre stomac. Iar mâncarea duhovnicească, sprijinind inima, conduce pe om spre viața veșnică, pe care făgăduiește să ne-o dăruiască Hristos Însuși, zicând: «... pe care Fiul Omului o va da vouă», împletind omenescul cu ceea ce e dumnezeiesc. Și, unind întreaga taină a iconomiei cu trupul în lume, se dă de înțeles mâncarea tainică și duhovnicească prin care trăim și cu trupul, și cu sufletul în El.”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a III-a la cuvintele: „Ia aminte de tine însuți”, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, p. 368
„Nu te alipi de cele muritoare, ca și cum ar fi veșnice, nici nu disprețui pe cele veșnice, ca și cum ar fi trecătoare. Nu te uita la trup, că este trecător, ci poartă grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Nu îngrășa mult trupul, nici nu căuta să pui pe dânsul multă carne, pentru că trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, împotrivindu-se unul altuia (Galateni 5, 17). Ia seama ca nu cumva îngrășând trupul să dai multă putere părții celei rele din tine. După cum la talerele balanței de îngreunezi un taler, ușurezi pe celălalt, tot așa cu trupul și cu sufletul: mărimea unuia aduce negreșit micșorarea celuilalt. Dacă trupul e gras și îngreunat cu multă carne, mintea neapărat își îndeplinește slab și neputincios funcțiunile sale; dacă, însă, sufletul e puternic și prin îndeletnicirea cu faptele și gândurile bune se ridică la propria sa măreție, atunci e firesc ca starea trupului să se veștejească.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 41, p. 341
„Dacă nu ne-ar sili vreun motiv natural și de neînvins să dăruim trupului mâncare, nu am răbda să ne coborâm niciodată la preocuparea de ele. Socotesc deci că se cuvine să nu ne facem nici o grijă din satisfacerea poftelor trupului, ci să ne gândim numai la cele foarte necesare și să ne silim spre cele care se referă la viața veșnică și dumnezeiască.”