Învățătura cea bună

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a V-a, Cap. VIII, 54.2-54.4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 342

„S-ar putea ca un om, din cei nepricepuți, să vină acolo unde tu predai gnoza și el să nu fie în stare să sesizeze adevărul; el te va înțelege greșit și va cădea; deci, spune Scriptura, fii atent cu folosirea învățăturii și închide izvorul cel viu care este în adâncul tău; închide-l tuturor celor ce se apropie fără judecată și dă băutură numai celor care însetează de adevăr. Ascunde adâncul cunoaș­terii (Romani 11, 13) tuturor celor care nu sunt în stare să-l pri­mească! Acoperă groapa! Stăpânul gropii, gnosticul însuși, va fi pedepsit, spune Scriptura; că el este de vină că s-a smintit acela; sau pentru că acela a fost înghițit de măreția învățăturii, fiind încă mic la suflet, sau pentru că a dus la contemplație pe un om, care se găsea încă la fapte, desprin­zându-l, prin încercarea sa, de la credința lui cea simplă. Va da argint (Ieșirea 21, 34), adică va da cuvânt și răspuns Voinței Atotputernice.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a V-a, Cap. IX, 56.3-57.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 343

„(...) Filozofia - care este într-adevăr filozofie - și adevărata teologie să aparțină numai acelora care se apropie adeseori de ele și care au dat probă de credință în toată viața lor. Da, scrierile acestea vor ca noi să avem nevoie de un interpret și de un învățător; numai așa ele vor fi studiate mai bine, iar noi nu vom greși, pentru că am primit învățăturile de la oameni care le cunosc bine, de la oameni care ne-au socotit vrednici să ne folosim de ele. De altfel, toate lucrurile, care se văd printr-un voal, arată adevărul mai măreț și mai venerabil, ca de pildă fructele care se văd prin apă sau ca formele lucrurilor care se lasă a fi ghicite prin voalurile care le acoperă; pentru că lumina puternică lasă să se descopere defectele; în afară de asta, lucrurile care se văd așa cum sunt ele nu pot fi înțelese decât într-un singur chip. Este, însă, cu putință să scoți dintr-un simbol mai multe sensuri, așa cum am văzut când am vorbit de cuvintele ascunse. Așa stând lucrurile, omul fără experiență și neînvățat greșește; gnosticul, însă, înțelege sensul adevărat.” 

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 12, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 163-164

„Fraților și părinților, fiind eu pururea neputincios și cu sufletul și cu trupul din pricina unei voințe și dispoziții nepăsătoare și trândave, aș fi vrut să fac și să-mi cercetez numai cele ale mele, până când cele mai rele ale mele vor fi biruite și supuse gândului mai bun, și mă voi desfăta în întregime de pacea Duhului, fiind slobozit de tulburarea cugetului pământesc și de țărână, și intrând în portul fericitei noastre odihne. Dar fiindcă am fost ales de către voi cap al trupului vostru sfânt, e o necesitate pentru mine să îndemn iubirea voastră, fiindcă mântuirea frăției voastre mă mângâie cu faptul că, măcar că sunt neputincios la suflet, cel puțin voi vă veți mântui prin rugăciunile părintelui meu și părintelui vostru (cf. Ioan 20, 17). Prin urmare, nefiind în stare nici măcar să-mi deschid gura, de-abia am fost în stare să scriu acest cuvânt și să atrag luarea-aminte a frăției voastre cerând cu rugăminte multă frăției voastre, ca unii ce sunteți robi adevărați ai lui Hristos și iubitori de frați, să vă rugați pentru ticăloșia mea, ca și eu să mă mântui împreună cu voi și să umblu pe calea poruncilor lui Dumnezeu și să locuiesc împreună cu voi, frații mei iubiți. Așadar, vă rog și vă cer în Hristos Iisus să luați aminte la voi înșivă și fiecare să cugete la cumințenie și să nu cugete decât cele ce trebuie să cugete (Romani 12, 3), nici să se uite la viața mea nepăsătoare și ușuratică, ci să calce pe urmele Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, Căruia va trebui să-I dăm răspuns ca unui drept și neînșelător judecător. Îngăduiți-mi această laudă (II Corinteni 11, 1) fiindcă eu singur, fiind târât în prăpastia iadului prin nepăsarea mea, v-am smuls cu strigăt mare din cursă, și, măcar că trebuie să-mi plâng mult trândăvia, îmi va fi de ajuns și numai dacă vă voi vedea pe voi zburând în înalt și mai presus de cursele diavolului. Păziți, prin urmare, fără știrbire toate poruncile lui Dumnezeu, iubiților, scăpați ca niște antilope din curse și ca o pasăre din laț (Proverbe 6, 5; Psalmi 123, 7). Iar întâia poruncă este de a iubi din toată inima pe Dumnezeu și a ne iubi unii pe alții (Matei 22, 37-39), așa cum Dumnezeu a iubit lumea (Ioan 3, 16).”

(Pr. Narcis Stupcanu)