„Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt“

Cincizecimea reprezintă un moment crucial în istoria creştinismului. Considerată de majoritatea Sfinţilor Părinţi drept evenimentul de întemeiere a Bisericii, Pogorârea Duhului Sfânt mai poate fi privită dintr-un punct de vedere semnificativ, şi anume ca botezare efectivă a Apostolilor.

Această ipoteză nu se referă la oferirea integrală a Tainei Botezului pentru cei care L-au urmat pe Domnul, pentru că o astfel de opinie ar contrazice esenţial mărturiile evanghelice, ci pur şi simplu la oferirea Duhului Sfânt ca parte integrantă a acestei Taine.

Promisiunea Botezului în Duhul Sfânt

Debutul cărţii Faptele Apostolilor cuprinde ultimul discurs al Mântuitorului către Apostoli înainte de Înălţarea Sa la ceruri. "Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului" (Fapte 1, 4-8). Mântuitorul le promite efectiv Apostolilor că vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt la scurt timp după Înălţarea Sa la ceruri. De asemenea, El aminteşte de botezul lui Ioan, clarificând încă o dată că acesta nu avea o validitate de Taină aşa cum urma să aibă Botezul în Biserica creştină. Sfântul Prooroc Ioan Înaintemergătorul botezase doar cu apă. Apostolii primiseră probabil toţi acest botez prefigurativ, care anticipa Taina desăvârşită a Botezului creştin; însă botezul lor complet urma să fie desăvârşit de pogorârea Duhului Sfânt. Urmările acestui Botez cu Duhul Sfânt constau esenţial în primirea puterii de propovăduire a Domnului şi de mărturisirea Sa în toată lumea. Această diferenţiere clară a Botezului cu Duhul Sfânt de cel al lui Ioan mai poate fi observată şi în cuvintele Sfântului Apostol Petru rostite înainte de alegerea celui de-al doisprezecelea Apostol de comunitatea din Ierusalim: "Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus, începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui" (Fapte 1, 21-22). Una dintre condiţii era ca acesta să fie membru al comunităţii încă din perioada cuprinsă între botezul lui Ioan şi ziua Înălţării Domnului. Botezul lui Ioan este privit astfel drept punct de plecare al istoriei mântuirii, o istorie care mai avea nevoie de o completare: Pogorârea Duhului.

Botezul cu Duhul Sfânt

În mod clar Botezul cu Duhul Sfânt coincide cu momentul Pogorârii harismatice a Duhului peste Apostolii adunaţi împreună în Ierusalim: "Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi" (Fapte 2, 1-4). O urmare imediată a Botezului în Duhul Sfânt reprezentat de clipa Pogorârii este actul glosolaliei. Nu întâmplător acest dar a fost primul activ, deoarece el simbolizează unirea din nou a omenirii într-un singur grai, într-un singur Cuvânt. Glosolalia a surprins minorităţile din Ierusalim care auzeau cuvintele Apostolilor ca şi cum ar fi fost rostite în propria lor limbă. Protestul lor legat de acest fenomen nemaiauzit (destul de jignitor dacă luăm în considerare că unii considerau că Apostolii sunt beţi) a fost contracarat imediat de Sfântul Apostol Petru care a citat proorocia fundamentală din Vechiul Testament legată de acest eveniment.

Proorocia lui Ioil

Cuvintele proorocului Ioil sunt citate de Sfântul Apostol Petru în cursul omiliei sale iniţiale adresate mulţimii uimite de manifestarea darului glosolaliei: "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui" (Fapte 2, 17-21). Toate aceste semne minunate citate aici sunt, totodată, amintite de Domnul Iisus printre efectele care vor urma celor care vor primi prin credinţă Taina Botezului şi se vor umple de Duhul Sfânt. Proorocia este unul dintre aceste daruri. Hristos nu este doar Cel mai mare profet, ci şi izvorul profeţiei din care fiecare creştin se împărtăşeşte la Botezul său (vezi lucrarea fundamentală a părintelui Alexander Schmemann, Din apă şi din Duh. Un studiu liturgic al Botezului, trad. Alexandru Mihăilă, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p. 121). Vedeniile şi visele la care se face referire aici amintesc de descoperirile minunate de care sfinţii, dar uneori şi oamenii simpli prin iconomia divină, au avut parte în cursul istoriei creştine. Însă ultima frază este capitală pentru amintirea Tainei Botezului în acest fragment profetic. Chemarea numelui Domnului este o condiţie esenţială pentru primirea Botezului deoarece, în esenţă, fără mărturisirea dreptei credinţe nici un om nu poate fi botezat. Cine poate fi botezat în numele Sfintei Treimi fără a mărturisi existenţa Ei? Pe de altă parte, chemarea numelui Domnului este necesară în tot cursul vieţii creştine posterioare primirii Botezului, deoarece, aşa cum am observat în alte materiale dedicate acestui aspect, Botezul nu ne asigură automat intrarea în Împărăţia cerurilor fără o lucrare atentă a virtuţilor.

Ce ne aduce de fapt Botezul?

Comunitatea care asculta cuvintele Sfântului Apostol Petru a fost totodată îndrumată de el să primească Botezul: "Ei auzind acestea au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem? Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru" (Fapte 2, 37-39). Pocăinţa şi mărturisirea credinţei în Hristos (înlocuită ulterior cu cea în Sfânta Treime) constituie, aşadar, condiţiile pentru primirea Tainei Botezului. Botezul este prezentat aici ca având două efecte fundamentale: iertarea păcatelor săvârşite (prefigurată şi de botezul lui Ioan - cei care se botezau îşi mărturiseau totodată păcatele) şi dobândirea Duhului Sfânt. Botezul este privit drept început al făgăduinţei Domnului. Prerogativele creştinilor botezaţi pot fi observate din finalul celui de-al doilea capitol al Faptelor Apostolilor: "Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni" (Fapte 2, 41-42). Învăţătură, Euharistie, rugăciune. Acestea sunt cele trei funcţii de bază care trebuie îndeplinite pentru a dobândi unirea duhovnicească cu Hristos şi Duhul Sfânt, după primirea Botezului. Învăţătura este necesară pentru că altfel nu putem şti care este credinţa noastră şi ce implică ea. Împărtăşirea este necesară pentru că ea este coroana Sfintelor Taine şi ne întăreşte duhovniceşte, iar rugăciunea este cununa virtuţilor şi ea cuprinde, practic, rădăcina acestora...