„Izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică“

Evanghelia după Ioan este cea mai bogată în referiri la Taina Botezului dintre toate cele patru mărturii de acest fel. Dacă dialogul Mântuitorului cu Nicodim revelează Botezul ca Taină esenţială pentru dobândirea Împărăţiei cerurilor, discuţiile Sale cu femeia samarineancă şi slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda specifică aspectul vindecător al acesteia.

Momentul spălării picioarelor Apostolilor de Domnul anticipează necesitatea conlucrării dintre sufletul omenesc şi har pentru dobândirea virtuţilor, iar sângele şi apa care ies din coasta Sa după moartea pe Cruce ne descoperă legătura dintre Botez şi Împărtăşanie.

Apa cea vie

Prima dintre mărturiile pe care le vom analiza apare în discuţia dintre Hristos şi femeia samarineancă: "Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică" (Ioan 4, 10-14). Mântuitorul vorbeşte aici mai mult de o sete spirituală, deşi femeia samarineancă înţelegea din discuţie doar referirea la apa normală şi setea fizică. Omul nu mai însetează niciodată spiritual prin primirea harului Duhului Sfânt, adevărata apă vie. Însă dobândirea acestui har se face primordial prin Taina Botezului. Conlucrarea cu harul Duhului Sfânt este asemenea unui izvor de apă curgătoare pentru că ne îndeamnă la desăvârşirea spirituală continuă prin dobândirea virtuţilor şi a cunoaşterii lui Dumnezeu. De aceea, Mântuitorul spune în finalul pasajului citat că scopul este viaţa veşnică. Acolo ne duce apa curgătoare a harului Duhului Sfânt dobândit prin Taina Botezului; viaţa veşnică fiind de fapt identică, după cuvântul Mântuitorului, cu cunoaşterea Tatălui şi a Sa (vezi Ioan 17, 3: "şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis").

Vindecarea păcatului strămoşesc

Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda a fost privită în general drept o relatare care are o legătură cu Taina Botezului. "După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea" (Ioan 5, 1-7). Deşi este utilizată ca text scripturistic în slujba Aghezmei mici, pericopa evanghelică poate fi pusă în relaţie cu Taina Botezului. Slăbănogul ar reprezenta de fapt firea noastră umană care a aşteptat un timp îndelungat venirea Domnului după căderea în păcat. Însă vindecarea noastră nu putea să aibă loc prin minunile Legii vechi şi descoperirile îngerilor, ci doar prin Întruparea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, Care ne-a re-creat şi ne-a făcut părtaşi Lui prin oferirea Sfintelor Taine.

Curăţirea ulterioară prin virtuţi

Spălarea picioarelor Apostolilor de Domnul este considerată drept un moment esenţial de revelare a smereniei şi iubirii divine. Însă, acest eveniment unic ne descoperă de asemenea necesitatea dobândirii virtuţilor prin conlucrarea cu harul Tainei Botezului. "După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi" (Ioan 13,5-10). Cuvântul Domnului: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine ne aminteşte de mesajul radical transmis şi lui Nicodim cu privire la necesitatea Botezului pentru vederea Împărăţiei cerurilor. Considerăm că avem şi aici o prefigurare baptismală, dar nu una legată neapărat de administrarea în sine a Tainei, ci de conlucrarea dintre sufletul uman şi harul primit. Aceasta reiese din continuarea pericopei atunci când Hristos îi spune lui Petru: cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Aici Hristos aminteşte de Taina Botezului prin termenul de baie. Însă, de ce se spune că un om trebuie doar să-şi cureţe picioarele, în ciuda faptului că este curat în totalitate? În perioada şi în zona respectivă, după ce făceai o baie, fiind vorba de o climă călduroasă, te încălţai cu sandale, iar picioarele erau primele care se murdăreau. După ce primim Botezul, săvârşim în continuare păcate, dar nu primim un al doilea Botez. Tot ceea ce trebuie să facem este să curăţăm picioarele noastre afundate în groapa ticăloşiei şi tina noroiului (Psalmi 39, 2) prin pocăinţă. Însă iertarea păcatelor şi curăţirea noastră nu pot surveni decât prin lucrarea lui Hristos. Nu vom avea parte de Hristos nu doar dacă nu primim Botezul, ci şi dacă ne îndepărtăm de El prin păcatele săvârşite nemărturisite şi nepocăite.

Legătura Botez - Împărtăşanie

Ultima referire esenţială din Evanghelia după Ioan cu privire la Taina Botezului apare odată cu descrierea străpungerii coastei lui Hristos de sutaşul Longhin: "Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi" (Ioan 19, 33-35). Ortodoxia a păstrat întotdeauna, spre deosebire de romano-catolicism, legătura spirituală între Botez şi Euharistie. Precum se ştie, atunci când un copil este botezat în Biserica Ortodoxă el este întotdeauna împărtăşit la finalul slujbei. Precum sângele şi apa au ieşit împreună din coasta Domnului atunci când a fost împunsă de suliţa sutaşului, tot astfel Botezul şi Euharistia nu pot fi despărţite una de alta fără a se produce o reală manifestare periculoasă. Însă, totodată, suntem chemaţi astăzi la o reală redescoperire a Tainei Botezului şi a importanţei sale pentru noi, deoarece aşa cum observă părintele Alexander Schmemann: "Spunând foarte simplu, Botezul este absent din viaţa noastră. Desigur, este încă acceptat de către toţi ca o necesitate evidentă. Nu este combătut, nici chiar pus la îndoială. Este săvârşit în permanenţă în bisericile noastre. Este, cu alte cuvinte, "luat ca atare". În ciuda acestui fapt, îndrăznesc să spun că într-un sens foarte concret el rămâne absent şi că această "absenţă" este astăzi cauza multor tragedii din Biserică" (pr. Alexander Schmemann, "Din apă şi din Duh. Studiu liturgic al Botezului", trad. Alexandru Mihăilă, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p. 13). Ceea ce trebuie să înţelegem mai întâi este importanţa apei care a curs din coasta Mântuitorului şi prin care am dobândit reînnoirea spirituală, pentru că altfel sângele va avea doar o semnificaţie obscură pentru noi...