Lectura Psaltirii

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul I, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 365-366

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare (II Timotei 3, 16) și a fost scrisă de Duhul pentru toți oamenii, ca fiecare să ia din ea, ca dintr-un spital obștesc al sufletelor, tămăduirea pentru propria boală. Căci spune Scriptura: Tămăduirea va pune capăt marilor păcate. Desigur, Pro­feții ne învață unele lucruri, căr­țile istorice și Legea altele, iar proverbele alte lucruri. Cartea Psalmilor însă a cuprins în sine ceea ce este folositor din toate: profe­țeș­te cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viață, ne învață cele care trebuie făcute. Astfel încât, ca să spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vis­tierie obștească de învă­țături bune, descoperind fiecăruia, după sârgu­ința lui, ceea ce i se potriveș­te. Căci tămăduiește rănile vechi ale sufletelor și aduce grabnică însănătoșire celui de curând rănit; îngrijește pe cel ce a fost lovit de boală și păstrează sănătos pe cel care nu este atins de ea; într-un cuvânt, îndepărtează cu totul, pe cât e cu pu­tință, patimile care iau în stăpânire în felurite chipuri viața oamenilor, și face aceasta cu potrivită călăuzire și cu dulceață, sădind în suflet gând plin de înțelepciune.

Căci Duhul Cel Sfânt a văzut că neamul omenesc este greu de călăuzit spre virtute și că noi, din pricina înclinării către plăcere, disprețuim cu totul viețuirea cea dreaptă. Prin urmare, ce a făcut? A unit dogmele cu desfătarea cântării, ca, odată cu dulceața și blândețea melodiei, să primim pe nesimțite și folosul cuvintelor de învățătură. Face la fel ca medicii cei înțelepți: aceștia, adeseori, ung de jur împrejur cu miere paharul din care dau leacuri mai amare bolnavilor fără poftă de mâncare. Așadar, aceste melodii armonioase ale psalmilor s-au alcătuit pentru aceia care sunt copii ca vârstă sau pentru cei care sunt cu totul tineri ca purtare, pentru ca să li se pară că intonează melodii, dar de fapt să-și instruiască sufletele. Căci n-a plecat de la biserică cineva din cei mulți și trândavi păstrând cu ușurință în minte vreo poruncă apostolică sau profetică, însă aceștia cântă acasă și mai fredonează și prin piață cuvintele psalmilor. Iar dacă unul dintre cei care s-au sălbăticit cumplit din pricina mâniei începe să murmure psalmul, atunci, datorită melodiei, pleacă de îndată [din biserică] cu sălbăticia sufletului potolită.

Psalmul este liniște a sufletelor, preot al păcii; potolește tulburarea și vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului și îl înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, îi unește pe cei dezbinați, îi împacă pe cei învrăjbiți. Prin urmare, cine se mai poate socoti vrăjmaș al celui împreună cu care a înălțat același glas către Dumnezeu? Cântatul psalmilor aduce, așadar, cel mai mare bun: dragostea. Cântatul împreună este ca o cunună care conduce la unire, armonizând poporul în simfonia unui singur cor. Psalmul îi pune pe fugă pe demoni și îi aduce pe îngeri într-ajutor.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)