Locul creștinilor este Împărăția cerurilor

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XVI, 8-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 175-176

„Creștinii, deci, aparțin altei lumi; ei sunt fii ai lui Adam celui ceresc, o făptură nouă, fii ai Duhului Sfânt, frați luminoși ai lui Hristos, asemenea Părintelui lor, lui Adam cel duhovnicesc și luminos; (aparțin) acelei cetăți, acelui neam, acelei puteri. Ei nu sunt din lumea aceasta, ci din altă lume. Pentru că (Hristos) Însuși a zis: Voi nu sunteți din lumea aceasta, precum nici Eu nu sunt din lumea aceasta (Ioan 17, 16).

După cum atunci când un negu­ță­tor - înmulțindu-și avutul - vrea, după multe luni, să se întoarcă în patrie, el trimite (veste) la ai săi să-i pregătească case, grădini și hainele necesare și, venind el cu multă bogă­ție, ai săi și neamurile îl primesc cu multă bucurie; la fel (se întâmplă) și în cele duhovnicești: dacă unii (dintre oameni) dobândesc bogăția cea cerească, concetățenii lor - adică duhurile sfinților și ale îngerilor - știu (numaidecât acest lucru) și spun plini de admirație: Frații noștri de pe pământ au dobândit o mare avere. Aceștia, (sfin­ții), având cu ei pe Domnul în momentul plecării lor (de pe pământ), se îndreaptă către cele de sus cu mare bucurie. Acolo, prietenii Domnului îi primesc, pregătindu-le (în prealabil) case, grădini și veșminte scumpe și strălucitoare.

Se cuvine, însă, să luăm aminte, ca nu cumva bunurile pe care le avem să nu fie spre paguba noastră. Cei ce sunt buni din fire sunt puși în primejdie, puțin câte puțin, de însăși bunătatea lor, iar cei ce sunt înțelepți sunt uneori înșelați de însăși înțelepciunea lor. De aceea, în toate clipele trebuie să facă un amestec: să unească bunătatea cu severitatea, înțelep­ciunea cu discernământul, fapta cu deplina încredere în Domnul și neîncrederea în sine. Virtutea din multe (lucruri) se alcătuiește...”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)