Lucrarea răului

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a II-a, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 90

„Răul nu are o existență vie și însuflețită, ci este o stare sufletească potrivnică virtuții, din pricină că cei care nu sunt cu luare aminte asupra vieții lor se depărtează de bine.” 

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Prima convorbire cu părintele Serenus, Cap. XII, 1-3, Cap. XIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 420-421

„Definiția noastră nu este în contradicție cu ceea ce spuneți că se întâmplă cu energumenii care, răpiți fiind de duhuri necurate, vorbesc și fac ceea ce nu vor, sau sunt siliți să spună ceea ce nu știu. Este foarte sigur că această înrâurire a duhurilor nu se exercită într-un singur mod. Unii sunt astfel insuflați, încât nu știu ce fac și ce vorbesc, dar alții știu și în minte după aceea ce au făcut și ce-au spus. Nu trebuie să credem că pătrunderea duhului necurat se petrece în așa fel încât el să se contopească cu substanța sufletului și să se unească cu aceasta înlocuindu-l și vorbind așadar el prin gura celui suferind. Nu trebuie crezut în nici un chip că pot face ei aceasta. Că nu printr-o micșorare a sufletului, ci prin slăbirea trupului se întâmplă aceste lucruri, se poate înțelege ușor. Duhul necurat intră în acele membre în care se găsește puterea sufletului și, impunându-le o greutate nemăsurată și de nesuferit, cufundă și înăbușă într-o întunecime foarte deasă puterile minții. Vedem că uneori se petrec lucruri asemănătoare și din cauza vinului, sau a febrei, sau a unui frig prea mare, sau din alte cauze din afară. Diavolul, care căpătase puterea asupra trupului lui Iov, a fost oprit de Domnul să intre și în sufletul acestuia, cum se vede din cuvintele: Iată, îl predau în mâinile tale, dar păzește-i sufletul, adică să nu-i iei mintea slăbindu-i locuința sufletului, să nu-i întuneci inteli­gența și înțelepciunea când el îți rezistă, înăbușind cu greutatea ta partea principală a inimii lui. Dacă un duh necurat pătrunde într-o materie deasă și solidă, adică în trup, ceea ce este foarte posibil, aceasta nu ne poate îndreptăți să credem că el se unește în așa măsură și cu sufletul, încât să-i cuprindă natura acestuia. Acest lucru îi este cu putință numai Sfintei Treimi, care singură pătrunde în întreaga natură a sufletului, și nu numai că îl înconjoară, dar și intră în el ca într-un trup o putere netrupească.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)