Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, Cuvântul IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 437 „Pentru aceea ni s-a poruncit să cerem cele ce ajung spre păstrarea
Lumina Lui Hristos luminează tuturor!
Momentul Schimbării la Faţă a Domnului constituie o pregustare a luminii vieţii veşnice. Acest moment nu este doar unul pur istoric, petrecut acum mai bine de două milenii, ci unul perfect actual. În Sfânta Liturghie, în citirile şi rugăciunile duhovniceşti, precum şi în vedeniile minunate pe care Dumnezeu le oferă celor pregătiţi, lumina necreată străluceşte văzut sau nevăzut.
Pentru mulţi dintre noi, ea străluceşte nevăzut, şi, din cauza păcatelor noastre, ne rămâne ascunsă. Pentru cei curaţi sau care au fost curăţiţi într-o clipă, aşa cum s-a întâmplat cu Apostolii, ea devine însă vizibilă, izvorând din Însuşi trupul curat al lui Hristos. L-am ales drept călăuză duhovnicească pentru interpretarea acestui eveniment deosebit pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. Modalitatea vederii Prima întrebare care se naşte în mintea credinciosului simplu este: cum a fost posibilă această vedere a luminii necreate? Este cu putinţă, oare, să ne devină şi nouă accesibilă, sau a fost doar o manifestare unică? Sfântul Maxim Mărturisitorul ne descoperă înţelesurile tainice ale Schimbării la Faţă a Domnului. El ne spune că "Apostolii, văzându-L schimbat la faţă şi neapropiat din pricina luminii feţei, fiind izbiţi de strălucirea veşmintelor şi cunoscând - din cinstea ce I-o dădeau Moise şi Ilie, împreună prezenţi de o parte şi de alta - că a devenit mai vrednic de închinare, s-au mutat de la trup la duh înainte de a lepăda viaţa în trup. Aceasta li s-a întâmplat prin schimbarea lucrării simţurilor, pe care o pricinuia în ei Duhul, înlăturând acoperămintele patimilor de pe puterea înţelegătoare. Prin aceasta, curăţindu-li-se simţurile sufletului şi trupului, sunt învăţaţi să cunoască raţiunile duhovniceşti ale tainelor arătate lor" (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. pr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, 2006, pp. 186-187). Sfântul Maxim Mărturisitorul ne dezvăluie o altă taină negrăită care s-a petrecut în momentul Schimbării la Faţă a Domnului: curăţirea sufletească a Apostolilor. Apostolii au primit un dar dumnezeiesc. Patimile lor au fost îndepărtate, iar ochii sufleteşti au putut contempla lumina necreată a dumnezeirii care izvora din trupul transfigurat al Mântuitorului. Iconografia creştină a redat acest aspect mult mai bine decât tratatele teologice, deoarece în pictură se observă foarte exact modul în care razele de lumină se nasc efectiv din corpul Mântuitorului. Întorcându-ne însă la pasajul Sfântului Maxim Mărturisitorul, observăm că, de fapt, ceea ce li s-a întâmplat Apostolilor nu este un fapt singular. Lucrarea aceasta a Duhului Sfânt, de curăţire a simţurilor sufleteşti şi trupeşti, poate fi efectuată asupra oricărui creştin. Pentru cei care nu cunosc literatura patristică prea bine, trebuie să amintim că şi sufletul are propriile simţuri, diferite de cele ale trupului. De câte ori nu se face referire în scrierile Sfinţilor Părinţi la ochii sau urechile duhovniceşti? Dacă nu v-aţi întrebat niciodată la ce se referă, atunci trebuie să luaţi aminte acum şi să observaţi că şi sufletul are simţurile sale, care sunt curăţate prin rugăciune, credinţă, fapte bune, dar mai ales prin lucrarea Duhului Sfânt, prezentă în noi încă de la Botez. Lumina strălucitoare - simbol al dumnezeirii Lumina necreată pe care Apostolii au contemplat-o în clipa Schimbării la Faţă este o mărturie directă a dumnezeirii Mântuitorului. "Sunt învăţaţi tainic că lumina atotcovârşitoare a feţei care strălucea în raze, încât depăşea toată lucrarea ochilor, este un simbol al dumnezeirii lui Hristos celei mai presus de minte, simţire, fiinţă şi cunoştinţă. Prin aceasta sunt conduşi de la cunoştinţa că El nu are chip, nici frumuseţe, şi că trup S-a făcut Cuvântul, la Cel ce e mai frumos decât fiii oamenilor şi la cunoştinţa că era la început şi era la Dumnezeu şi era Dumnezeu; şi prin negaţia teologică ce-L laudă ca pe Cel cu totul de toţi necuprins, sunt ridicaţi prin cunoaşterea tainei la slava Lui ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. pr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, 2006, pp. 187-188). Lumina necreată contemplată ne ridică mintea la dumnezeirea Mântuitorului. Făcând o paralelă practică, observăm o trăire la un nivel redus, datorită acoperirii păcatului, în cadrul Sfintei Liturghii. Deşi nu observăm nici o lumină necreată şi nu experiem nici o minune, totuşi simţim că în faţa noastră se desfăşoară ceva mai presus de înţelegere. Taina jertfirii Mântuitorului nu poate fi cuprinsă, dar poate fi experimentată prin lucrarea Duhului Sfânt. Dacă, însă, noi ne retragem în adâncul păcatelor şi uităm să ne rugăm sau colindăm cu mintea în afara Bisericii, pierdem chiar şi puţina simţire a misterului liturgic. Chiar şi Apostolii au uitat de această minune a Mântuitorului şi, atunci când s-a apropiat vremea Răstignirii Lui, au fugit înfricoşaţi. Veşmintele înălbite - simbol al Sfintei Scripturi şi al creaţiei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului a adus cu sine nu doar o curăţire sufletească a Apostolilor, ci şi o creştere a înţelegerii lor. "De asemenea, cunosc că veşmintele înălbite sunt un simbol al cuvintelor Sfintei Scripturi, care le-au devenit atunci luminoase, clare, limpezi şi înţelese, fără nici un subînţeles enigmatic şi umbră simbolică şi le-au dezvăluit raţiunea aflătoare în ele şi acoperită de ele, întrucât ei au ajuns la cunoştinţa de Dumnezeu netedă şi dreaptă şi s-au eliberat de împătimirea faţă de lume şi de trup; sau un simbol al creaţiei însăşi, care, după înlăturarea înţelesului întinat ce părea înainte că se descoperă simţirii celor amăgiţi şi legaţi numai de ea, vesteşte prin felurimea înţeleaptă a diferitelor forme care o alcătuiesc şi o descoperă, asemenea unui veşmânt, demnitatea Celui ce poartă puterea Raţiunii creatoare. Căci amândouă acestea sunt văzute acum ca adaptate Raţiunii, deoarece prin amândouă S-a şi descoperit pentru noi ca printr-un văl (spre a nu îndrăzni să ne atingem de cele necuprinse cu nevrednicie): prin graiul Scripturii ca Cuvânt, iar prin creaţie, ca Ziditor şi Meşter. De aceea cel ce vrea să călătorească drept şi fără greşeală spre Dumnezeu are nevoie în chip necesar de amândouă: de cunoştinţa Scripturii în Duh, şi de contemplaţia naturală a lucrurilor după Duh, ca cel ce doreşte să devină iubitor desăvârşit al desăvârşitei înţelepciuni să poată dovedi că amândouă legile, cea naturală şi cea scrisă, sunt de cinste egală şi învaţă aceleaşi lucruri şi nici una nu are mai mult sau mai puţin decât cealaltă" (Ibid., pp. 188-190). Veşmintele luminoase ale Mântuitorului văzute pe Muntele Tabor de cei trei Apostoli sunt un simbol al cuvintelor Scripturii şi al creaţiei însăşi. De ce priveşte Sfântul Maxim Mărturisitorul lucrurile astfel? Pentru că, atât în Scriptură, cât şi în natură strălucesc nevăzut luminile necreate ale Raţiunii dumnezeieşti. Sfânta Scriptură devine transparentă pentru cel care îşi curăţă inima şi ascultă poruncile Mântuitorului. Creştinul trebuie să îşi pregătească nu doar inima, ci să îşi închine întreaga viaţă slujirii celor sfinte, fără a se întina cu noroiul patimilor şi al păcatelor. Totodată, toate cuvintele duhovniceşti ale Scripturii sunt mărturisite şi de natura creată de Dumnezeu. Atunci când ne folosim cum se cuvine de lucrurile din jurul nostru, fără a ne împătimi de ele, observăm cum ne ridică mintea spre Cel care le-a creat. Vederea lumii necreate Vederea luminii necreate pe muntele Tabor de cei trei Apostoli este o mărturie a darului lui Dumnezeu oferit oamenilor: mântuirea. Duhul Sfânt este Cel care ne curăţă inima şi mintea pentru a o putea observa. Nouă ni se cere însă pocăinţă, viaţă dreaptă şi dorinţa de a face binele. Această lumină necreată nu este dezvăluită în funcţie de cunoştinţe sau de gândire, ci ea se descoperă în faţa inimilor smerite şi pline de dragoste. Ea străluceşte în Sfânta Scriptură, în natură, în slujbele bisericeşti şi în adâncul inimilor noastre. Cu toate acestea, ea nu reprezintă în nici un caz acelaşi lucru cu lumina naturală. Întrebarea care rămâne nu este dacă o putem observa sau nu. Întrebarea este dacă facem cele care s-au cerut de la noi: credinţă, rugăciune, fapte bune, smerenie...