Lupta cu păcatul

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 971

„Dacă diavolul ar lupta împotriva noastră pe față și deschis, victoria noastră ar fi ușoară și lesnicioasă; dar, mai bine spus, dacă suntem cu luare-aminte, chiar ne va fi ușoară, că Dumnezeu ne-a înarmat împotriva fiecăreia din aceste viclenii. Ascultă ce ne sfătuiește Hristos, pentru a ne convinge să nu nesocotim nici cele mai mici păcate! Ne spune: Cel ce zice fratelui său: Nebune, vinovat va fi gheenei (Matei 5, 22) și: Cel ce se uită cu ochi desfrânați, a și săvârșit păcatul desfrânării (Matei 5, 28) și deplânge pe cei ce râd (Luca 6, 25). Pretutindeni stâr­pește începuturile și semințele păcatelor ne spune că vom da socoteală de orice cuvânt deșert (Matei 12, 36). Pentru aceasta Iov aducea jertfă lui Dumnezeu chiar pentru gândurile copiilor lui (Iov 1, 5).”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 461

„Deci sufletul ce voiește să zboare spre Dumnezeu și să se lipească de Hristos trebuie să alunge de la sine tot păcatul, atât cel care se săvârșește la arătare prin fapte, adică furtul și răpirea, preacurvia și lăcomia, curvia și boala limbii și tot neamul văzut al păcatelor, cât și cel care, zăcând în chip ascuns în suflete și mișcân­du-se fără să fie văzut de cei dina­fară, roade pe om în chip amarnic cu dinții cei mai ascuțiți. Iar aceștia simt: invidia, necredința, relele năravuri, viclenia, pofta celor necuvenite, ura, trufia, slava deșartă și toată ciurda ascunsă a răutății, pe care, la fel cu neamul cel arătat al păcatelor, Scriptura o urăște și de care se scârbește. Căci amândouă sunt înrudite între ele și răsar din aceeași răutate.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)