Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Patristica Mânia cea bună

Mânia cea bună

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 02 Apr, 2021

Sfântul Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutății, Despre mânie, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 110-111

„Numai atunci întrebuințăm mânia potrivit cu firea, când pornim împotriva gândurilor păti­mașe și iubitoare de plăceri. Așa ne învață prorocul, zicând: Mânia­ți-vă și nu păcătuiți (Psalmi 4, 4); adică aprindeți mânia asupra patimilor voastre și asupra gândurilor rele, și nu păcătuiți săvârșind cele puse de ele în minte. Acest înțeles îl arată limpede cuvântul următor: ...pentru cele ce ziceți întru inimile voastre, în așternuturile voastre vă pocăiți; adică, atunci când vin în inima voastră gândurile cele rele, scoateți-le afară cu mânie, iar după ce le veți fi scos, aflându-vă ca pe un pat al liniștii sufletului, pocăiți-vă. Împreună cu acesta glăsuiește și fericitul Pavel, folosindu-se de cuvântul lui și adăugând: Soarele să nu apună peste mânia voastră, nici să dați loc diavolului (Efeseni 4, 26); adică să nu faceți pe Hristos, soarele dreptății, să apună pentru inimile voastre, din pricină că-l mâniați prin învoirea cu gândurile rele, ca apoi, prin depărtarea Lui, să afle diavolul loc de ședere în voi. Despre Soarele acesta și Dumnezeu zice prin prorocul: Iară celor ce se tem de numele Meu, va răsări soarele dreptății și tămăduire va fi în aripile lui (Maleahi 3, 20).

Iar de vom lua cele zise după literă, nici până la apusul soarelui nu ni se îngăduie să ținem mânia. Ce vom zice, deci, despre aceia care, în sălbăticia și turbarea dispo­zi­ției lor pătimașe, țin mânia nu numai până la apusul soarelui, ci, întinzând-o peste multe zile, tac unii față de alții și n-o mai scot afară cu cuvântul, ci prin tăcere își sporesc veninul ținerii de minte a răului spre pierzarea lor. Ei nu știu că trebuie să fugă nu numai de mânia cea cu fapta, ci și de cea din cuget, ca nu cumva, înnegrin­du-li-se mintea de întunecimea amintirii răului, să cadă din lumina cunoștinței și din dreapta socoteală și să se lipsească de sălă­șluirea Duhului Sfânt. Pentru aceasta și Domnul poruncește în Evanghelii să lăsăm darul înaintea altarului și să ne împăcăm cu fratele nostru (Matei 5, 24). Căci nu e cu putință ca să fie bine primit darul până ce mânia și ținerea de minte a răului se află încă în noi. Asemenea și Apostolul, zicând: Neîncetat vă rugați (I Tesaloniceni 5, 17) și: Bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini cuvioase, fără mânie și fără gânduri (I Timotei 2, 8), ne învață aceleași lucruri. Rămâne, așadar, ca sau să nu ne rugăm niciodată, prin aceasta să ne facem vinovați înaintea poruncii apostolești, sau, silin­du-ne, să păzim ceea ce ni s-a poruncit, să facem aceasta fără mânie și fără a ține minte răul. Și fiindcă de multe ori când sunt întris­tați sau tulbu­rați frații noștri zicem că nu ne pasă, că nu din pricina noastră sunt tulburați, Doctorul sufletelor, vrând să smulgă din rădăcină, adică din inimă, pricinile mâniei, ne porun­cește ca nu numai când suntem noi mâhniți asupra fratelui să lăsăm darul și să ne împăcăm, ci și dacă el s-a mâhnit asupra noastră, pe drept sau pe nedrept, să-l tămăduim, dezvinovățindu-ne, și apoi să aducem darul.”

(Pr. Narcis Stupcanu)