Mântuirea

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia III, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 52

„Temei de mântuire ne este nouă când nu ne străduim numai pentru mântuirea noastră, ci și când căutăm să fim de folos semenilor noștri, când îi povățuim pe calea adevărului. Și ca să vezi ce mare bine este să poți mântui și pe altul odată cu tine, ascultă ce spune profetul ca din partea lui Dumnezeu: Cel care face om cinstit dintr-un om nevrednic, va fi ca gura Mea (Ieremia 15, 19).

– Ce vor să spună cuvintele acestea?

– «Cel care duce pe un om de la înșelăciune la adevăr, spune Dumnezeu, cel care întoarce pe semenul său de la păcat la virtute, acela, atât cât omenește este cu putință, Mă imită pe Mine».

(... )Așadar dacă El, Dumnezeu fiind și având ființa aceea care este mai presus de înțelegere, a primit, din pricina iubirii Lui nespuse de oameni, toate acestea pentru noi și pentru mântuirea noastră, ce n-ar trebui să facem noi pentru semenii noștri, pentru mădularele noastre, ca să-i smulgem din gâtlejul diavolului și să-i ducem pe calea virtuții?”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXIX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 371

„(...) Să ne străduim să îndreptăm, cu sfaturi și îndemnuri, pe cei căzuți în păcate, vorbindu-le despre măreția iubirii de oameni a lui Dumnezeu, despre covârșitoarea Lui bunătate și despre nemăsurata Lui milostivire, ca să ne bucurăm de mai mare binecuvântare decât ei de la Dumnezeul universului, Care vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4).”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)