Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Moise și Ilie în istoria mântuirii

Moise și Ilie în istoria mântuirii

Data: 05 August 2022

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LVI, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 647

„Ca să afle ucenicii că are stăpânire asupra morții și vieții, că stăpânește pe cele de sus și pe cele de jos. De aceea aduce pe Muntele Taborului și pe Moise, care murise, și pe Ilie, care nu murise.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 46, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 162

„Poate nu s-ar abate de la adevăr nici acela care ar spune că prin Moise și Ilie se arată crea­țiunea inteligibilă și sensibilă a Cuvântului creator. Dintre acestea, Moise înfățișează rațiunea celei sensibile, ca cel supus facerii și stricăciunii, cum arată istoria referitoare la el, care povestește nașterea și moartea lui. Căci așa e și zidirea sensibilă, având un început cunoscut al facerii și nădăjduind un sfârșit produs prin descompunere. Iar Ilie pe cea inteligibilă, întrucât istoria referitoare la el nu povestește nașterea lui, chiar dacă s-a născut, și nu face să se aștepte descompunerea prin moarte, chiar dacă va sfârși să existe în forma pământească. Căci așa e și zidirea inteligibilă, care nu are nici începutul facerii vădit oamenilor, chiar dacă s-a făcut și a început și a fost adusă din neexistență la existență, și nu așteaptă nici un sfârșit determinat al existenței prin descompunere.”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 16, R. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 248

„(...) Din cauza nestăpânirii de sine s-a întâmplat și prima neascultare a omului. Iar pentru înfrânare au fost lăudați toți sfinții. În această privință ne este de folos și întreaga viață a sfinților și fericiților și exemplul (dat) de Însuși Domnul prin petrecerea Sa în carne. Moise a primit legea (Deuteronom 9, 9) după îndelungată stăruință în post și rugăciune și a auzit cuvintele lui Dumnezeu ca și cum ar vorbi cineva - zice el - cu prietenul său (Ieșirea 33, 11). Ilie atunci (numai) s-a învrednicit de vederea lui Dumnezeu, când și el exercitase în măsură egală înfrânarea (III Regi 19, 8).” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)