Multiculturalitatea

Problematica tot mai acută a diversităţii culturale şi religioase în Europa reprezintă o realitate care uneori este departe de a fi înţeleasă în totalitatea ei. Într-un articol publicat în jurnalul francez La Croix, Bernard Gorce şi Sébastien Maillard accentuează câteva aspecte ale acestei

stări de fapt tot mai prezente în Europa.

Autorii articolului analizează declaraţia făcută de Angela Merkel pe 16 octombrie anul trecut şi care este cât se poate de sugestivă prin faptul că prezintă clar direcţia pe care politica europeană tinde să o ia ca urmare a unei distanţări tot mai accentuate între diferite falii ale aşa-zisei diversităţi culturale: "Instaurarea unei societăţi multiculturale, unde fiecare să aibă şansa de a trăi alături de alte culturi, a eşuat. Ne simţim, ca europeni, foarte legaţi de valorile creştine, iar cel care nu acceptă acest fapt nu-şi are locul aici". Deşi Angela Merkel avea să afirme în alte rânduri că islamul face parte din Germania, afirmaţiile despre incapacitatea europeană de a face faţă multiculturalităţii şi în special multiculturalităţii induse de prezenta islamică în Europa nu par a fi ieşite dintr-o reacţie spontană. În aceeaşi perioadă, şeful conservatorilor bavarezi, Horst Seehofer, afirma fără reţineri că Multikulti este un concept mort.

Respingerea radicală a multiculturalismului nu este însă doar o reacţie provenită din spaţiul german. Angela Merkel nu a făcut decât să rezume ceea ce în fapt devine o realitate: o nouă mişcare de dreapta, bine reprezentată în Europa, care începe să fie tot mai preferată de electoratul european. Autorii articolului din La Croix afirmă: "Aceste partide de dreapta nu apără o Europă construită abstract. Se vrea o identitate, iar apartenenţa la această identitate a cuiva care vine dintr-o altă cultură, chiar prin eforturi susţinute, este dificilă. Chiar laicizat, chiar reformat, islamul produce o cultură incompatibilă cu a noastră. Există o distantă de nerecuperat între islam şi Occidentul marcat de moştenirea iudeo-creştină". În acelaşi context este amintit şi modelul olandez, unde islamul nu se poate integra fără probleme în perspectiva naţională destul de bine marcată de protestantism şi catolicism. Votul clar exprimat în 2009 de electoratul elveţian contra minaretelor vine să întregească tabloul incapacităţii şi distanţării europene de ideea de asimilare a unei culturi străine spaţiului european (islamul fiind vizat în primul rând). Decizia de repatriere a criminalilior străini, deşi motivată juridic, pare a fi şi ea un ecou al situaţiei politice actuale.

Definiţie a multiculturalismului

Dacă ar fi să dăm o definiţie a multiculturalismului, cea mai potrivită ar fi aceea pe care tot autorii articolului din La Croix ne-o oferă: coexistenţa diferitelor culturi în sănul aceluiaşi ansamblu (o ţară spre exemplu). Multiculturalismul face referire bineînţeles şi la diferite politici: antidiscriminatorii, menite să asigure un statut social egal membrilor diverselor culturi; identitare, menite să favorizeze diverse culturi; comunitare, destinate creării şi promovării statutului legal specific membrilor unei anumite comunităţi culturale (politici administrative, juridice etc.). O societate democratică trebuie să îi trateze, în principiu, pe toţi membrii săi în baza acestor politici nediscriminatorii, oferind şanse egale de manifestare a identităţii culturale şi religioase. Mă întreb însă, făcând apel la articolul menţionat mai sus: până unde se poate merge în recunoaşterea specificităţii culturale şi până unde se poate permite exacerbarea acestor diferenţe?

Exemplul Franţei

Poate fi oare exemplul Franţei un model de integrare? Franţa are, începând din 2007, un Minister al Imigrării, care însă are ca politică şi o direcţie extrem de naţionalistă, cu puternice accente puse pe identitatea naţională (să nu uităm că expulzarea romilor a avut ca bază aceste specificaţii. Nu îmi voi permite să emit nici un fel de judecată a afirmaţiilor cancelarului german, expuse mai sus, şi nici să consider modelul francez sau un "porte parole" al multiculturalităţii sau un corigent al acestei idei. La nivel de idee deci, multiculturalismul este foarte bine conturat, în mai toată Europa. Realitatea de pe teren este însă mult mai nuanţată decât ne-am putea închipui: enclavizarea anumitor regiuni din marile oraşe europene nu mai este de mult o noutate. Nu ştiu dacă întâmplător sau nu, tocmai cartierele periferice ale marilor oraşe din Franţa, locuite în mare parte de imigranţi, de religie musulmană sau nu, reprezintă puncte fierbinţi din punctul de vedere al infracţionalităţii. Situaţia nu provine numaidecât din faptul că respectivele cartiere sunt locuite majoritar de magrebieni sau de alţi credincioşi islamici. Însă în mentalul unui francez "de souche", conexiunile între infracţionalitate şi prezenţa cetăţenilor de provenienţă magrebiană sunt adesea prezente.

Coabitarea diferitelor culturi în spaţiul social francez

Pentru a nuanţa însă un pic lucrurile, voi prezenta şi un mic fragment dintr-un alt articol, publicat tot în La Croix, semnat de Louis de Courcy. Articolul pune în lumină numeroase acţiuni menite să înlesnească coabitarea diferitelor culturi în spaţiul social francez. Autorul oferă drept exemplu şi demersul unei femei de origine marocană, Mina Benbadda, care a încercat şi a reuşit să îşi facă cunoscută cultura prin artă. Mina a pus bazele unei asociaţii culturale, într-un cartier din Toulouse, recunoscut drept problematic. După câţiva ani, asociaţia e frecventată în mare parte de francezi, care reuşesc să îşi depăşească reţinerile legate de cartierul respectiv, descoperind de fapt o lume care fără demersul cultural al tinerei Mina ar fi rămas într-un univers închis.

Modelul românesc

Problema acceptării sau a respingerii multiculturalităţii este o realitate nu numai pentru zonele cu un pronunţat caracter isalmic. Să nu uităm faptul că ţările occidentale găzduiesc şi un număr important de est-europeni. Prezenta explozivă a românilor în spaţiul occidental a provocat de multe ori reacţii dintre cele mai diverse. Personal consider că modelul românesc de multiculturalitate este în pare parte unul de succes. Am putea să luăm în calcul doar faptul că multe dintre parohiile româneşti din diaspora sunt primite fără rezerve în spaţii puse la dispoziţie în special de Biserica Romano-Catolică, cu acordul primăriilor de care aparţin respectivele parohii. Faptul este grăitor şi, deşi comparaţia între imigraţia de origine magrebiană sau arabă şi cea est - europeană poate să fie forţată, cred că multiculturalitatea nu este încă o redută pierdută.

" Instaurarea unei societăţi multiculturale, unde fiecare să aibă şansa de a trăi alături de alte culturi, a eşuat. Ne simţim, ca europeni, foarte legaţi de valorile creştine, iar cel care nu acceptă acest fapt nu-şi are locul aici."

Angela Merkel