„Naşterea din Botez spre înfierea duhovnicească“

În lucrarea sa intitulată Ambigua, Sfântul Maxim Mărturisitorul oferă interpretări la locuri dificile din lucrările Sfinţilor Grigorie Teologul, Dionisie Areopagitul sau Sfântul Atanasie cel Mare. Una dintre tâlcuirile sale se concentrează asupra unui fragment din Cuvântarea la Sfântul Botez a Sfântului Grigorie Teologul în care era specificat următorul aspect: "Scriptura cunoaşte o întreită naştere a noastră: cea din trupuri, cea din botez, cea din înviere."

Mergând pe linia acestui fragment, Sfântul Maxim Mărturisitorul face o legătură splendidă între lucrarea mântuitoare a lui Hristos, cu o conotaţie specială asupra Botezului Domnului, şi importanţa ei pentru fiinţa umană.

Fragmentul Sfântului Grigorie Teologul

În Cuvântarea la Sfântul Botez, Sfântul Grigorie Teologul specifica, pe lângă fragmentul citat în introducere şi legătura celor trei naşteri cu lucrarea Mântuitorului: "Pe toate aceste naşteri le arată Hristos al meu că le cinsteşte: prima, prin suflarea cea dintâi şi de viaţă dătătoare, a doua, prin Întrupare şi prin Botezul cu care S-a botezat El însuşi; iar a treia prin învierea pe care a inaugurat-o El, încât, precum S-a făcut primul între mulţi fraţi, aşa a primit să se facă şi primul născut din morţi" (P.G., vol. 36, col. 360-361, apud Sfântul Maxim Mărturisitorul, "Ambigua", trad. pr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 403). Una dintre întrebările legate de acest pasaj în particular, adresate de Ioan, arhiepiscopul Cyzicului, Sfântului Maxim Mărturisitorul era: "De ce învăţătorul (Grigorie Teologul - n.n.) a legat naşterea din Botez de Întrupare?" (Ambigua, p. 440). Sfântul Maxim Mărturisitorul întreprinde o reală investigaţie teologică a tematicii respective, oferind câteva sugestii surprinzătoare cu privire la pasajul aflat în discuţie.

Naşterea cu voinţa din Duhul Sfânt

Sfântul Maxim Mărturisitorul se întoarce la exemplul omului primordial. Din punctul său de vedere, înainte de căderea în păcat, singura misiune esenţială a omului în Rai era să nu mănânce din pomul binelui şi răului. În momentul respectiv, omul avea posibilitatea de a procrea într-un mod total diferit. "Cei ce tâlcuiesc mistic cuvintele dumnezeieşti şi le cinstesc precum se cuvine, cu contemplaţii mai înalte, spun că omul a fost făcut la început după chipul lui Dumnezeu, ca să se nască cu voinţa din Duh şi să primească asemănarea adăugată lui prin păzirea poruncii dumnezeieşti, ca acelaşi om să fie făptură a lui Dumnezeu, după fire, şi fiu al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin Duh, după har. Căci nu era cu putinţă ca omul creat să se arate altfel fiu al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin îndumnezeirea din har, dacă nu se năştea mai înainte cu voinţa din Duh, datorită puterii de sine mişcătoare şi liberă aflată în el prin fire" (Ambigua, p. 440). Dacă ne este permisă o comparaţie plauzibilă, această naştere cu voinţa din Duh, devenită aproape inaccesibilă după căderea în păcat a fost înlocuită până la un anumit punct cu Taina Botezului. Pe de altă parte, omul putea să se înmulţească într-un alt mod în Rai faţă de cel utilizat acum, şi anume printr-o procreare duhovnicească. Sfântul Maxim Mărturisitorul este influenţat aici de opinia exprimată de Sfântul Grigorie de Nyssa. Odată cu căderea în păcat însă, ambele naşteri au fost transformate. Procrearea duhovnicească a omului a fost înlocuită de una comună cu regnul animalelor, în timp ce naşterea cu voinţa din Duh spre a deveni dumnezeu prin har a fost înlocuită de Taina Botezului, însă această înlocuire este doar una parţială, aşa cum vom observa în continuare.

Legătura Botez - Întrupare

Din punctul de vedere al Sfântului Maxim Mărturisitorul, Domnul nostru Iisus Hristos alege să Se întrupeze pentru a ne restaura chipurile naşterilor primordiale. Astfel, el precizează: "Fiul şi Cuvântul (...) Se face pentru noi, cu adevărat, om ca noi, din noi, şi Se naşte trupeşte fără de păcat, şi Cel ce e prin fire Dumnezeu primeşte să suporte naşterea din botez, spre înfierea duhovnicească pentru noi. De aceea socotesc că a legat învăţătorul naşterea din Botez de Întrupare, spre a înţelege naşterea din Botez ca golire de putere a naşterii din trupuri şi ca dezlegare de ea" (Ambigua, pp. 441-442). Această dezlegare a naşterii trupeşti nu înseamnă nicidecum o încetare a procreaţiei aici pe pământ, ci doar, aşa cum va observa Sfântul Maxim Mărturisitorul, o posibilitate de păstrare a naşterii duhovniceşti în Duhul Sfânt. "Căci ceea ce a părăsit Adam (naşterea din Duh spre îndumnezeire) de bunăvoie, fiind osândit să se nască trupeşte spre stricăciune, a restabilit Acesta, făcându-Se de bunăvoie om, ca un bun şi de oameni iubitor. Căci S-a aşezat sub greşeala noastră, osândindu-Se cu voia pe Sine Însuşi, împreună cu noi, El Cel singur liber şi fără de păcat. Şi primind să suporte naşterea noastră din trupuri - în care stătea puterea osândei noastre -, a restabilit tainic naşterea noastră în Duh. Şi, dezlegând în Sine, pentru noi, legăturile naşterii trupeşti, ne-a dat nouă, celor ce credem în numele Lui, putere, prin naşterea cu voia în Duh, să ne facem fii ai lui Dumnezeu, în loc de fii ai trupului şi ai sângelui" (Ambigua, pp. 442-443). Am observat în materialul anterior care erau considerentele acestei naşteri duhovniceşti. Astfel, fiecare om care este botezat primeşte harul Duhului Sfânt într-un mod potenţial, dar, pentru a-l face lucrător, el trebuie să îşi supună voia proprie lui Dumnezeu şi, prin lucrarea virtuţilor, să primească la momentul oportun iluminarea duhovnicească. Această iluminare reprezintă naşterea noastră duhovnicească, iar ea depăşeşte din toate punctele de vedere naşterea trupească, transformând omul într-o fiinţă duhovnicească. Omul devine fiu al lui Dumnezeu, fiind renăscut prin Duhul Sfânt. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul, rezumând cele spuse anterior, precizează: "Deci, mai întâi, au avut loc la Domnul întruparea şi naşterea trupească din pricina osândirii mele şi apoi a urmat naşterea părăsită de noi, prin Botez, în Duh, pentru mântuirea şi rechemarea sau, mai limpede spus, pentru recrearea mea" (Ambigua, p. 443). Botezul Domnului a reprezentat o înnoire a făpturii. Prin Botezul primit, Hristos a profeţit practic restaurarea făpturii, care urma să se împlinească odată cu încheierea lucrării Sale mântuitoare prin jertfa de pe Cruce şi Învierea Sa. De asemenea, acest moment prefaţează, prin pogorârea Duhului Sfânt, clipa Cincizecimii, care este practic evenimentul întemeierii Bisericii. Comentând asupra acestui pasaj, părintele Dumitru Stăniloae evidenţia faptul că "Domnul, unind pentru noi naşterea din trup cu naşterea din Duh prin Botez, a unit existenţa noastră, primită prin naştere din trupuri, cu existenţa cea bună, primită prin naşterea din Duh la Botez. Existenţa cea bună este însă o existenţă dinamică, ce ne mişcă spre veşnica existenţă bună sau spre înviere. Persistenţa de bunăvoie în mişcarea spre această ţintă ne eliberează de purtarea fără voie şi lipsită de o ţintă finală" (Ambigua, nota 371, p. 444). Toate cele trei naşteri ale omului au fost întemeiate de Dumnezeu. El ne-a dăruit în Rai viaţa şi a acceptat să se întrupeze pentru mântuirea noastră, iar acest aspect reprezintă practic temeiul primei naşteri, cea trupească. El S-a botezat pentru a prefigura restaurarea firii create şi a întemeierii Bisericii, arătând totodată şi temeiul pentru stabilirea Tainei Botezului, care este cea de-a doua naştere. A treia naştere a omului, cea petrecută practic la Învierea trupurilor, a fost înfăptuită odată cu Învierea Domnului. Astfel, toate cele trei naşteri au fost fie restaurate, fie înălţate din punct de vedere duhovnicesc sau întemeiate prin Întruparea Domnului. Însă părintele Stăniloae a mai observat un aspect esenţial: dinamismul naşterii baptismale şi a celei petrecute la Înviere. Faptul că am fost botezaţi nu este suficient pentru a ne garanta intrarea în Împărăţia cerurilor. Îndumnezeirea este un proces dinamic, care nu cunoaşte practic vreun sfârşit. Nici măcar după Învierea noastră nu putem afirma că va exista vreun moment static. Progresul în cunoaşterea lui Dumnezeu nu va cunoaşte sfârşit, iar veşnicia nu va plictisi pe nimeni, pentru că este o veşnicie a iubirii curate.