Neajunsurile Legii Vechi

Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Doua a Glafirelor la Facere, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 49

„Dumnezeul tuturor a dat legea spre ajutor, după cum s-a scris (Galateni 3, 24). Căci ea e îndrumătoare (pedagog). Dar taina lui Hristos desăvârșește. Căci nu e deloc greu să vedem aceasta din însăși Sfintele Scripturi, noi care dobândim această credință din ele și aflăm adevărul din ea. Ne ajută spre a cunoaște aceasta dumnezeiescul Pavel, care zice despre cele două Testamente: Porunca dată întâi se desființează pentru neputința și nefolosul ei. Căci legea n-a desăvârșit nimic; prin ea și-a făcut cale nădejdea în ceva mai bun, prin care ne apropiem de Dumnezeu (Evrei 7, 18-19). Deci se poate înainta foarte ușor spre familiaritatea cu Dumnezeu nu prin întâia poruncă mozaică, ci prin nădejdea de care s-a spus că își face cale prin ea, care a fost socotită de învățătorul celor tainice, care a văzut adevărul, că încununează poruncile date.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Doua a Glafirelor la Facere, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, pp. 50-51

„(...) Legea e neputincioasă și se arată foarte slabă în a desăvârși spre sfințenie. Iar că îndreptarea și slujirea lui Dumnezeu în Hristos e mai bună, auzi de la Dumnezeu Care strigă limpede prin glasul prorocului, celor ce cinstesc slujirea legii și rămân alipiți cu tărie de porunca veche zicând: spăla­ți-vă, fiți curați (Isaia 1, 15): Milă voiesc și nu jertfă și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot (Matei 12, 7). În Hristos am fost miluiți și în El am văzut spiritual pe Tatăl și am cunoscut pe Dumnezeu Cel prin fire.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieșire, Cartea a Doua a Glafirelor la Ieșire, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 307

„Căci nimeni nu se îndreptează din lege, după cum s-a scris (Romani 3, 20). Dar și legea va fi de viață făcătoare și se va elibera de amărăciunea literei, când se va face arătătoare a tainei lui Hristos. Căci sfârșitul legii este Hristos spre mântuirea a tot celui ce crede (Romani 10, 4), când ea se înțelege duhovnicește.” 

Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia XXIII, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, pp. 201-202

„Lepădând însă formele iudaice ale Sabatului, să vedem ce trebuie să însemne pentru un creștin ține­rea Sabatului. În ziua Sabatului nu trebuie să te dedai nici unei lucrări de lume, ci să te abții de la toate lucrările veacului, să nu îndeplinești nimic lumesc, să te lași liber preocupărilor duhov­nicești, să vii la biserică, să deschizi urechile la citirile sfinte și la predici, să cugeți despre lucrurile cerului, să te arăți îngrijorat de viitor, să-ți imaginezi îna­intea ochilor Judecata din urmă, să îndrepți atenția nu asupra lucrurilor trecătoare și văzute, ci asupra cali­tăților viitoare și nevăzute. Aceasta înseamnă ținerea Sabatului pentru un creștin. (...) Pe Dumnezeu Îl vedem totdeauna la lucru, nu există un Sabat în care Dumnezeu să nu fie activ, în care să nu producă, zi în care să nu răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și să trimită ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți (Matei 5, 45), în care să nu răsară în munți iarbă și verdeață, spre folosul oamenilor (Psalmi 146, 8), în care să nu rănească și să nu tămăduiască (Iov 5, 18), în care să nu trimită în iad și să nu scoată (Deuteronom 32, 39), în care să nu omoare și să învieze (II Regi 2, 6). Chiar și Domnul răspunde, în Evanghelii, iudeilor care Îl acuzaseră că lucrează și tămă­du­iește în zi de Sabat: Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez (Ioan 5, 17), demonstrând prin aceasta că în acest veac nu există și un Sabat în care Dumnezeu Se odih­nește, ci El veghează necontenit asupra mersului lumii și a destinului neamului omenesc. Căci de la început El a făcut ființele și a creat substanțele, în așa număr încât în înțelepciunea Sa de Creator le știe până la desăvârșirea lumii, cum zice Scriptura, până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20). El nu încetează a acționa asupra lor prin Providența Sa și prin Iconomia Sa. Este și un Sabat în care Dumnezeu Se odih­nește de toate lucrurile Sale, veacul viitor, când nu mai este durere, întristare și suspin, și Dumnezeu va fi toate întru toți.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)