Necesitatea respectării poruncilor

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 27, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 278-280

„Fraților și părinților, nu auziți pe Domnul și apostolii Lui care strigă: De va păzi cineva toată Legea, dar calcă o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile (Iacov 2, 10); și iarăși: Cine se luptă se înfrânează de la toate (I Corinteni 9, 25). Și, ca să facă mai limpede ceea ce spune, adaugă zicând: Căci omul ajunge rob lucrului de care se lasă biruit (II Petru 2, 19). Astfel încât, fraților, cine este robit chiar și numai de o singură patimă, oricare ar fi ea, acela este și stăpânit de ea și nu poate asculta poruncile Domnului; și cum ar mai putea aceasta când are drept domn un stăpân străin (cf. Matei 6, 24; Luca 16, 13)? Dar pentru ce să nu privim pornind și de la noi înșine sensul adevărat al cuvintelor Stăpânului și apostolilor, gândindu-ne frumos la el pornind și de la cele văzute?

Căci vedem că și despre cei ce plutesc pe mare se zice că au scăpat (din primejdii) nu dacă au plutit atâtea sau atâtea mile, iar mai apoi, ajungând undeva aproape de liman, au căzut în primejdie și au pierit, ci despre cei ce au ajuns la liman și au fost redați uscatului. Așa și din cei ce umblă pe drumuri și se grăbesc să ajungă la o cetate se zice că au scăpat (de primejdii) și au ajuns în cetatea spre care mergeau nu dacă au trecut cutare râu sau au străbătut cutare munte și au scăpat fugind de niște tâlhari, dar, după acestea, întâlnindu-se cu un alt ucigaș sau cu o fiară sălbatică, au fost mâncați de ea sau, căzând într-o groapă, s-au înăbu­șit, ci de cei care, cu ajutorul lui Dumnezeu, au scăpat de orice încercare și de toată uneltirea aducătoare de moarte. Și nici măcar de aceștia! Căci, de multe ori, după ce au scăpat de toate cele potrivnice, se arată nepăsători și leneși și-i prinde noaptea, iar porțile cetății se închid și atunci se găsesc în afara ei, neștiind ce le va aduce ziua următoare.

Gândește-te că «cetatea» aceasta este Împărăția cerurilor, «noaptea» (Ioan 9, 4; 10, 11; 12, 35) e moartea fiecăruia dintre noi, iar «ziua următoare» e Venirea (Parusia) Dom­nului și Dumnezeului nostru, adică ziua Judecății. Prin urmare, peste cine nu se grăbește să ajungă în Împărăția cerurilor până ce e încă în ziua vieții acesteia, ci la ieșirea sufletului lui se va afla în afara ei, peste acela vine noaptea morții și nu știe, prin urmare, ce se va întâmpla cu el în ziua următoare a Judecății și dacă i se va îngădui să intre în ea sau nu.

(...) Trebuie deci să ne abținem cu toată puterea de la faptele rele și să ne alipim în același timp de toate lucrurile bune, iar poruncile lui Dumnezeu să le facem cu dor și râvnă aprinsă, nedisprețuind nici una din ele, oricare ar fi ea, ca foarte mică (Matei 5, 19). Căci cel ce zice: «Bine că n-am făcut cutare rău, că n-am făptuit cutare păcat, pentru că asta și aceea nu sunt nimic», acela răstoarnă în mod vădit toate poruncile lui Dumnezeu și li se împotrivește.”

(Pr. Narcis Stupcanu)