Ora et labora

Realitatea uneori inumană a mersului lumii moderne se răsfrânge adesea asupra teoriilor politice referitoare la productivitatea muncii. Aceste teorii la rândul lor nu sunt străine de iniţierea unui proces la prima vedere imperceptibil de dezumanizare.

Mai în glumă, mai în serios, George Bernard Shaw, dramaturg laureat al Premiului Nobel pentru literatură, avea să anticipeze, încă din anii â30, o politică, deşi falimentară din punct de vedere social, care a reuşit să reziste în timp, mai mult sau mai puţin acreditată, mai mult sau mai puţin voalată. Iată ce spunea Shaw, într-unul din discursurile sale de simpatie faţă de socialism: "Trebuie ştiut că sunt unele persoane care nu sunt folositoare în lume. Persoane care mai mult generează probleme. Să-i punem undeva şi să le spunem: Domnule sau doamnă, sunteţi atât de amabil să vă justificaţi existenţa? Dacă nu vă puteţi justifica existenţa, dacă nu împingeţi societatea mai departe, dacă nu produceţi mai mult decât consumaţi, preferabil mult mai mult, atunci nu puteţi face parte din organizarea acestei societăţi, şi nu vedem ce motiv am mai avea să vă menţinem în viaţă". Istoricii spun că Bernard Shaw susţinea uciderea în masă pentru anumite categorii, nu numaidecât pe motive rasiale, precum naziştii, ci pe baza anumitor caracteristici, dintre care cea mai evidentă era neproductivitatea. De altfel, o ştim cu toţii, eliminarea celor care nu se încadrează în sistem era şi una din tezele fundamentale ale socialismului marxist. Tot din surse istorice aflăm că Shaw a cerut savanţilor crearea unui gaz "uman", care să ucidă instantaneu şi fără durere. "Să fie mortal, dar să fie uman, nu crud", spunea Shaw în 1934. Din păcate, un astfel de gaz avea să fie folosit câţiva ani mai târziu în lagărele naziste de exterminare rasială.

Teorii eugeniste moderne

De altfel, există chiar susţinători moderni ai teoriilor eugeniste, bineînţeles într-o formă mult mai diplomată. În fond, aceste teorii fac apel tot la aspectul social al productivităţii. Într-o analiză realistă, Elio Sgreccia şi Victor Tambone, autori ai unui manual de bioetică, descriu astfel de tendinţe: "Adaptarea la mediu, la ecosistem şi selectarea calităţilor celor mai potrivite pentru progresul speciei conduc la justificarea eugenismului atât negativ, cât şi pozitiv. Acum, când umanitatea a dobândit capacitatea de a domina ştiinţific mecanismele evoluţiei şi selecţiei biologice prin ingineria genetică selectivă, este justificabilă, pentru susţinătorii acestei teorii, ingineria genetică selectivă ameliorativă şi denaturativă nu numai pentru speciile animale, dar şi pentru om. În acest curent de gândire se pot recunoaşte sub-curente: unii sunt înclinaţi să recunoască ca justificate valori existente în societate; alţii, mai ales socio-biologii, sunt dispuşi să justifice intervenţiile inovatoare asupra patrimoniului biologic al umanităţii".

Întrebările societăţii

Isteria productivităţii, strâns legată de aceea a eugenismului, poate fi întâlnită, din păcate, tot mai des în diferitele reacţii ale bloggerilor şi forumiştilor din spaţiul internautic românesc. Fie că e vorba de artă în special, plastică sau muzicală, cu toate formele ei de manifestare, fie că e vorba de cultură în general, literară, scenică sau patrimonială, se aude des întrebarea: Ce produce un artist? Întrebarea este valabilă şi în cazul Bisericii. Ce produce, cantitativ, Biserica? Cum îşi justifică literatul, muzicianul, sculptorul şi nu în cele din urmă preotul existenţa? Cum contribuie toţi aceştia la înflorirea financiară şi economică a societăţii?

Desacralizarea concepţiei politice şi sociale despre mersul natural al evoluţiei rânduite de Dumnezeu este o realitate care bântuie omenirea de la apariţia omului pe pământ. Să nu uităm episodul Martei şi Mariei. Atât de prezentă în societatea modernă, şi mai cu seamă evidentă nouă, românilor, prin neîncetatele campanii de denigrare la adresa Bisericii, chestiunea productivităţii imediate, chiar dacă nu îmbracă formele propuse de G.B. Shaw, rămâne o realitate pe care mulţi nu se sfiiesc din păcate să o repună interminabil în scenă. Uită însă că de fapt punerea în scenă este tot o formă de actorie, neproductivă conform amintitelor teorii. Este poate momentul să arătăm că obsesia eugenică şi cea productivistă reprezintă de fapt rezultatul unei abordări păcătoase şi egoiste a realităţii?

Răspunsurile Bisericii

Prefer să îl las pe Sfântul Grigorie Palama să ne răspundă, chiar dacă indirect: "Cu toţii ştiţi pentru ce lucruri mărunte obişnuiesc oamenii să se ostenească şi să se dea chiar morţii! Oare nu pentru o mică soldă este gata ostaşul să înfrunte primejdii de moarte şi jertfe? Şi oare nu pentru un mic adaos înfruntă negustorul naufragiul, vânturile mării, oamenii sălbatici şi multele atacuri, călătorind pe pământ şi pe mare? Şi nu pentru o bucată de pâine mulţi se prind sclavi la stăpâni fără de omenie? Iar noi oare nu ne vom robi, aşa cum

s-ar cuveni, Stăpânului celui din fire iubitor de oameni, nu vom înfrunta oare primejdiile vieţii şi nici nu-I vom aduce dobânda câştigului nostru, ca să primim bogăţia cea veşnică? Nu vom răbda batjocura oamenilor şi multele rele ale celor păcătoşi, ca să dobândim dumnezeiasca slavă, dând slava muritoare în schimbul celei nemuritoare? Nu ne vom nevoi, după putere, nu vom flămânzi ca să mâncăm pâinea vieţii, coborâtă din ceruri, şi nu vom bea din apa cea vie, din care cel ce a fost învrednicit să mănânce şi să bea nu va mai înseta, nici nu va mai flămânzi în veac (Ioan, 4:14; 6:33)? Nu ne vom curăţi ochiul sufletului, lepădând toată desfrânarea trupului şi a sufletului (II Cor. 7:1) ca să vedem pe luminătorul cel mai înainte de soare făcându-ne mai cu osârdie fii ai acestui luminător şi şdevenindţ noi înşine, prin participare, alţi luminători care răspândesc cuvântul vieţii (Fil. 2:16)? Să nu cumva, fraţilor, rogu-vă, să ne înşelăm şi să luăm întunericul drept lumină, şi pe diavol drept Dumnezeu, iar în locul bucuriei dumnezeieşti şi veşnice să nu ne agonisim desfătarea cea aducătoare de moarte şi de gheenă, sau în locul iubirii dătătoare de multe bogăţii să nu ne agonisim mulţimea stricăciunii, materia văpăii de foc care arde veşnic pe cei ce şi-au zidit rău casa sufletului, după cum ne arată limpede Domnul prin parabola bogatului (Luca 16:23). Să trăim, aşadar, după cum a trăit El Însuşi şi ne-a învăţat, făcându-Se om ca şi noi. Să ne luăm crucea şi să-I urmăm Lui, răstignindu-ne trupul cel plin de patimi şi de pofte, ca să fim preaslăviţi împreună cu El".